Primaria municipiului Cluj-Napoca va efectua în perioada 14-30 mai între orele 22.00 – 4.00, a doua etapă de dezinsecţie a domeniului public din acest an.  Substanţele folosite vor fi Detral Super şi/sau K-othrine EC 15/5, insecticide pentru combaterea insectelor adult şi Biolarkim 14 şi/sau Bactivec, larvicide pentru combaterea larvelor. Produsele menţionate se regăsesc în Registrul Naţional al produselor biocide avizate pentru profilaxia sanitar umană de Ministerul Sănătăţii şi fac parte din grupele Xn (gr. III), respectiv Xi (gr. IV) de toxicitate.
 
Dezinsecţia previne şi combate transmiterea unor boli de către insecte şi acarieni. Realizată preventiv, împiedică înmulţirea şi răspândirea acestor dăunători prin crearea de condiţii nefavorabile dezvoltării lor. Activitatea de dezinsecţie este realizată de firma Coral Impex conform contractului de concesionare a serviciului public de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie în municipiul Cluj-Napoca.
În cazul în care condiţiile meteorologice vor împiedica desfăşurarea acestei acţiuni, perioada de efectuare a dezinsecţiei va fi prelungită.

Simona Curcian

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.