După ce anul trecut, pionierii fotbalului american clujean au fost nevoiţi să se mulţumească doar cu medalia de bronz, anul acesta, Cluj Crusaders, doreşte să se revanşeze şi să atace titlul de campioană din finala RO-BOWL VI care se va disputa ȋn luna iunie.

În perioada de relaxare, componenţii echipei s-au implicat ȋn activităţi de promovare a fotbalului american ȋn România, ȋncercând să atragă, totodată, fonduri pentru echipă şi jucători noi. Devenit deja o tradiţie pentru iubitorii fotbalului american din urbe, „cruciaţii” au organizat un nou concert ȋn cadrul American Football Party şi Crusaders Awards, unde clubul şi-a premiat elitele sportive.

Cel mai important eveniment sportiv de peste ocean, finala campionatului naţional profesionist de fotbal american din Statele Unite ale Americii – Super Bowl, ediţia 49, a oferit o nouă ocazie, pentru Crusaders, de a transforma evenimentul ȋn sărbătoare. Noaptea albă a ȋnceput cu sărbătorirea ȋmplinirii a 5 ani de existenţă a clubului şi s-a ȋncheiat la finalul partidei care a fost vizionată, pe lângă sportivi, şi alţi admiratori ai acestui sport.

După un sezon ratat, antrenorul principal Rafael Ruiz a stabilit un obiectiv ȋndrăzneţ, dar nu imposibil, ceea ce a determinat ca ȋn extrasezon, jucătorii să fie solicitaţi la un efort fizic suplimentar.

Pentru pregătirea sezonul competiţional, băieţii au efectuat două cantonamente ȋn ȋmprejurimile Clujului şi şi-au desfăşurat antrenamentele atât ȋn aer liber, cât şi pe podeaua Sălii Sporturilor „Horia Demian”. Verificarea progreselor a fost efectuată prin intermediul meciurilor amicale disputate ȋn compania celor de la Mureş Monsters şi Jászberény Wolverines.

Spre deosebire de sezonul trecut, anul acesta Campionatul Naţional de Fotbal American (CNFA) se numeşte Liga Echipelor de Fotbal American (LEFA) şi se va ȋmpărţi ȋn două conferinţe geografice. Conferința Nord-Vest (CNV) este formată din Cluj Crusaders, Timișoara 89ers şi Reșița Locomotives, iar Mureș Monsters, Bucharest Warriors şi campioana anului trecut, Bucharest Rebels, alcătuiesc Conferința Sud-Est (CSE). Noutatea sezonului 2015 este că meciurile se vor disputa în format tur-retur și vom avea și meciuri între echipele celor 2 conferințe.

Competiţia ȋncepe ȋn 21 martie 2015, iar echipa Cluj Crusaders va disputa primul meci la Reşiţa. Nou formata echipă, Reşiţa Locomotives, este debutantă ȋn cadrul campionatului şi este produsul scindării echipei Timişoara 89ers.

Pe lângă pregătirile necesare pentru a ȋncepe sezonul ȋn forţă cu o victorie, jucătorii clujeni se implică, ȋn aceste zile, ȋn colectarea sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor, care reprezintă principala sursă de venit a clubului. Formularul necesar se găseşte şi pe site-ul oficial al echipei, iar doritorii sunt invitati pentru a-l completa şi depune la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj până la date de 15 mai 2015.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.