Familiile pilotului şi copilotului elicopterului SMURD prăbuşit in tragedia aviatica au fost amendate pentru că ar fi declarat prea târziu decesele. Amenda a fost aplicată de ofiţerii de la Starea Civilă, subordonaţi Primăriei Constanţa pentru ca nu au declarat la timp decesele membrilor de echipaj.

Şefa de la Starea Civilă susţine că legea îi obligă pe angajaţii instituţiei să accepte o declaraţie de deces până la 3 zile după producere în cazul unei morţi naturale şi la cel mult 48 ore în caz de accident sau moarte violentă. Insa, conform raportului Ministerului Administraţiei şi Internelor, tragedia a avut loc cu puţin timp înainte de ora 16.11 pe data de 15 decembrie. Trupul neînsufleţit al pilotului a fost găsit abia după ora 23.00 şi declararea decesului a avut loc la ora 0:35 a zilei de 16 decembrie, atunci când a fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Constanţa. Un simplu calcul arată că decesul putea fi declarat de familiile victimelor, conform legii, până pe 18 decembrie dimineaţa. Familia are acum dreptul să conteste amenda în termen de 48 ore, scrie Adevarul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.