Dana Purdea, presupusa amanata a liderului PNL Cluj-Napoca Ioan Petran, ar fi primit un apartament drept spaga pentru liberal, potrivit unor surse din interiorul DNA. Procurorii anticoruptie ar fi intrat chiar in posesia unui caietel in care ar fi notata spaga respectiva, potrivit acelorasi surse. Culmea este ca turdeanca Dana Purdea ar fi platit pentru acel apartament cu banii jos, desi nu ar fi provenit nici dintr-o familie bogata si nici nu ar fi avut venituri colosale pentru a-si putea permite acea locuinta. Dana Purdea nu a vrut sa ofere explicatii pentru Gazeta de Cluj din ce bani a cumparat apartamentul. Ea nu a fost chemata nici de procurorii anticoruptie sa faca declaratii in acest caz. Mentionam ca alte surse ne-au precizat ca Dana Purdea locuieste in acel apartament, care ii este destinat lui Ioan Petran.
Apartamentele in respectivul complex imobiliar erau evaluate intre 50.000 si 80.000 de euro, iar suprafetele unei locuinte erau intre 43 si 67 de mp. Vorbim deci despre o presupusa spaga de 50.000 de euro, mult mai mare decat cea de 10.000 de euro cu care a fost surprins liderul liberal clujean ca a primit-o de la directorul UTI, Gabriel Davidescu.
„Nu cunosc subiect. Nu dau declaratii si nu cunosc(n.r. intrebata cu ce bani si-a cumparat apartamentul dintr-un complex imobiliar). Nu sunt persoana publica(n.r. desi lucreaza la Aeroportul Avram Iancu Cluj). Nu comentez subiectul. Nu doresc sa comentez. Nu sunt in masura sa discut cu dumneavoastra”, a declarat pentru Gazeta de Cluj Dana Purdea.
Ioan Petran, liderul PNL Cluj-Napoca, a fost trimis saptamana trecuta in judecata de procurorii anticoruptie pentru ca ar fi primit o spaga de 10.000 de euro de la directorul UTI, Gabriel Davidescu. Compania UTI are in momentul de fata in desfasurare contracte cu Aeroportul International Avram Iancu Cluj-Napoca, iar din acest motiv Petran ca si consilier judetean nu putea sa aiba relatii contractuale cu o societate aflata in subordinea Consiliului Judetean Cluj. Pe de alta parte, se pare ca procurorii anticoruptie din cadrul DNA s-au oprit in cauza lui Ioan Petran la aceste acuzatii.
Procurorii DNA nu au disjuns dosarul MITA la CJ Cluj fata de persoana lui Ioan Petran, dupa cum foarte clar se arata in rechizitoriu:
“Cercetările cauzei mai vizează şi alte fapte reţinute în sarcina suspectului Uioreanu Horea Dorin (fapte de corupţie), a suspecţilor
Teaha Mihai, avocat în cadrul Baroului Cluj, Bene Ioan (fapte de corupţie şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor
publice ca infracţiune asimilată celor de corupţie), Şerban Tudor Dan, Ciceo David Ioan, Silagyi Gabriel, Abrudean Mircea, precum şi alte infracţiuni pentru care urmărirea penală s-a dispus in rem, astfel că ele vor face obiectul investigaţiilor penale în continuare, după disjungerea cauzei. Soluţia de disjungere se impune având în vedere volumul materialului probator necesar a fi procesat şi administrat în cauză, ce impune dispunerea de expertize tehnice, financiare, evaluări de lucrări, audieri de natură să afecteze celeritatea necesară soluţionării unei cauze în care s-au dispus măsuri preventive. Se are în vedere inclusiv faptul că, parte din inculpaţii vizaţi de prezentul act de sesizare al instanţei nu fac obiectul cercetărilor viitoare, între ei aflându-se şi inculpatul Pogăcean Vasile- arestat, astfel că o trenare a soluţionării cauzei afectează în mod direct dreptul acestora la o durată rezonabilă a procesului penal”, arata procurorii DNA in cadrul rechizitoriului.