Nici nu a început bine școala, că violența a revenit în rândul elevilor: un caz ce putea fi tragedie a fost oprit de către oamenii de securitate ai Iulius Mall după ce un tânăr a încercat să atace pe altul cu un cuțit. Amândoi sunt minori, iar în timp ce unul dintre ei a fost reținut chiar ieri, celălalt este încă căutat, conform știri de cluj.

,,La data de 9 septembrie a.c., în jurul orei 12.45, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 3 Poliție au fost sesizați despre un posibil incident între doi minori, în incinta unui centru comercial de pe Strada Alexandru Vaida Voevod, din municipiul Cluj-Napoca.

Din primele cercetări efectuate, s-a stabilit că este vorba despre o neînțelegere, între doi tineri.

Unul dintre cei doi, a fost condus la secția de poliție pentru continuarea verificărilor, asupra sa fiind găsit un obiect tăietor-înțepător, care a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

Celălalt tânăr, nu a fost găsit la fața locului, fiind continuate verificările pentru stabilirea identității acestuia.

În continuare sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care a avut loc incidentul și pentru luarea măsurilor legale care se impun,” a transmis IPJ Cluj.

Citește și: Luna Cleaning curăță și după Untold, și după banii publici – Ziar Gazeta de Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.