Noul guvern PDL-PSD va schimba, cel mai probabil, pe toţi directorii de regii şi direcţii care aparţin PNL. Această “mişcare” este una normală o dată la patru ani. Printre cei vizaţi se numără Călin Platon, Eugen Cecan, Marius Cătăniciu, Liviu Miclăuş şi Marius Mânzat
PSD vs. UDMR
Odată cu fomarea noului guvern, atât la nivelul ministerelor, cât şi la nivelul direcţiilor şi regiilor aflate în subordinea acestora se vor opera schimbări radicale la nivel local. Cel mai probabil, în urma semnării protocolului dintre PDL şi PSD o parte importantă a funcţiilor din cadrul regiilor autonome, a direcţiilor şi companiilor naţionale vor fi împărţite între cele două partide. La fel ca la Palatul Victoria, şi în teritoriu funcţiile vor fi împărţite după un algoritm stabilit de comun acord, cel mai credibil „1 la 1”. Primele declaraţii referitoare la acest subiect le-a făcut preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, acesta afirmând pentru un cotidian local că postul de viceprimar şi cel de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, funcţii care aparţin în momentul de faţă UDMR, vor trece în „vistieria” de funcţii a PSD. Această mutare ar urma să aducă PSD la „putere” şi la nivel local. Asta, în condiţiile în care în momentul de faţă relaţia dintre grupurile de consilierii PSD şi conducerea primăriei Cluj-Napoca şi a CJ Cluj este, cel puţin de faţadă, una extrem de încordată. Exemplul cel mai concret s-a petrecut acum mai puţin de o lună, în plină campanie electorală, când consilierii judeţeni Dănuţ Canta şi Liviu Medrea au părăsit şedinţa de CJ după o serie de divergenţe cu Alin Tişe. În aceste condiţii, este curios de observat care va fi de acum înainte relaţia dintre cele două partide şi, mai mult, care va fi relaţia dintre PDL şi UDMR, până acum parteneri stabili şi fideli în cadrul guvernării locale.
Marea (e)liberare
Chiar dacă schimbările de la nivelul regiilor şi direcţiilor clujene pot apărea ca epurări pe criterii politice, o parte din persoanele vizate au în cârcă o serie de scandaluri în care au fost implicaţi, numele lor apărând în mai multe anchete publicate de către ziarele locale şi centrale. Printre persoanele cele mai vehiculate pentru schimbare se numără Eugen Cecan şi Marius Cătăniciu, ambii directori în cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj. Aceştia, în calitatea de director dezvoltare şi administrare regională, respectiv director adjunct pe parte de achiziţii, s-au aflat în ultima perioadă în centrul mai multor scandaluri, cel mai recent fiind cel referitor la vânzarea mai multor case şi terenuri cum mult sub valoarea reală a acestora. Astfel, Cecan a aprobat vânzarea a patru case pe strada Lunii din cartierul Zorilor, a unui teren de 38 de hectare în Oradea şi a unuia de 68 mp pe Calea Turzii cu puţin peste un milion de euro, în condiţiile în care respectivele imobile valorează peste zece milioane. Respectiva „afacere” este în momentul de faţă anchetată de către structura centrală a DNA, procurorii anticorupţie cercetând modalitatea prin care oficialii DRDP Cluj au vândut imobilele cu pricina.
Adio, Victoria!
Liviu Miclăuş- director Sucursala pentru Reprezentare şi Protocol “Victoria” Cluj -este unul din demnitarii care ar putea fi schimbaţi. Asupra lui Miclăuş, care, acum, deţine şi funcţia de consilier judeţean, planează o serie de suspiciuni cu privire la afacerile oneroase în care a fost implicat. Astfel, se presupune că iubita acestuia ar fi asigurat hotelul Victoria, Miclăuş favorizându-i fără licitaţie acest contract. Conform unor informaţii, fostul şofer al lui Marius Nicoară este implicat, însă doar din umbră, în firma 3M Antreprenor General Construcţii SRL. Aceasta firmă îi are ca acţionari pe pilotul de raliuri Bogdan Marişca şi pe Cornel Bozga, toţi cu opţiuni liberale şi apropiaţi ai fostului preşedinte al CJ Cluj, Marius Nicoară.
Un alt demnitar de pe lista celor care urmează să fie schimbaţi este şi prefectul Călin Platon. Fost vicepreşedinte PNL Cluj, Călin Platon a preluat funcţia de şef peste judeţ, după ce guvernul Tăriceanu l-a „avansat” pe Alin Tişe în postul de inspector guvernamental. Tişe, la vremea aceea prefect de Cluj, anunţa că decizia de schimbare din funcţie a fost făcută exclusiv pe considerente politice. „Înalţii funcţionari publici intră sub incidenţa legii 340 privind instituţia prefectului,care prevede şi un capitol referitor la mobilitatea acestora. Dacă noul guvern va considera că eu trebuie să părăsesc postul de prefect de Cluj şi să mă mut pe altă funcţie, mă voi conforma. Dacă acest lucru se va întâmpla, voi vedea, în funcţie de ofertă, dacă voi accepta sau mă voi retrage din corpul înalţilor funcţionari publici”, a declarat Platon.
Ioan Petran deţinea, pe lângă funcţia de consilier judeţean, şi pe cea de inspector teritorial adjunct în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii. Acesta a preluat mandatul în 2005, imediat după ce, la vremea aceea, Alianţa D.A. PNL-PD câştiga alegerile şi forma guvernul. „Este normal şi firesc ca odată ce noul guvern se instalează, să-şi aducă oamenii proprii. Şi noi, când am venit la putere, i-am dat jos pe ceilalţi. Aşa este corect din punct de vedere politic şi cine nu consideră aşa nu are ce căuta în politică. Este normal ca un guvern să îşi creeze echipa pe care o doreşte la nivelul judeţelor pentru a putea să îşi realizeze programul de guvernare. Eu nu am aşteptat să fiu schimbat şi mi-am dat demisia deja”, a declarat Petran.
Augustin Stanciu
La Inspectia de Stat in Constructii trebuie pus cel mai corupt dintre ei Tov.Nemes Sever,activist securist cu vechi state de serviciu. Acolo este o cloaca de escroci care au facut averi impresionante din santaj si coruptie.
corect,bine spus.poate-i loveste diarea cateva luni..
si-a venit ziua dreptatii, sfintaaa ziiuuua libertatii – mu-ha-ha-ha-ha-ha! muriti si va catraniti! dar nu uiatati: aceste clipe (minunate, de foamete si DNA) va sint sponsorizate de nenea Patriciu.