Ramona Ioana Bruynseels, în prezent viceprim-ministru al AUR, are o carieră diversă care o susține în pozițiile sale politice. Absolventă a Școlii de Guvernare John F. Kennedy de la Harvard, ea a acumulat experiență atât în sectorul financiar-bancar, cât și în administrația publică și ONG-uri. În echipa AUR, Bruynseels este responsabilă de protecție socială, demografie și sprijinirea reîntoarcerii românilor din diaspora, roluri pe care le consideră fundamentale pentru revitalizarea României și consolidarea unei societăți echitabile și prospere.
Ramona Bruynseels a intrat în politică din dorința de a schimba în bine România, candidând chiar și la președinția țării în 2019. În discursurile sale, pune accent pe valorile transparenței, eficienței și bunului simț, valori pe care le consideră fundamentale în guvernare. De asemenea, este cunoscută pentru angajamentul său față de promovarea oportunităților pentru tineri și a unui climat de respect pentru seniori.
Ramona a fost atrasă de AUR datorită promisiunii lor de reformă și a planurilor ambițioase, precum reindustrializarea și combaterea corupției. Experiența sa de viață, trăind atât în România, cât și în străinătate, o ajută să înțeleagă dificultățile românilor din diaspora, pe care îi încurajează să se întoarcă acasă. Bruynseels a declarat că este determinată să sprijine transformarea țării și să fie o voce activă pentru familiile și tinerii români care aspiră la stabilitate și prosperitate.
1. Despre începuturile în politică: Cum ați pășit în această lume a politicii și ce v-a determinat să alegeți această cale? Există un moment specific sau o inspirație personală care v-a condus spre acest domeniu?
Când eram studentă, dl Pop Liviu, recunoscutul profesor de drept civil, i-a spus domnului profesor Iorgovan, care ne vizita facultatea: “fata asta va ajunge cel puțin ministru”. Am zâmbit și am fost flatată, bineînțeles că nu am înțeles prea mult atunci, dar cred că acela a fost momentul când am început să mă gândesc la o eventuală intrare în politică. Am cochetat cu ideea, ulterior am și voluntariat într-o campanie, însă viața mea a luat un alt curs și, sub presiunea construirii unei cariere, odată cu intrarea în banking, am lăsat la o parte un astfel de gând. Doisprezece ani mai târziu am ajuns în Guvernul României, într-adevăr fără a avea calitate politică, și cu acest prilej m-am reconectat într-o oarecare măsură cu politica. Și totuși, intrarea cu adevărat în politică a avut loc doar în 2019, odată cu candidatura mea la prezidențiale, o experiență puțin nebunească, dar și extrem de frumoasă, când am și hotărât că acesta îmi e drumul.
2. Secretul succesului: Care credeți că este cheia succesului dumneavoastră? Vă considerați o femeie de succes? Cum definiți această reușită pentru dvs.?
Comunicarea deschisă și sinceră, din suflet. Faptul că îmi doresc cu adevărat să fac ceva important pentru oameni. Iar ei simt asta. Totodată, experiența acumulată. Am 44 de ani, viața m-a testat de multe ori, am făcut greșeli din care am învățat și am dobândit încredere în mine. Trăind în SUA, în Africa de Sud, fiind absolventă de drept, dar muncind în domeniul financiar-bancar, fiind căsătorită cu un englez, mergând la școala de guvernare în SUA, toate acestea mă ajută să văd lucrurile din unghiuri diferite. Având tot ce îmi trebuie, fac ceea ce fac din pasiune și probabil că acest lucru se simte. Îmi doresc să fiu o femeie de succes. Nu mă consider însă așa în acest moment al vieții mele. Pentru mine, succes înseamnă a obține rezultate extraordinare în misiunea pe care mi-am ales-o. Chiar dacă am obținut rezultate foarte frumoase în cariera mea și în educația mea, în politică nu am avut încă această șansă. Aștept cu nerăbdare să pot face cu adevărat lucruri bune pentru oameni.
3. Portretul politicianului ideal: În viziunea dumneavoastră, cum arată un politician ideal? Ce calități considerați că trebuie să posede un lider politic autentic?
Nu mă prea interesează liderii politici, însă mă interesează adevărații Oameni de Stat. Dacă un lider politic nu devine și om de stat, pentru mine nu valorează mare lucru. Calitatea esențială: dragoste față de oameni. Empatie. Bucuria de a fi printre ei, a le prelua problemele și a oferi soluții. Apoi, dragoste față de țara ta și respect pentru rădăcinile tale. Și, bineînțeles, curaj, profesionalism și responsabilitate, toate clădite pe cât mai mult adevăr.
4. Maturitatea politică: Ați ajuns la un moment de maturitate politică? Ce elemente vă confirmă acest progres, iar dacă nu, care ar fi pașii necesari?
Nu cred că am ajuns la maturitate politică și nici nu știu dacă voi ajunge vreodată. Cred că sunt la început și mai am foarte multe de învățat și de oferit. Voi ajunge la maturitate cu adevărat după ce voi fi parcurs principalele etape din evoluția firească a unui politician respectat (dacă alegi să devii unul), respectiv: parlamentar cu multe inițiative legislative în beneficiul oamenilor, ministru cu multe programe și proiecte implementate, om de stat care, prin ceea ce face, redă oamenilor încrederea și speranța. Deci, următorul pas este intrarea în Parlament, unde îmi doresc să fiu un parlamentar activ și cu multe inițiative așteptate de români!
5. Capacitatea AUR de a se distinge: Credeți că AUR are capacitatea de a depăși eticheta de partid balama? Care sunt pașii pentru a se afirma ca o forță majoră pe scena politică?
AUR este singura opțiune pentru schimbarea României și nu vă spun un slogan acum, ci este ceea ce cred. Nu vrem să fim un partid de balama. Nu ne-am propus asta și nu ne interesează. Noi vrem să ajungem la guvernare și să schimbăm România! Să facem reforma administrativă, reforma administrativ-teritorială, să repornim producția în România, să dăm șanse reale tinerilor pentru a rămâne în România, să ne recâștigăm respectul în lume. Toate acestea pot fi făcute doar de noi.
Cum să facă PSD și PNL reforma administrației, când surplusul de oameni angajați la stat provine de la ei și reprezintă spațiul lor de manevră politică? Cum să reducă ei numărul primăriilor din România de la peste 3.000 la doar 1.200, când ei au un număr uriaș de primari?! Ei nu pot face aceste lucruri – de aceea spun că noi suntem singurii care putem implementa aceste reforme!
6. Oameni noi în politică: Ce înseamnă, pentru dumneavoastră, conceptul de „oameni noi” în politică? Considerați că acești oameni, chiar dacă nu au experiență politică, pot avea maturitatea necesară pentru a guverna țara?
„Oameni noi” nu înseamnă neapărat doar tineri. Pentru mine, a fi ‘nou’ în politică înseamnă a veni cu o altă viziune, cu principii solide și cu dorința de a fi un „public servant”. Asta nu are vârstă, aș zice. Dacă nu ai experiență în politică sau guvernare, asta nu înseamnă că nu poți reuși. Omul sfințește locul. E vorba de principiile și de motivația ta. Dacă vii în politică pentru binele public și ai valori solide, vei reuși indiferent de vârstă sau experiență.
7. Îngrijorări legate de infiltrați: George Simion a atras atenția asupra posibilității unor infiltrați care ar putea compromite poziția AUR în fața partidelor „tradiționale.” Credeți că venirea dvs. în echipă poate reprezenta o mișcare de protecție împotriva unor astfel de influențe?
Nu sunt infiltrată, dacă asta mă întrebați și nu am vreo misiune specială de a identifica infiltrați în AUR. Sunt deja în AUR de doi ani și cred că, prin implicarea și aportul meu, am contribuit implicit la curățirea partidului de mulți infiltrați. Au văzut cu toții că trebuie să muncești și să fii bun ca să reușești în AUR. Unii au abandonat când a fost vorba de muncă.
8. Raportul de activitate pentru aleși: George Simion a declarat că toți aleșii locali vor fi evaluați periodic pe baza întrebării „Cât bine am făcut oamenilor?” Din perspectiva dvs., cât bine ați făcut de când ați intrat în politică?
Are dreptate domnul președinte George Simion, fiecare ales local trebuie evaluat ținând cont de lucrurile bune făcute. Eu de abia acum devin ales local – în cadrul Consiliului Local al Sectorului 1 din București. Așadar, dacă va fi să rămân consilier, voi fi evaluată conform celor spuse. Dacă însă voi ajunge parlamentar, voi fi evaluată după rezultatele mele din Parlament. Din 2019 încoace, de când am intrat în politică, nu am deținut vreo funcție publică. Mi-am pus întreaga carieră pe stand-by și am activat politic, civic, am voluntariat. Am pledat PENTRU multe măsuri și ÎMPOTRIVA și mai multora. Am făcut bine și voi face și mai mult și la o altă dimensiune în calitate de parlamentar.
9. Implementarea raportului în toate partidele: Considerați că un asemenea raport periodic ar trebui implementat în toate partidele politice, ca o măsură de transparență și responsabilitate?
Categoric DA! Rezultatele și faptele ar trebui să facă diferența!
10. Combaterea traseismului politic: Ce soluții propuneți pentru a combate fenomenul traseismului politic și cum vedeți evoluția acestuia în România?
În viziunea mea, traseist este cel care, în virtutea calității de membru al unui partid politic, beneficiază de numiri pe funcții publice relevante iar ulterior, doar pentru a păstra acea funcție, schimbă partidul. Adică urmărește funcția publică, indiferent de partid. Eu nu am beneficiat până acum de funcții publice în virtutea vreunui carnet de membru de partid. Așadar, cred că partidele nu ar trebui să îi accepte pe cei care, din disperarea după funcții, sunt în stare să trădeze partidul care i-a propulsat. Totodată, trebuie să acceptăm și că sunt multe situații în care oameni buni intră în conflict cu conducerea partidului din care fac parte din motive diverse și aleg să plece într-un alt partid.
O eventuală soluție legislativă pentru oprirea traseismului politic trebuie gândită bine pentru a nu putea fi anulată pe motive de nerespectare a dreptului de a candida.
11. Reprezentarea femeilor în politică: Considerați că femeile sunt suficient de reprezentate în politică? Ce acțiuni credeți că ar trebui luate pentru a susține mai mult prezența feminină în acest domeniu?
Avem mult prea puține femei în politică și, în același timp, femeile nu sunt în general plasate pe pozițiile de frunte din politică. Există încă mult misoginism în politica noastră, femeia continuă a fi văzută într-un fel care nu se ridică la valoarea ei adevărată. Femeile trebuie să aibă un cuvânt greu de spus în deciziile privind țara noastră și viitorul ei. Trebuie ca fiecare dintre noi să încurajăm și alte femei să ni se alăture. Trebuie să ne implicăm mult în cauze sociale și proiecte importante pentru România astfel încât implicarea noastră să fie simțită de oameni. Numai așa vor dori și mai multe femei să ni se alăture, dacă vor vedea că reușim să facem treabă. Totodată, trebuie să ne asigurăm că acolo unde se întâmplă hărțuiri sexuale, abuzuri, bullying și discriminări, pedepsele sunt serioase. În felul acesta îi vom da încredere femeii că se află în siguranță, chiar și în politică.
12. Peisajul politic din Cluj: Cum evaluați scena politică din Cluj? Care sunt, în opinia dvs., principalele avantaje și provocări pe care aceasta le prezintă?
Clujul este PNL mult prea mult și de prea mult timp. Nu este sănătos să fie așa. E nevoie de mai mult echilibru și de competiție sănătoasă. În rest, nu văd ceva special. Avantajele – unii ar zice că un avantaj este stabilitatea. Eu aș spune însă că electoratul își dorește totuși schimbare, oamenii vor ceva nou, vor altceva după ani și ani cu aceiași conducători. Provocările – fiind de atâția ani la putere în Cluj, cei care conduc județul sunt extrem de puternici, au resurse imense. Sunt un gigant, sunt Goliath. Iar să fii pe poziția lui David nu înseamnă mereu că vei câștiga.
13. Politicieni fixați pe poziție: Ce părere aveți despre parlamentarii care se agață de funcțiile lor și nu încurajează tinerii să le urmeze?
Gresesc. Noi ajungem să ne identificăm cu funcțiile și aici greșim. Trebuie să fii mereu pregătit să te adaptezi unei alte situații și să nu cazi în penibil și derizoriu. Avem mulți politicieni care efectiv nu pot renunța la putere. Sunt dependenți și asta e o imagine tristă. Trebuie să știi când să te retragi. Când e momentul să faci altceva. Asta dacă te respecți suficient. Și trebuie să ai o viață dincolo de funcția ta, ca să ai ce face acasă când te oprești. Un lider adevărat va crea lideri și îi va susține pentru a deveni și ei mari. Soțul meu este pentru mine un exemplu în acest sens. Mereu a recomandat oameni și le-a dat șansa să dovedească ce pot, i-a mentorat și i-a ajutat să crească. E foarte frumos să faci asta. Noi, românii, nu prea gândim așa. Dimpotrivă, ne e mereu frică că va veni altul și ne va lua locul. Locul tot ți-l va lua cineva la un moment dat, așa că, de ce să te tot stresezi pentru asta? Nu mai bine faci echipe bune și valoroase și prin asta crești și tu?
14. Aducerea unui suflu nou la Cluj: Considerați că venirea dvs. în scena politică din Cluj va aduce un suflu nou? În ce fel intenționați să aduceți o schimbare?
Cu siguranță voi aduce un suflu nou. În primul rând, pentru că nu prea avem multe femei în politica clujeană. Apoi, pentru că mă întorc la Cluj după o experiență de mulți ani la București și am experiență la nivel național. Totodată, sunt cât de cât cunoscută, oamenii mă respectă și asta mă ajută în activitatea mea. Voi fi un parlamentar implicat și dedicat. Voi avea cabinet parlamentar la Cluj și voi fi prezentă în viața Clujului. Vor simți implicarea mea în special cei uitați până acum, cei care se cred prea ‘mici’ pentru a îndrăzni să îi deranjeze pe cei “mari”. Mă voi implica în problemele de zi cu zi ale oamenilor, indiferent că ei vin din Băișoara sau din Turda sau Cluj-Napoca. Și pentru că înțeleg specificul mediului de afaceri, mă voi implica mult în a crea condiții favorabile acestuia.
15. Opțiuni de coaliție: Dacă AUR va fi chemat să guverneze, ce partid credeți că ar fi un aliat potrivit într-o eventuală coaliție? Cum vedeți colaborarea cu alte partide?
Nu există un partid aliat potrivit printre cele aflate acum la conducerea țării. Dacă George Simion va ajunge președinte, Marius Lulea va avea misiunea de a realiza majoritatea cu oamenii buni și patrioți din toate partidele și să vină cu propunerea lui de Guvern AUR. Vom colabora cu oameni din toate partidele pentru a ne pune planul de reconstrucție a României în aplicare. Cu partidele actuale, ca entități, e greu, aproape imposibil. Dar credem că mulți din interiorul acestor partide ar veni lângă noi când am ajunge în situația de a da guvernul. Credeți-mă, cu un guvern AUR, românii ar vedea în sfârșit întâmplându-se ceea ce așteaptă de atâția ani: reforma administrației publice, reforma administrativ-teritorială, reindustrializarea, scăderea taxării muncii, scoaterea ideologiei de gen din școli, parlament cu 300 de parlamentari etc.
Cluju la baza ii PCR, secu veche gen vulpea, restul sunt catei ce execura
Am mare încredere în doamna Ioana Ramona și sunt convinsă că va face treabă bună pentru țară și pentru cetățenii ei, implicit. Îi doresc multă sănătate, forță de muncă și succes!❤️