În loc să bată drumurile pentru a le intra în cap cât mai bine locația gropilor din caldarâm, șefii DRDP Cluj au încheiat un contract cu Taromul pentru aproape 100.000 de lei. În urmă cu câteva zile, DRDP Cluj a atribuit contractul ”Servicii de transport aerian pentru DRDP Cluj”, în valoare de 95.130 de lei, fără TVA, companiei Tarom.

De curând, șeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, Eugen Cecan, s-a aflat în stare de incompatibilitate pe vremea când a fost consilier judeţean.
Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate precizează că între 29 ianuarie 2013 şi 28 mai 2014, el a deţinut, simultan, funcţiile de consilier judeţean şi de şef al Direcţiei de Drumuri, lucru interzis de lege.
Incompatibil a mai fost declarat primarul comunei bihorene Remetea, în timp ce în cazul edilului-şef al oraşului Teiuş, din judeţul Alba, inspectorii ANI au constatat conflictul de interese.
Rapoartele întocmite de Agenţia Naţională de Integritate pot fi contestate în instanţă, însă persoanelor care nu vor avea câştig de cauză li se va interzice să ocupe o funcţie publică timp de 3 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.