Românii aruncă la gunoi, anual, peste 5 milioane de becuri eficiente energetic, respectiv sute de tone de astfel de deşeuri care conţin mercur şi ar trebui colectate şi reciclate în mod responsabil, potrivit normelor europene, fiind posibilă, în caz contrar, declanşarea procedurii de infringement.

Clujul se situează pe locul III, la nivel național, în topul colectării de becuri uzate. Capitala este pe primul loc, cu 44,64 tone colectate în 2014, urmat de judeţele Timiş (14,14 tone deşeuri colectate), Cluj – 10,18 tone, Arad – 9,08 tone şi Braşov – 8,67 tone.

„De la 1 ianuarie 2016, vorbim de o ţintă de colectare de minimum 40% din greutatea medie a produselor introduse pe piaţă, în ultimii trei ani, de către producătorii români. Iar până în 2021, trebuie să fim capabili să asigurăm colectarea şi tratarea a minimum 65% din deşeurile de echipamente electrice. În 2014, participanţii Recolamp au introdus pe piaţa din România circa 6,6 milioane unităţi de echipamente de iluminat, cifre comparative cu cele înregistrate în 2013. Din această cantitate, însă, de aproximativ 1.200 de tone, 476 tone au fost colectate şi reciclate. În afară de deşeurile gestionate de asociaţie, există încă necolectate 2.000 de tone de echipamente de iluminat, ceea ce înseamnă peste 5 milioane de becuri şi neoane. Acestea sunt foarte periculoase pentru mediu, întrucât conţin mercur. Necolectate selectiv, ele ajung la gropile de gunoi”, a declarat  Roxana Şunică, director de marketing al Recolamp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.