Unul dintre motivele pentru care centura ocolitoare Vâlcele Apahida a ajuns să fie suprafinanţată este şi faptul că membrii comisiei de manageriat al acestui proiect nu este specializat în construcţia de drumuri. Conform unor informaţii, motivul pentru care porţiunea de drum s-a surpat este că parapeţii direcţionali montaţi în zona respectivă nu au fost conformi pentru tipul respectiv de teren, iar managerii DRDP au aprobat în necunoştinţă de cauză instalarea lor.
În cadrul DRDP Cluj nici unul dintre membrii comisiei de manageriat care s-a ocupat de supervizarea lucrărilor la centura ocolitoare Vâlcele Apahida nu este specializat în construcţia de drumuri. Conform unui raport, persoanele din cadrul acestei comisii se fac vinovate pentru că ”au decis modificarea traseului variantei de ocolire Cluj – Est, fără a avea la bază o fundamentare corespunzătoare, în condițiile în care proiectul tehnic și indicatorii tehnico-economici erau deja aprobați prin HG nr.506/19.04.2006.
Au acceptat ca unul din cei doi antreprenori ai lucrărilor să renunțe la executarea lucrărilor aferente unui sector de drum, care avea probleme geologice Au organizat o procedură de atribuire neconformă, cu rezultate negative privind durata de execuție a lucrărilor. Organizarea procedurii a fost contestată la CNSC, iar acesta a dat câștig de cauză contestatarului.
Au urmărit în mod defectuos derularea contractelor încheiate pentru realizarea investiției, ceea ce a condus la depăşirea repetată a termenelor de execuție”, arată raportul respectiv.
De asemenea, conform unor informaţii primite de reporterii Gazetei de Cluj, “Sectorul km 4+575 – km 6+982 pe care s-au montat parapeţi care nu respecta reglementările tehnice. Au permis antreprenorului să monteze parapet direcţional care nu respecta reglementările în vigoare nu au avut curajul să amâne darea în circulaţie, profitând şi de faptul că d-nul Şova şi d-nul Narcis Neaga nu sunt de profesie ingineri constructori de drumuri şi poduri au acceptat darea în circulaţie cu repercusiuni foarte grave asupra siguranţei circulaţiei, având în vedere că în urma unui posibil eveniment rutier CNADNR ar putea plăti daune foarte mari”, arată sursa menţionată.
Prinde orbul, scoate-i ochii!
Vinovaţii pentru banii aruncaţi în plus pe acest proiect se găsesc în şefii comisiilor din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi şefii care s-au perindat prin structura regională DRDP Cluj. De la punerea lui pe hârtie, proiectul centurii ocolitoare Vâlcele Apahida a pendulat între CNADNR, ca ordonator principal de credite, şi DRDP Cluj care structură regională care s-a ocupat de mersul şi supravegherea proiectului.
“Capul de afiş” al spectacolului ar putea fi Mircea Pop, care, pe rând, s-a ocupat de proiectarea centurii pe actualul traseu când era în cadrul societăţii DP Consul (firma care a asigurat proiectarea centurii), iar ulterior a fost şeful CNANDR.
Însă, “scânteia” a pornit de la Emil Boc, care a trasat această centură pe un studiu de fezabilitate comandat de Miron Mitrea pe vremea când acesta era ministrul Transporturilor şi PSD-iştii, care conduceau Clujul, îi cereau lui Mitrea să dea bani pentru acest proiect. Studiul de fezabilitate a fost făcut în 2004, adică în faza incipientă a proiectării drumului, iar în 2006 studiul de fezabilitate a fost actualizat şi avizat de CNADNR. Pe lângă proiectanţii de la DP Consult, la această centură au mai lucrat, în calitate de consultanţi, şi firmele Search Corporation şi Primacons Group. În total, valoarea acestor două servicii a costat statul 60 de milioane de lei.
De asemenea, SC DP Consult a câştigat şi contractul pentru evaluarea terenurilor de pe traseul de expropriere unde avea să se construiască centura Vâlcele Apahida. Pentru aceste servicii, SC DP Consult a fost singura participantă la licitaţie şi a avut o ofertă de circa 670.000 de lei. În 2008, tot SC DP Consult a câştigat licitaţia pentru proiectarea centurii de Nord, dată în funcţiune de curând. Pentru acest serviciu, societatea a câştigat 150.000 de euro fără TVA. În acest caz, licitaţia a fost contestată de celelalte societăţi participante, dar într-un final CNADNR a atribuit contractul acestei firme clujene.
Mecanici şi ofiţeri au semnat pentru centura Vâlcele-Apahida
-Ing. Mircea Pop – acţionar al societăţii S.C. D.P. CONSULT S.A. CLUJ – NAPOCA – Proiectantul lucrării – numit în iunie 2012 Director General Adjunct CNADNR – din septembrie 2012 Director General CNADNR cu preluare de atribuţii până în septembrie 2013
-Ing. Ioan PANTELIMON – Director DRDP Cluj :APRILIE 2005 – MAI 2007, IANUARIE 2009 – IUNIE 2012 – de profesie inginer mecanic
-Ing. Eugen CECAN – Director DRDP Cluj : MAI 2007 – IANUARIE 2009, IUNIE 2012 – PREZENT – de profesie inginer mecanic
-Ing. Teodor Gorcea – Director Adjunct DRDP Cluj – de profesie inginer construcţii căi ferate, drumuri şi poduri
-Ing. Violeta Alexa – Şef Serviciu DRDP Cluj – de profesie inginer construcţii civile
-Ing. Ambrozie Fodor – Şef Serviciu DRDP Cluj – de profesie ofiţer
-Ing. Florin Alexa – fost Şef Serviciu DRDP Cluj – de profesie inginer construcţii civile (singurul membru al comisiei de manageriat care a fost a fost schimbat din funcţie, n.r)
Doi şefi nevinovaţi
Corpul de Control al ministerului a mai stabilit că regionala a urmărit în mod defectuos derularea contractelor încheiate pentru realizarea investiţiei, ceea ce a condus la depăşirea repetată a termenelor de execuţie, şi a organizat o licitaţie neconformă, cu rezultate negative privind durata de execuţie a lucrărilor.
Însă Pantelimon nu trebuie lăsat singur în această problemă. Lângă el poate sta şi actualul director al DRDP Cluj, Eugen Cecan, care a condus Regionala de Drumuri pe parcursul derulării acestui proiect şi care a aprobat majorarea prețului centurii din cauza unei reactualizări a indicilor tehnico-economici.
Ştefan Trandafir