Unul dintre cei mai periculoși prădători sexuali din România, Ioan Buciuleac, a fost arestat de carabinierii de la Unitatea de Investigații din Bergamo, în Zogno în dimineața zilei de 22 februarie 2024.

El era căutat în toată Europa pentru abuzuri sexuale, iar în România se număra printre cei 12 prădători sexuali aflați în libertate, considerați cei mai periculoși de către opinia publică, potrivit primatreviglio.it.

Cine este Ioan Buciuleac

Ioan Buciuleac, născut în 1960, era căutat în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile române și va trebui să execute o pedeapsă de trei ani și șase luni închisoare.

În motivarea dispoziției se explică faptul că suspectul „a fost condamnat pentru că a înlesnit evadarea unei minore în vârstă de 15 ani dintr-un centru protejat din București, a sechestrat-o și a obligat-o prin amenințări să întrețină relații sexuale cu el și totodată a obligat-o să se prostitueze pentru a obține bani”.

Unul dintre cei mai periculoși prădători sexuali

Potrivit celor relatate în presă, dintre cei 2.600 de urmăriți în România, Ioan Buciuleac se afla, înainte de a fi arestat, printre cei 12 prădători sexuali aflați în libertate, considerați cei mai periculoși de către opinia publică.

Bărbatul de 64 de ani era fugar din 6 aprilie 2023, la data rămânerii definitive a sentinței, refugiindu-se într-o casă din Zogno, unde a fost depistat de poliție.

Arestarea a fost posibilă datorită coordonării realizate de unitatea SIRENE (Cerere de informații suplimentare la intrările naționale) a serviciului de cooperare polițienească internațională care garantează legătura informativ-operativă între forțele de poliție europene pentru a facilita urmărirea pe întreg teritoriul Europei a persoanelor condamnate sau căutate care încearcă să scape de sistemul judiciar al statului european în care au comis infracțiunile.

Se află în închisoarea din Bergamo

Militarii de la unitatea de investigații din Bergamo au reușit să-l identifice datorită unei serii de investigații amănunțite pe întregul teritoriu al provinciei Bergamo, unde subiectul se mișca nestingherit, convins că acum a scăpat de condamnare.

După arestare, bărbatul de 64 de ani a fost transferat la închisoarea din Bergamo, unde va rămâne la dispoziția președintelui Curții de Apel din Brescia pentru procedurile de extrădare în România.

Sursa: primatreviglio.it

Citește și Boc promite că municipiul își primește statuile înapoi. Școala Ardeleană și bustul lui Emil Racoviță vor fi puse pe soclu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.