Ministerul Sănătății a alocat Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj suma de 1.466.000 lei pentru finalizarea lucrărilor de reparații capitale (finalizarea lucrărilor de finisaje, demisol, parter și exterior) la clădirea care deservește secția clinică Oncologie Medicală și Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală.

Din fondurile alocate de MS, din anul 2011 și până în prezent s-au realizat lucrări de înlocuire acoperiş, mansardare, amenajare pod, achiziţionare şi montare centrală termică, achiziţionare şi montare lift transport bolnavi cu targa, achiziţionare grup electrogen, achiziţionare instalaţii avertizare şi iluminare de siguranţă, achiziţionare şi montaj instalaţie de climatizare.

 

În consecință, se poate afirma că Ministerul Sănătății a alocat Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca, în primul trimestru al acestui an, suma totală de 9.681.000 lei RON pentru efectuarea de reparații capitale și dotarea cu echipamente performante (Computer Tomograf cu 128 secțiuni – 1 buc, Rezonanță Magnetică 1,5 T – 1 buc.).

 Citește si : Angiograful de la Spitalul Județean la mâna aleșilor clujeni

În ultimii 3 ani situația fondurilor alocate de către Ministerul Sănătății a fost următoarea:

– în anul 2013 – suma de 500.000 lei RON pentru reparații capitale și 0 lei pentru dotări;

– în anul 2014 – suma de 1.000.000 lei RON pentru reparații capitale și 385.000 lei pentru dotări;

– în anul 2015 – suma de 1.466.000 lei RON pentru reparații capitale și 8.215.000 lei pentru dotări.

 

Din punct de vedere al  infrastructurii, spitalul este multipavilionar, răspândit în aproape tot municipiul. Clădirile sunt în proprietatea Consiliului Județean și doar în administrarea spitalului, majoritatea foarte vechi, construite între anii 1897-1904, şi care, deşi au cunoscut eforturi, de-a lungul anilor, de întreţinere şi igienizare, sunt într-o stare neconformă cu cerinţele actuale şi de perspectivă sau cu pretenţiile pacienţilor şi angajaţilor.

Referitor la dotarea spitalului constatăm că, cu toate eforturile conducerii spitalului și a unor șefi de secție pentru atragerea unor finanțări de la MS, administrațiile locale sau sponsorizări, deși există în funcțiune numeroase echipamente și dispozitive medicale, nevoile medicilor si cerințele pacienților pentru servicii la nivelul actual este o problemă care necesită evaluată și realizată, pe toate sursele de finanțare.

 

În anul 2014,  conducerea SCJU Cluj a fost preocupată de reducerea plăţilor restante ale spitalului, dar asta fără a afecta calitatea actului medical, ci dimpotrivă, urmărind prin toate mijloacele buna desfăşurare a activităţii medicale. S-a reuşit, astfel, alocarea de fonduri suplimentare pentru achiziția de:

– medicamente – 39.100944,22 lei, cu 5.469.895,59 lei (16,26 %) mai mult decât în anul 2013;

– materiale sanitare – 15.520.287,45 lei, cu 2.464.475, 63 lei (18,88 %) mai mult decât în 2013;

– dezinfectanți – 1.933.223,07 lei, cu 449.675,20 lei (30,31%) mai mult decât în 2013;

– materiale de curățenie – 472.560,94 lei cu 123.224,63 (35,27 %) mai mult decât în anul 2013.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.