Înainte de a ajunge prefect de Bihor, Ilie Bolojan avea datorii semnificative catre finante în urma managementului „performant” de la firma din Alesd a carui administrator era – „SC Campus COM SRL”.
Datoriile lui Ilie Bolojan de circa 1,5 miliarde se sting peste noapte dupa ce a fost numit prefect de Bihor.
Ilie Bolojan trebuie sa raspunda. I-au fost platite datoriile de sponsorii traditionali ai PNL Bihor – Fratii Micula?
Se spune în popor ca „lupul îsi schimba parul, dar naravul ba”. Traind în dispretul legii, poti cere altora sa o respecte si poti pretinde ca legea si ordinea sunt prima ta grija. Fostul secretar al guvernului Tariceanu II, fost prefect de Bihor, ex-consilier local, judetean si fost profesor de scoala ajutatoare, Ilie Bolojan se pretinde întruchiparea legii si a moralitatii. Exista însa documente oficiale care îl contrazic. Bolojan are, dincolo de vechile datorii catre fisc, o datorie noua catre oradeni: sa spuna cine sunt „fratii” care i-au platit datoriile, dobânzile si penalitatile restante care au rezultat în urma managementului dezastruos al firmei personale la care a fost administrator vreme de atâtia ani.
Avem o datorie!
Cum o lichidam?
Ministerul Finantelor Publice transmitea la data de 01.02.2005 o somatie catre SC Campus COM SRL, firma patronata de Ilie Bolojan prin care îl anunta asupra începerii executarii silite în temeiul titlului executoriu emis de Administratia Finantelor Publice Alesd. Prin somatie se cerea achitarea sumelor datorate de firma lui Bolojan pentru care termenul legal de plata a expirat în baza prevederilor art. 62 din Ordonanta Guvernului 61/2002 privind colectarea creantelor bugetare.
La acea vreme, viitorul secretar al Guvernului Tariceanu II nu parea nici pe departe atât de moral, asa cum se pretinde astazi. „Aparatorul” legii de azi refuza la acea vreme sa-si achite obligatiile fiscale fata de Statul român. Societatea administrata de Ilie Bolojan înregistra în urma cu trei ani sume neplatite la bugetul de stat de peste 100 milioane lei.
Societatea patronata de Ilie Bolojan primeste în aceeasi zi o a doua somatie de executare silita cu numarul de înregistrare 125 din 01.02.2005 cu trimitere directa la datoriile sale catre bugetul de stat cifrate la peste 245 milioane de lei. Nimeni nu stie cum se face ca managerul si platitorul „onest” de taxe Ilie Bolojan a încercat sa ocoleasca legea si sa evite plata taxelor legale catre stat. În definitiv nici nu este important de ce viitorul primar al Oradiei nu si-a platit datoriile la bugetul de stat. Mai importanta e formula magica prin care, dupa numirea în functia de prefect, a reusit sa scape imediat de ele. E o mare „performanta” manageriala la mijloc pe care orice om de bun simt o poate judeca singur.
Important de precizat este faptul ca din anul 2005 la sefia finantelor bihorene se afla o persoana sustinuta politic de catre PNL Bihor si anume Smaranda Scridon.
Realitatea
În luna martie a aceluiasi an 2005, proaspatul prefect de Bihor achita catre bugetul de stat în contul datoriilor sale suma de 228.349.755 milioane lei, asa cum reiese din ordinul de plata nr. 28/10.03.2005 transmis organului fiscal. Asta, dupa ce, asa cum reiese din documentele financiare ale activitatii firmei fostului prefect de Bihor, la sfârsitul anului 2004, înainte de a ocupa pozitia de reprezentant al guvernului în judet, firma lui Ilie Bolojan avea datorii la bugetul de stat de peste 1,5 miliarde de lei, din care neachitate peste 630 milioane lei. Odata cu numirea în functia guvernamentala, în mod cu totul întâmplator (sau nu), afacerile firmei sale iau o întorsatura spectaculosa, devenind asa cum reise din documentele contabile, mult mai profitable decât cineva si-ar putea închipui. Ca urmare a unui „management de exceptie”, la data de 30.04.2005 la doar câteva luni de la instalarea sa în functia de prefect, firma lui Bolojan nu mai înregistreaza nici un fel de datorii, asa cum rezulta din documentele Ministerului Finantelor. Practic, în mai putin de doua luni, o afacere care a produs de-a lungul timpului pierderi si datorii de sute de milioane, devine atât de banoasa încât îsi permite stingerea în timp record a tuturor obligatiilor, dobânâzilor si penalitatilor neachitate pâna atunci.
În contextul în care între anii 2004 si 2005, firma sa înregistra minusuri importante la capitolul disponibilitati banesti (adica banii cash din casa), în 2004 – 1,6 miliarde, iar în 2005 – 220 milioane, lichiditatile cu care s-a realizat stingerea datoriei provin desigur din salariul de prefect, fiindca alte surse de venit nu sunt specificate în declaratia de avere. Numai ca, din întâmplare, la un calcul simplu, datoria e mai mare de câteva ori decât întreg salariul pe care prefectul de atunci al Bihorului urma sa-l încaseze într-un an întreg. În ciuda acestor serioase semne de întrebare, la sfârsitul celor doi ani firma închide pe un oarecare profit – 73, respectiv 27 de milioane în 2005.
Câteva lucruri trebuie lamurite totusi, având în vedere ca în declaratia oficiala de venit, nu precizeaza nici o alta sursa de venit decât salariul personal si veniturile sotiei, mai precis sursa prin care firma fostului prefect si-a achitat restantele catre bugetul de stat. Pentru ca, analizând bilantul firmelor administrate de Ilie Bolojan, nu se poate gasi un raspuns logic.
Ghicitori penale
Ramân deci câteva întrebari la care fostul prefect refuza sa dea raspunsuri. În primul rând, din ce bani si-a platit datoriile catre stat, având în vedere situatia economica dificila a firmei sale? A facut apel la sponsorii tranditionali ai partidului, Fratii Micula, sau de unde a facut rost de sumele importante pe care evident ca nu le poseda? Cui i-a ramas îndatorat fostul prefect de Bihor?
În al doilea rând, cum va reusi sa gestioneze eficient bugetul unui oras de talia Oradiei, când a dovedit ca nu are aptitudini de administrator nici macar la un ABC din Alesd, unde ani la rândul a fost rau platnic la stat acumulând datorii importante?
Rezultatele pe care le-a avut în mediul privat arata ca a fost un manager prost. În sectorul public nu a gestionat niciodata bugete serioase, cât timp a fost prefect a avut bani doar sa organizeze protocoale, ca restul finantarilor au venit de la Ministerul de Interne si Administratiei de la Bucuresti. În aceste conditii, exista riscul unui management slab si în ceea ce priveste administrarea banilor oradenilor…
Viitorul primar al PNL care va conduce Primaria Oradea nu a scapat nici astazi de metehnele de rau platnic. Pentru anul fiscal 2007, în evidentele Ministerului Finantelor Publice, aceeasi firma a lui Ilie Bolojan figureaza din nou cu datorii de peste 328.280.000 milioane lei. Ramâne întrebarea: cine va plati de data aceasta datoriile liberalului?
La 31.12.2004, SC Campus SRL din Alesd figura în evidentele Finantelor Bihorene cu
Obligatie de plata
Debit: 1.082.253.763
Dobânda: 308.775.444
Penalitati întârziere: 71.292.175
Dobânda: 48.000.000
Penalitate: 6.507.003
TOTAL: 1.516.828..385
Obligatie neachitata:
Debit: 290.923.574
Dobânda: 273.167.333
Penalitati întârziere: 69.052.879
Dobânda: 0
Penalitate: 0
TOTAL: 633.143.786 neachitat
La data de 30.04.2005, SC Campus SRL din Alesd figura în evidentele Finantelor Bihorene cu:
Debit: 0
Dobânda: 316
Amenda: 0
Penalitate: 0
Penalitate de întârziere: 185
TOTAL: 501 lei
La data de 01.02. 2005, firma SC Campus SRL primeste somatia de executare silita pentru colectarea creantelor bugetare restante.
La data de 18.02.2005, Ilie Bolojan efectueaza trei tranzactii prin BCR Alesd catre Trezoreria Statului în ontul datoriilor:
32.504.552 milioane pentru TVA-ul restant, 10.424.432 pentru restantele la fondul de risc si 30.000.000 pentru impozitul pe profit neachitat la termenul legal. În total 72.928.984 lei. Practic într-o singura zi efectueaza plati cât profitul firmei sale pentru un an de zile. În anul 2004, Bolojan raportase Finantelor un profit net de circa 74 milioane de lei.
Peste alte doua saptamâni, la 10.03.2005, firma lui Ilie Bolojan, la acea data deja prefectul judetului Bihor efectueaza alte patru plati:
10.389.433 restant pentru fondul pentru agricultura, 228.349.755 impozit pe profit restant, 6.537.926 în contul CAS si 27.096.288 pentru fondul de somaj restant. În total 272.373.402 lei.
Catalin Manea