Muntele Băișorii, una dintre cele mai pitorești locații din aproprierea Clujului, este o zonă care ascunde multe probleme și în care pădurea este distrusă în mod sistematic de o mână de oameni, fără a avea pic de respect față de natură.

Gazeta de Cluj a mai scris despre aceste probleme anul trecut, iar dintre acestea putem menționa: apariția unei cariere de piatră care funcționa fără acte; tăierea ilegală de lemn; abuzarea membrilor unui composesorat și multe altele.

Deși inițial părea că multe dintre aceste probleme urmează să fie rezolvate, instanțele impunând restaurarea dreptății și oamenii legii chiar începând chiar și un dosar penal. Însă tot acest optimism s-a dovedit a fi copilăresc, neschimbându-se aproape nimic în realitate.

În această serie, ne vom uita din nou peste aceste probleme și vă vom arăta cum autoritățile nu au reușit nici să o schimbe pe Maria Cirebea din funcția pe care o ocupă ilegal, nici să rezolve problema carierei de piatră.

Un dosar penal nu este suficient pentru a opri cariera ilegală

Cariera de piatră care se află în aproprierea localității este poziționată pe un teren deținut de Composesoratul Muntele Băișorii, unde în mod normal trebuia să fie o pădure în toată regula. În schimb, coama unui munte este complet mutilată, vinovată fiind societatea Utilaj Prest.

Administrator la această companie este Adrian Cimbrudean, soțul unei foste judecătoare de la Tribunalul Cluj – Anca Corina Cimbrudean. Când a fost contactat pentru prima dată de către Gazeta de Cluj, a spus că „crede” că Utilaj Prest are autorizațiile necesare pentru exploatare, doar ca mai încolo să se răzgândească și să afirme că nu exploatează nimic de fapt.

În urma investigației publicate, Serviciul pentru Investigarea Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj a deschis un dosar penal pentru cariera de piatră deschisă la Muntele Băișorii. Dar acest lucru nu a avut un efect prea mare: lucrările s-au oprit pentru o vreme, doar ca să fie reluate anul acesta.

După cum ne-au reclamat mai multe surse, camioane pline au reînceput să treacă prin Muntele Băișorii, toate venind dinspre carieră. Mai mult, pentru a opri intrarea persoanelor nedorite, pe lângă bariera care blochează drumul de acces ilegal și câinii care se plimbă liberi, Utilaj Prest și-a montat și camere de luat vederi, una dintre ele fiind amplasată într-un mod ironic pe un copac mutilat.

Totuși, lucrările s-au oprit din nou, aproximativ cu o lună în urmă de la publicarea acestui articol, dar urmele lăsate de carieră vor rămâne pentru mult timp prezente. Diferențele dintre pozele de anul trecut și cele de acum sunt evidente și izbitoare.

Cariera acum:

Cariera anul trecut:

Toată lumea fuge de întrebări

În urma acestor evenimente, Gazeta de Cluj l-a contactat din nou pe Adrian Cimbrudean, administratul societății Utilaj Prest. De data aceasta a susținut că firma sa nu a avut niciodată o legătură cu această carieră.

„Este o altă firmă, nici nu știu ce face acolo. Cine vă tot bagă în cap cariera cu Utilaj Prest? […] Nici o legătură nu are. Este o firmă oarecare din județul ăsta care vrea să facă ceva acolo.”

Această declarație este în contradictoriu cu ce ne-a transmis în noiembrie 2023:

Reporter: Firma dumneavoastră exploatează nisip și pietriș dintr-o carieră de la Muntele Băișorii?

Adrian Cimbrudean: Ăăă, nu chiar. Mă rog. De ce? Care-i treaba?

R: Vreau să vă întreb dacă aveți autorizațiile necesare pentru exploatare. 

Cimbrudean: Aăă… Cred că da. De ce?

Reporter: Din informațiile pe care le avem nu există o autorizație de exploatare emisă pentru firma dumneavoastră sau pentru locul în care se află cariera. 

Cimbrudean: Ok. Vă trimit un număr de telefon că eu nu mă ocup de asta.

Reporter: Puteți să-mi spuneți dacă firma dumneavoastră exploatează acolo?

Cimbrudean: Nu exploatăm acum acolo.

Reporter: Să înțeleg că nu exploatați acum, dar ați exploatat?

Cimbrudean: Așa am vrea, dar sunt acte multe, multe blocate. În detaliu nu prea știu. 

Reporter: Din câte am văzut a fost dusă o cantitate însemnată de nisip și pietriș din cariera respectivă. Tot firma dumneavoastră s-a ocupat sau a fost o altă firmă înainte?

Cimbrudean: Nu, nu firma noastră. Da nu-i nicio exploatare acolo. Ce exploatare să fie? Nu-i nicio carieră. Acolo s-a făcut un drum de acces pentru oameni. E adevărat că se vrea pe viitor să se facă exploatare, dar deocamdată nu e. S-au depus ceva acte. Haideți că vă trimit un numărul de telefon pentru mai multe detalii. 

Gazeta de Cluj a încercat să îl contacteze de mai multe ori și pe primarul interimar al comunei Băișoara, pe Liviu Ghib, dar acesta nu a răspuns la telefon.

Deși are profit de sute de mii de lei, Utilaj Prest tot nu vrea să își plătească taxele

Așa cum Gazeta de Cluj a atras atenția în articolele anterioare, Cariera de piatră funcționa fără autorizațiile speciale de care avea nevoie. Mai exact, este obligatorie o licență de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, dar Utilaj Prest nu apare nici în baza de date cu societăți care au acest aviz, nici în lista firmelor care au depus cerere pentru a primi acordul Guvernului.

Prin faptul că Utilaj Prest extrage piatră fără această licență, păgubește direct statul Român, care conform Legii Minelor 85/2003 este proprietar al tuturor resurselor minerale din țară. Astfel, valoarea redevenței miniere aplicabilă în cazul de față este echivalentul în lei a 0,50 euro pentru unitatea de producție minieră în cazul argilelor, marnelor, loess-ului, nisipului și pietrișului, nisipului și rocilor caolinoase.

Utilaj Prest este o societate din Valea Ierii, o localitate vecină comunei Băișoara, și a fost fondată în 2005, acționari fiind Cimbrudean Adrian și Paul Vană. În 2023 a avut o cifră de afaceri de 11,5 milioane de lei, la un profit de 440.000 de lei, iar datorii de 4,5 milioane de lei. Toate aceste numere sunt în creștere de când a fost creată societatea.

Într-un articol viitor, Gazeta de Cluj va reanaliza problemele prezente în Composesoratul Muntele Băișorii, mai exact cum Maria Cirebea rămâne șefă în organizație, deși există o hotărâre a instanței care îi interzice acest lucru.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.