Cu un noroc incredibil, un pompier aflat în timpul liber a reușit să salveze viața unui bărbat din Gherla, după ce acesta a căzut pe jos și a avut nevoie de resuscitare. Conform ISU Cluj, bărbatul de 77 de ani a rămas fără puls, iar doar intervenția rapidă a pompierului l-a salvat.

„Atunci când nu se află pe tura de serviciu, Cosmin obișnuiește să meargă să o ajute pe mama sa, care vinde legume în piața din Municipiul Gherla. Fiind un oraș mic, majoritatea locuitorilor se cunosc între ei. Așa se face că în timp ce ducea cutiile cu zarzavaturi de la mașină, a auzit că mai multe persoane îl strigă cu disperare:

– Cosmin, vino repede! A căzut aici!

Colegul nostru s-a grăbit până la celelalte tarabe, unde a găsit un bărbat întins pe jos, inconștient. Imediat a constatat că acesta nu avea puls. Fără să ezite, pompierul a început manevrele de resuscitare, sub privirile încremenite ale soției victimei. În paralel, Cosmin le-a spus celor din jur să sune la 112.

În mai puțin de 5 minute de resuscitare continuă, inima bărbatului de 77 de ani a bătut din nou. Văzând că își revine, pompierul a întrebat-o pe soție dacă acesta e alergic la ceva sau ia medicamente, pentru a le comunica medicilor. Apoi, l-a așezat în poziția laterală de siguranță, până la sosirea de urgență a echipajelor Serviciului de Ambulanță Județean Cluj. În cele din urmă, bărbatul a fost transportat la spital. Copleșită de cele trăite, soția i-a mulțumit cu lacrimi în ochi, iar oamenii din piață l-au aplaudat emoționați.

– Doamnă, nu trebuie să îmi mulțumiți! Așa a vrut Dumnezeu, să fiu astăzi aici. Dimineață mă gândeam să nici nu vin la piață. / După câteva ore, colegul nostru a primit vestea mult așteptată de la spital, și anume că pacientul e bine.

Plutonier adjutant Cosmin Lișcan își desfășoară activitatea în cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, fiind comandant de echipaj al ambulanței SMURD de la Punctul de Lucru Gherla. Astăzi a fost omul potrivit, la locul potrivit, însă trebuie să știți că oricine poate salva o viață. Tocmai de aceea, vă invităm să luați parte duminică, 15 septembrie, la Ediția cu numărul XII a Maratonului Resuscitării! Medicii, paramedicii și voluntarii SMURD vor preda gratuit cursuri de prim-ajutor în Parcul Central „Simion Bărnuțiu” din Cluj-Napoca. Vom fi acolo în intervalul orar 10:00-18:00!”, a transmis ISU Cluj.

Citește și: Luna Cleaning curăță și după Untold, și după banii publici – Ziar Gazeta de Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.