În data de 28 iulie, o femeie în vârstă de 45 de ani a dispărut de la domiciliul din comuna Mănășturel. Vecinii spun că femeia a fost nevoită de nenumărate ori să fugă de acasă pentru a se ascunde de violența soțului său atunci când acesta consuma alcool, scrie Dejeanul.
Femeia a fost găsită moartă într-o casă părăsită de la marginea localității. Aceasta a fost căutata timp de mai multe săptămâni atat de săteni cât și de polițiști, dar nimeni nu a reusit sa ii dea de urma. Ieri, trupul acesteia a fost gasit intr-o casa abandonata de pe marginea drumului care duce in sat. Zona a fost imediat impanzinta de politisti si criminalisti, care au prelevat probe si au examinat cadavrul acesteia pentru a stabili care au fost cauzele mortii. Anchetatorii vor afla cu certitudine de ce a murit femeia, doar in urma necropsiei care va fi efectuata astăzi.