Suntem la finalul unui an electoral de la care și cei ca mine, să zicem mai puțin naivi, am sperat ca să se producă o defectare a sistemului concentraționar ce-a siluit România de-a lungul mandatelor lui Băsescu și Iohannis, prin implementarea mecanismelor Statului Paralel. Defectarea s-a produs, a devenit perceptibilă chiar și pentru oamenii de rând, dar aceasta nu a generat efecte în sensul dorit, adică al alegerii unui Parlament și Președinte conform voinței românilor, ci rezultatul final a fost anularea alegerilor printr-o intervenție externă de tip samavolnic, operată de pe axa Washington-Bruxelles, așa cum până și presa internațională a analizat și consemnat în ultimele săptămâni. Pretextele invocate de către CSAT și CCR atunci când au sugerat/decis anularea au fost tot de aceeași natură, numai că, fără dovezi, au localizat intervenția externă la nivelul Rusiei lui Putin, treabă care, o să resimțiți în curând, generează un efect de tip bumerang, pe care-l explic. Ieri după-masă, observând zbaterile mediatice ale unor prezidențiabili mai vechi sau mai noi, am făcut următoarea postare pe rețelele de socializare:

‘Candidatul comun nu va mai fi Crin, ci Predoiu, că rimează cu Cîrstoiu! În final revine “domnul Urs”, plus vreun “Burduja”. #PlanulOrbanPutinTrump

Crin A. e măsurat de zor în aceste zile, și va reieși în ianuarie că are șanse să fie pe locul 3 sau mai jos la prezidențiale, deci un nou “ostaș”, dar pe care nu-l va mai deconta Iohannis, ci #DoiStrategiElȘiEa. Informațiile mele (bune!) sunt că următorul candidat comun, după eliminarea “iepurelui” Crin, se încearcă a fi Cătălin Predoiu (și ptr că rimează cu Cîrstoiu!), care nu va putea rezista în această postură, dar e posibil să devină “noul Burduja” al liberalilor pentru prezidențiale, în condițiile în care actuala vedetă de pe Tik-Tok a PSD-ului, Marcel Ciolacu, alias “domnul Urs”, se pregătește să mai candideze o dată. Votul suveranist e limpede că se lucrează eficient ca să fie fragmentat (vedeți disputa penibilă Simion-Șoșoacă!), iar dacă-i apare în finală lui Marcel vreo nouă (sau veche!) Lasconi, ba chiar și vreun Nicușor, îl votăm toți, pe modelul Călin Georgescu! #PlanulOrbanPutinTrump’

Postarea e concisă, dar provocatoare, conține câteva adevăruri, dar și previziuni ce se pot îndeplini sau nu, funcție de mecanica parțial aleatorie a viitorului joc de putere. Concluzia sugerată e însă valabilă, anume că viitoarele alegeri prezidențiale vor avea doar aparență de scrutin, ele vor fi decise însă în baza intereselor noului triunghi geopolitic de putere ce va acționa în regiunea noastră, unul de tip #OrbanPutinTrump. Mulți se vor revolta invocând faptul că totuși, va precumpăni nevoia de a simula democrația într-o țară precum România, dublă graniță/frontieră a UE/NATO, iar în acest fel votul popular va conta. Am fi putut fi într-un astfel de scenariu însă doar dacă românii, în urma loviturilor în trepte ale CCR (eliminarea lui Șoșoacă, respectiv anularea alegerilor), n-ar fi acceptat aceste decizii nedemocratice și s-ar fi revoltat în stradă. N-a fost însă cazul, iar în plus, aproape toți liderii perdanți (inclusiv cei suveraniști!) au fost teleghidați de Sistem spre a face solicitări publice către cetățeni ca aceștia să nu se revolte, dar să se aștepte deciziile Justiției. Care Justiție??! Ei bine, acesta a fost semnalul așteptat de către Factorii Externi cu mari interese legate de România că e momentul să acționeze, la nivelul puterii politice românești aflate în degringoladă nu pot avea opoziție, iar cetățenii români tocmai au dovedit că nu mai au spirit civic. Și în această linie, revin cu analiza la ”Factorul Orban Viktor”, cel care a mutat primul referitor la România, având însă și terenul pregătit din timp, în urma unei strategii nu foarte sofisticată, ce-a inclus inclusiv sprijinul pentru integrarea terestră a României în spațiul Schengen. Rezultatul lui Orban îl puteți măsura, cu un UDMR ce are scorul obișnuit de 6% reprezentare parlamentară, a obținut cele mai influente două portofolii din actuala guvernare, Dezvoltarea și Finanțele, acesta din urmă aducând în plus la masa CSAT un ministru, Tanczos Barna, care a jurat degeaba credință cu mâna pe Constituția României, orice mărunt ofițer de informații român i-ar putea încadra lesne fidelitatea doar pe axa Budapesta-Moscova. Adăugați aici și informația certă că, în pachetul de negociere al noii coaliții de guvernare, Orban a impus și ocuparea poziției de șef al SRI sau SIE pentru Hunor Kelemen, și-o să ghiciți mai corect scenariul viitorului. Să fie limpede, dacă statul român ar fi funcțional, cu mecanismele de apărare valide, ar fi absolut normal ca cetățeni români de origine maghiară, fie și cu dublă cetățenie, așa cum sunt liderii UDMR, să ocupe orice poziții de putere în România. Numai că la noi nu mai e cazul, statul român a fost eșuat în timpul ultimilor 20 de ani de Băsescu-Iohannis! Revin și zic că ceea ce au reușit deja Orban și UDMR, folosind această fereastră de oportunitate oferită pe tavă de către regimul Iohannis, comandat direct din SUA pe linia actualului Departament de Stat, impune perspectiva a ceea ce am expus în titlu, anume că puterea în România va fi decisă în triunghiul de putere #OrbanPutinTrump. Cum anume?

Imediat după instalarea lui Trump la Casa Albă vor debuta negocierile de pace între Rusia și Ucraina care, dacă nu vor fi găzduite chiar la Budapesta, e limpede că-l vor avea ca intermediar principal al negocierilor pe Orban Viktor, singurul lider european ce-a asigurat fluența comunicării dintre Putin și Trump. Acele negocieri nu vor viza însă strict relația Rusia-Ucraina, ci vor stabili și implicarea viitoare a NATO și UE în relaționarea cu Rusia, cu accent special asupra țărilor de frontieră, incluzând aici Țările Baltice, Polonia, Bulgaria, dar mai ales România, aceasta la pachet cu Moldova. În ceea ce privește România, nici Trump și nici Putin nu au interlocutori valizi la nivelul liderilor români (noi nu mai avem nici președinte legitim!), deci e limpede că îl vor implica în negocierile (in)formale referitoare la țara noastră pe amicul/partenerul lor, Orban Viktor, care în acest fel va putea și va dori nu doar să sugereze soluții ce-l avantajează pe el și Ungaria sa, dar va impune ca viitori interlocutori în jocul geopolitic regional pe acei lideri români cu care are relații de apropiere/complicitate/interese. Legat de aceste interese, notați aici doar recenta tranzacție E.ON.-MVM Ungaria, unde așa-zișii unguri au preluat (doar) distribuția de gaze în Transilvania, dar și cu mențiunea că statul român are datorii curente la E.ON. de cca 160 de milioane de euro! Interesele României, inclusiv legat de această tranzacție, vor fi apărate din prima linie chiar de către noul ministru de externe, Emil Hurezeanu, care este în mod faptic (și) apărătorul intereselor Germaniei la nivelul guvernării României, iar prin asta v-am explicat și mai bine situația noastră. Legat de asta, notați și prima explicație publică a noului ministru legată de relaționarea cu Rusia, acolo el a expus ”suveranitatea limitată” din timpul URSS, pe care noi n-ar mai trebui s-o dorim, omițând în mod intenționat să expună (deși știe bine!) că acum suntem într-o etapă de SUVERANITATE ANULATĂ. În fine, mă întorc la perspectiva ca următorul președinte să fie ales conform negocierilor/intereselor triunghiului de putere #OrbanPutinTrump, și poate v-am convins prin această expunere succintă că înspre așa-ceva ne îndreptăm. Nu spun însă că viitorul președinte va fi neapărat vreun agent extern adânc conspirat de către CIA, FSB, AVO sau MOSSAD, el poate fi și un român ce s-ar afla la confluența posibilă a acestor interese externe, dar vă asigur că în 2025 nu va fi ales președinte în România cineva care să nu corespundă acestora. În vârtejul geopolitic ce se va crea începând din primăvara viitoare până și opțiunea suveranistă a românilor, majoritară azi, se va modifica într-una ce vizează mai puțin, anume SIGURANȚA. Așadar nu v-așteptați nicidecum ”să ne luăm țara înapoi”, ci mai degrabă la un curs accelerat de dezagregare a suveranității naționale. Se va lăsa cu mari pierderi materiale și, (doar) dacă vom avea proverbialul noroc românesc, fără dezintegrări teritoriale …

P.S. Pe sorosiștii care ne-au jignit și maculat pe noi cei din Clubul de Gândire GOLD, încadrându-ne ca putiniști, îi liniștesc spunându-le că n-are de ce să le fie frică de vreo răzbunare, n-am fost chemați ca să facem parte din noul proiect de putere, însă ei vor fi primii apelați ca să deservească interesele triunghiului de putere #OrbanPutinTrump, și sunt convins că nu vor refuza ”generoasa” ofertă de a se mai contorsiona încă o dată … 

Cozmin Gușă

4 COMENTARII

  1. Cînd NIMENI nu se poate înscrie la alegeri dacă nu e preselectat de Sistem, despre ce alegeri vorbește analistul? (Ciprian Mega, Răzvan Constantinescu, Elena Tufecciu, Gheorghe Ghelcea, Ion Popa, Cristina Tufănoiu, Oana Crețu, Petru Mîndru și Marcu Maria)
    Unii spun că sînt neînțelegeri între cei o mână de oameni ce conduc lumea și așadar între slujbașii apropiați, adică servicii. Și nu la nivel de state, ce numai suverane și independente nu sînt, sînt mai degrabă unități administrative, vorbesc la nivel mondial.

  2. Mda… analizele lui cosmin gusa. Top 3 cei mai lingai oameni din romania dupa 89! Sa i spuna cineva ca distributia de gaze eon (delgaz) nu a fost vanduta… E vorba de Eon Furnizare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.