Zilele trecute ne-a atras atenţia un anunţ postat de către agenţia City Imobiliare deţinută de Mihai Domentii. În anunţul postat pe site-ul agenţiei imobiliare erau propuse spre vânzare apartamente de 1-3 camere în ansamblul rezidenţial Noma City, dezvoltat de firma Noma City Management, al cărei administrator este Chezan Claudia Elena, soţia controversatului Mihai Chezan, beneficiarul real al firmei. City Imobiliare e singura agenţie din Cluj-Napoca ce promovează apartamentele din ansamblul Noma City. L-am contactat pe Mihai Domentii, arătându-ne interesaţi de achiziţionarea unui apartament. După ce s-a încurcat în declaraţii, Domentii a şters ulterior anunţul. După ce am vorbit cu Domentii, l-am sunat şi pe Mihai Ielciu, avocatul lui Chezan, şi totodată, asociatul acestuia în firma Noma City Management pentru un punct de vedere.

Chezan şi-a băgat avocatul în afacerea Noma City

Avocatul Mihai Ielciu l-a reprezentat pe Mihai Chezan, creierul din spatele afacerii Tower, în timpul proceselor în care aproape 100 de persoane au solicitat restituirea sumelor pe care le-au plătit pentru locuințele care nu au mai existat. În urma proceselor, instanţele din Cluj  au hotărât achitarea lui Chezan.

Avocatul Mihai Ielciu a fondat pe 1 septembrie 2022 societățile NOMA EQUITIES SRL și NOMA CITY MANAGEMENT SRL. Anterior, în 2020, el a înființat SILVERFRONT HOLDING SRL, care face parte din structura acționariatului celor două firme înființate anul trecut. Astfel, cele trei societăți sunt interconectate, avându-i ca numitor comun pe soții Doina și Mihai Ielciu. Soția sa, notar de profesie, își desfășoară activitatea într-un birou situat în Cluj-Napoca, în zona Pieței Cipariu.

Denumirea „Noma”, prezentă în titlurile celor două societăți, coincide cu o afacere imobiliară care are similitudini cu o notorie schemă imobiliară din Mănăștur; mai exact, cu celebrul caz Tower.

În prezent, NOMA CITY MANAGEMENT SRL este administrată de Chezan Claudia Elena, iar asociate în firmă sunt două persoane juridice: AT PROPERTIES SRL, administrată de Mihai Chezan alături de aceeaşi Claudia Elena, soţia sa, şi SILVER FRONT SRL administrată Ielciu Mihai şi Ielciu Augustin, în care e asociată Ielciu Dorina, soţia avocatului.

Fotograful de nunţi, Mihai Domentii, şi-a tras agenţie imobiliară în Cluj

Pe pagina de Facebook Mihai Domentii Photography, fotograful basarabean, convertit în agent imobiliar, se descrie ca având o experienţă de peste 10 ani în domeniul fotografiei. Însă Domentii, nu fotografiază doar nunţi, botezuri cumetrii, ci este multilateral dezvoltat şi întreprinzător. Acesta, moldovean de peste Prut, s-a prins că piaţa imobiliară duduie în Cluj şi şi-a deschis propria agenţie imobiliară: City Management.

City Managemet este, conform descrierii frumos împachetate de pe site-ul oficial, „agenția imobiliară care îți oferă consultanță imobiliară la cele mai înalte standarde. Echipa noastră gestionează o bază de date completă cu oferte și cereri imobiliare pentru segmentul rezidențial și corporate din Cluj-Napoca”. City Management este, totodată, o afacere de familie. Din echipa agenţiei fac parte Natalia Domentii, soţia lui Mihai, şi cei doi copii, Cezar Domentii şi Mihaela Domentii.

Ce e cel puţin dubios, dacă nu suspect de-a dreptul, e că City Imobiliare funcţionează – conform informaţiilor disponibile în baza de date a firmelor din România, sub oblăduirea unei firme care desfăşoară activităţi fotografice, deci n-are nici în clin, nici în mânecă cu imobiliarele.

Firma la care facem referire, deţinută de Mihai Domentii, se numeşte ISOHOUSE PHOTO & VIDEO SRL şi funcţionează sub codul CAEN 7402, care include „producţii fotografice comerciale şi înregistrarea pe bandă a evenimentelor: nunţi, conferinţe etc”. Supriza vine atunci când ne uităm la adresa web a firmei ISOHOUSE PHOTO & VIDEO SRL, unde apare site-ul agenţiei City Imobiliare. Conform ultimelor date financarie raportate ISOHOUSE PHOTO & VIDEO SRL a avut o cifră de afaceri de  59 355 lei şi un profit de 27 620 lei.

Ce spune Mihai Domentii despre apartamentele din Noma City pe care le are la vânzare

Reporterii Gazeta de Cluj l-au contactat pe Mihai Domentii şi s-au arătat interesaţi de achiziţionarea unui apartament în controversatul ansamblu rezidenţial Noma City. Domentii ne-a recomandat, printre altele, să facem „un contract de împrumut, ceva de genul” cu dezvoltatorul.

Reporter: Am găsit anunţul dumneavoastră pe internet. Vă sun în legătură cu apartamentele din Noma.

Mihai Dometi: Daţi-mi voie să vorbesc cu dezvoltatorii şi revin.

R: Aţi mai vândut acolo? Măcar să ne ziceţi aşa în mare câteva detalii.

M.D:  Nu, dar daţi-mi voie să întreb.

R: Am sunat bine, aşa-i?

M.D: Da da, City Imobiliare suntem. Avem proiectul ista. Blocurile sunt acolo în Mănăştur. Sunt blocurile acelea care au fost construite, iar firma a dat faliment.

R: Cum a dat faliment firma?

M.D.: Acum vreo 5 ani în urmă a dat faliment şi o altă firmă a cumpărat tot. Blocurile acelea sunt  ridicate undeva 60-70%. Firma asta nouă care preia toate actele şi tot trebuie să termine toate blocurile. Ce trebuie să întreb e la ce etapă au rămas, că rămăsese să iasă autorizaţia de construcţie şi să înceapă lucrările.

R: Nu este autorizaţie? Nu se lucrează acolo?

M.D.: Momentan nu se lucrează.

R: Am înţeles. Nu aţi mai vândut acolo niciun apartament?

M.D.: Nu, n-am mai vândut acolo. Dacă tu te hotărăşti să îţi alegi un apartament acolo vei face un contract de împrumut, ceva de genul, care se elaborează la faţa locului. E 1700 de euro mp. În rest, acum se tranzacţionează la 3000 de euro mp. Preţul e foarte tentant. Mă gândeam şi eu să investesc acolo, dar aştept să iasă autorizaţia de construcţie.

R: Cum funcţionează contractul ăsta de împrumut?

M.D: Aşa se spunea iniţial, dar vedem care este modalitatea. Se face oficial, la notar, nu că mergi doar la firmă.

R: Ne puteţi spune exact care e firma care trebuie împrumutată, să ne interesăm înainte.

M.D: Vă spun toate informaţiile după ce vă resun.

Mihai Domentii nu ne-a mai contactat, aşa cum ne-a promis, însă l-am sunat din nou după aproximativ o ora.

R:  Am revenit cu un telefon.

M.D.: Am uitat să întreb, numai luni pot să vă spun.

R: Am înţeles, dar de ce aşa numai luni? Nu există birou de vânzări?

M.D: Nu, nu au birou de vânzări. Asta e o firmă care a cumpărat o altă firmă care a dat faliment şi firma nouă trebuie să ducă toate blocurile la bun sfârşit.

R: Mi-e cam frică de proiectul ăsta, sincer. Ai zis că ai investi şi tu, dar pare foarte complicat.

M.D: Da, da. Deci, trebuie să iasă autorizaţia de construcţie şi atunci lucrurile vor fi mai clare.

R: De ce au nevoie de contract de împrumut?

M.D: Pentru că ei trebuie să termine lucrările, dar îţi dau un preţ care e 1700 de euro, când în Cluj se vând cu 3000 + TVA

R: Am înţeles, dar sună cam prea frumos ca să fie adevărat.

M.D: De aceea dă-mi voie să discut, să văd la ce etapă au ajuns.

R: Dumneavoastră aţi făcut contract  de colaborare cu el?

M.D.: Nu, numai o înţelegere verbală.

R: Şi cum l-ai găsit, că îţi zic sincer că mi-e cam frică de proiectul ăsta.

M.D.: Păi, noi suntem de 5 ani în domeniul imobiliar şi ne ştim şi cu dezvoltatorii şi cu notarii.

R: Şi cum îl cheamă pe dezvoltatorul ăsta?

M.D.: Cum îl cheamă pe el? e o firmă.

R: Atunci cum se numeşte firma?

M.D.: Nu pot să îţi dau aşa informaţii, trebuie să văd, să vorbesc.

R:  Nu pot să vin până la voi la birou acum?

M.D.: Măi, ţi-am spus, luni îţi dau toate informaţiile.

R: Bun, dar dacă vin acum până voi la birou, mai ai şi alte oferte?

M.D.: Am. Uită-te pe site sau îţi trimit eu ofertele pe Whatsapp.

R:  Şi facem contract, da?

M.D.: Sigur

R: Îmi poţi spune încă o dată cum îi zice la agenţia imobiliară?

M.D.: City Imobiliare. Acolo în oferte sunt datele mele, poza mea, tot.

R: Bun, dar codul fiscal nu l-am găsit să ne uităm după firmă. Cum îi spune la firmă?

M.D.: Nu înţeleg, tu eşti de la securitate?

R: Nu e vorba de nicio securitate, dar trebuie să verificăm, nu putem să semnăm un contract aşa cu oricine, mai ale la câte am văzut acum în imobiliare, mai ales în episodul cu Nordis, e normal. Lucrurile astea sunt la vedere, nu e vorba de securitate, toate aceste date sunt publice. Date pe care nu le-am găsit la tine la agenţie.

M.D.: Te-ai uitat la mine pe site şi nu ai găsit?

R: Da, nu găsesc codul fiscal. Mă poţi ajuta cu codul fiscal sau cu numele firmei?

M.D.: Măi, hai să nu ne tragem de păr, dacă eşti serios îţi trimit oferte. Dacă nu, nu pierdem timpul.

R: Serios înseamnă să ai nişte lucruri transparente şi la vedere. Şi dacă mă duc să cumpăr un covrig, pe bon se vede codul fiscal. Îmi spui, te rog, pe ce societate comericală e înregistrată agenţia City Imobiliare?

M.D.: Nu îmi place discuţia asta, nu e nimic secret, dar nu îţi spun.

R: Cum adică nu îmi spuneţi, doar nu e un secret?

M.D.: Nu îţi spun.

R: Am înţeles. Atunci cu dumneavoastră nu poate colabora nimeni şi sună cam a ţeapă agenţia asta.

M.D.: Înţelege cum vrei.

R: Cum să înţeleg cum vreau dacă agenţia asta nu are un act de înregistrare, nu aveţi nimic aici.

(pauză lungă)

R: Care-i adresa?

M.D.: Cluj-Napoca.

R: Cluj-Napoca e mare.

M.D.: Hai că am să îţi spun toate datele luni.

R: Dar nu îmi spui adresa?

M.D.: Nu, nu îţi spun.

Mihai Domentii nu ne-a mai contactat luni, aşa cum a promis. Ulterior acestei conversaţii a şters toate anunţurile care promovau ansamblul rezidenţial Noma City. În schimb, l-am contactat pe Mihai Ielciu, avocatul lui Chezan şi asociat al acestuia în firma Noma City Management, adresându-i mai multe întrebări legate de stadiul actual al proiectului şi de colaborarea cu City Imobiliare:

„Înțelegem interesul dumneavoastră jurnalistic față de acest și va mulțumim pentru oportunitatea de va oferi clarificări privitoare subiectele primite.

Vă asigurăm că desfășurăm toate activitățile în deplină conformitate cu reglementările legale și normele din industrie, având ca obiectiv respectarea intereselor viitorilor cumpărători.

  1. Stadiul actual al proiectului Noma City și obținerea autorizației de construcție

Proiectul Noma City se află în prezent în faza de pregătire și planificare, incluzând toate demersurile necesare pentru obținerea autorizațiilor. Ne asigurăm că respectăm fiecare procedură și reglementare legală pentru a iniția lucrările de construcție în mod corespunzător și sigur.

  1. Promovarea apartamentelor anterior emiterii autorizației de construcție

Materialele promoționale disponibile pe diverse platforme au ca scop evaluarea interesului public pentru proiect, fără a constitui o ofertă de vânzare formală.

Totodată, monitorizăm atent ca toate activitățile de promovare, fie interne sau realizate de parteneri, să fie în deplină conformitate cu legislația și bunele practici din industrie.

Considerăm relevant să menționăm că normele aplicabile permit inițierea activităților de promovare și informare înainte de obținerea autorizației de construcție, în timp ce emiterea autorizației condiționează doar începerea lucrărilor efective.

  1. Acorduri financiare cu potențialii cumpărători

Companiile implicate în dezvoltarea acestui proiect se conformează strict reglementărilor legale și sunt angajate să protejeze interesele cumpărătorilor. Înainte de lansarea oricărei oferte oficiale de vânzare, vom furniza toate informațiile esențiale despre structura financiară și juridică a proiectului, asigurând transparența necesară pentru o decizie informată.

Toate acorduri financiare stabilite cu parteneri sau investitori sunt negociate și structurate cu grijă pentru a respecta atât integritatea proiectului, cât și beneficiile părților implicate, urmând principiile unei colaborări corecte și conforme cu legislația.

  1. Colaborarea cu agenția City Imobiliare sau alte agenții imobiliare

Orice colaborare cu agențiile imobiliare respectă normele standard ale domeniului și este aliniată la legislația în vigoare. Agențiile au rolul de a informa publicul despre oportunitățile viitoare, iar recomandarea noastră este să utilizeze informații conforme cu stadiul actual al proiectului.”

În final, l-am întrebat pe avocatul Ielciu dacă Mihai Chezan poate fi numit penal, deşi a fost achitat de instanţele din România, în condiţiile în care are o condamndare în SUA.

  1. „Întrebare legată de reputația unei persoane”Întrebare legată de reputația unei persoane

Proiectul Noma City este realizat de echipe de profesioniști dedicați, care acționează în conformitate cu toate normele legale și etice aplicabile. Speculațiile asupra istoricului individual al unor persoane nu influențează desfășurarea proiectului nostru, care este ghidat exclusiv de standardele profesionale și reglementările aplicabile.

Vă mulțumim pentru oportunitatea de a clarifica aceste aspecte și pentru interesul arătat față de acest proiect”, a răspuns Ielciu.

Drept la replică:

  1. Stadiul actual al proiectului Noma City și obținerea autorizației de construcție
    Proiectul Noma City se află în prezent în faza de pregătire și planificare, incluzând toate
    demersurile necesare pentru obținerea autorizațiilor. Ne asigurăm că respectăm fiecare
    procedură și reglementare legală pentru a iniția lucrările de construcție în mod
    corespunzător și sigur.
  2. Promovarea apartamentelor anterior emiterii autorizației de construcție
    Materialele promoționale disponibile pe diverse platforme au ca scop evaluarea interesului
    public pentru proiect, fără a constitui o ofertă de vânzare formală.
    Totodată, monitorizăm atent ca toate activitățile de promovare, fie interne sau realizate de
    parteneri, să fie în deplină conformitate cu legislația și bunele practici din industrie.
    Considerăm relevant să menționăm că normele aplicabile permit inițierea activităților de
    promovare și informare înainte de obținerea autorizației de construcție, în timp ce emiterea
    autorizației condiționează doar începerea lucrărilor efective.
  3. Acorduri financiare cu potențialii cumpărători
    Companiile implicate în dezvoltarea acestui proiect se conformează strict reglementărilor
    legale și sunt angajate să protejeze interesele cumpărătorilor. Înainte de lansarea oricărei
    oferte oficiale de vânzare, vom furniza toate informațiile esențiale despre structura
    financiară și juridică a proiectului, asigurând transparența necesară pentru o decizie
    informată.
    Toate acorduri financiare stabilite cu parteneri sau investitori sunt negociate și structurate
    cu grijă pentru a respecta atât integritatea proiectului, cât și beneficiile părților implicate,
    urmând principiile unei colaborări corecte și conforme cu legislația.
  4. Colaborarea cu agenția City Imobiliare sau alte agenții imobiliare
    Orice colaborare cu agențiile imobiliare respectă normele standard ale domeniului și este
    aliniată la legislația în vigoare. Agențiile au rolul de a informa publicul despre oportunitățile
    viitoare, iar recomandarea noastră este să utilizeze informații conforme cu stadiul actual al
    proiectului.
  5. Întrebări legate de reputația unor persoane implicate în proiect
    Proiectul Noma City este realizat de echipe de profesioniști dedicați, care acționează în
    conformitate cu toate normele legale și etice aplicabile. Speculațiile asupra istoricului
    individual al unor persoane nu influențează desfășurarea proiectului nostru, care este ghidat
    exclusiv de standardele profesionale și reglementările aplicabile.
    Vă mulțumim pentru oportunitatea de a clarifica aceste aspecte și pentru interesul
    arătat față de acest proiect.
    Cu respect,
    Av. Ielciu Andrei Mihai

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.