Peste 200 de arhitecți și specialiști din domenii conexe sunt invitați să participe în această toamnă la cea de-a III-a ediție Architecture Conference&Expo care va avea loc în data de 2 octombrie în Cluj-Napoca.

Architecture este cunoscută ca fiind cea mai importantă platformă de întâlnire din Transilvania pentru arhitecți și specialiști din domenii conexe. Cea de-a III-a ediție a evenimentului revine la Cluj-Napoca cu un număr mai mare de speakeri și noi subiecte de discuție. Tematica principală pentru această ediție va îngloba discuții legate de prezervarea patrimoniului arhitectural, restaurări și reconversii inovatoare din arhitectură. Tema dorește să readucă în discuție modalități de a integra inovația în tradițional, dar și de a păstra identitatea culturală a fiecărei clădiri așa cum este ea văzută în context național și internațional.

Architecture Conference&Expo, ce stă sub semnătura Libero Events, reprezintă un prilej de întâlnire pentru peste 200 de arhitecţi, ingineri, constructori, proiectanţi și designeri care se reunesc într-un mediu semi-formal ce permite interacţiunea și cunoașterea inovațiilor din domeniul arhitecturii. Fiind cel mai important eveniment din Transilvania adresat arhitecților și specialiștilor din domeniile conexe, Architecture Conference&Expo cuprinde dezbateri și prezentări susținute de speakeri de renume la nivel național și internațional, dar și o zonă expozițională deschisă atât participanților, cât și vizitatorilor care doresc să intre în contact direct cu furnizorii de servicii.

10 speakeri internaționali și naționali vor împărtăși publicului experiențele profesiei în cadrul evenimentului cu scopul de a îmbunătăți practicile din domeniu. Printre speakerii internaționali care au confirmat prezența la cea de-a III-a ediție Architecture se numără Malcolm Fraser (Edinburgh), Bas ten Brinke (Amsterdam) și Charles Phu (Londra) alături de arhitecți români precum Carolina Fernolend (Fundația Mihai Eminescu, Sighișoara), Iulia Stanciu (STARH, București), Miruna Pavoni (Pavoni Studio), Robert Farczadi (Project A) sau Niculae Grama (Pictogram, București).

Prin participarea la Architecture, scoțianul Malcolm Fraser vrea să facă un ”schimb de experiență între practicile din Scoția și România” prin împărtășirea cunoștințelor dobândite în cei peste 20 de ani de experiență în domeniul arhitecturii. Fraser deține propria firmă de arhitectură care îi poartă numele. Malcolm Fraser Architects a fost înființată în 1993 în Edinburgh, Scoția și cuprinde peste 80 de proiecte importante care i-au adus prestigiu în țară și în străinătate precum: Scottish Poetry Library, DanceBase sau 32 Calton Road.

În 2014, Architecture a adus pe scena locală din Cluj-Napoca arhitecți de renume precum britanicii Bryan Avery (Avery Associates Architects) și Carlos Luna (Zaha Hadid Architects), dar și speakeri români de renume precum Șerban Țigănaș (Dico și Țigănaș), Alexandra Stoica (Das Engineering) sau Eugen Pănescu (Planwerk). Tematica principală discutată în cadrul celei de-a doua ediții a fost Ecosisteme şi Arhitectură Sustenabilă: principii de proiectare bioclimatică şi aplicarea tehnicilor naturale şi inovatoare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.