Viktor Briuhanov, care conducea centrala nucleară de la Cernobîl în momentul în care a avut locdezastrul din 1986, a murit miercuri, la vârsta de 84 de ani, a anunţat agenţia de presă rusă TASS.

Briuhanov a fost responsabil inclusiv de construcţia centralei, în anii 1970. La momentul dezastrului din 1986 era director al centralei.

În 1988, el a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru „încălcarea regulilor de siguranţă în industriile şi întreprinderile explozive”. A fost eliberat înainte de executarea întregii pedepse, cinci ani mai târziu, informează Digi24.

Briuhanov nu a recunoscut amploarea dezastrului de la reactorul nuclear de la Cernobîl şi a raportat că reactorul este intact şi că nivelul radiaţiei nu este periculos. În 26 aprilie 2021, autorităţile ucrainene au desecretizat documente din perioada sovietică despre dezastrul de la Cernobîl.

Printre acestea se numără şi primul raport al lui Briuhanov către conducerea URSS, marcat „secret”. Conform acestuia, Briuhanov anunţa că situaţia din oraşul Pripiat, ulterior abandonat din cauza radiaţiei, nu este gravă şi că nivelul radiaţiei este controlat.

Accesul în zona centralei este restricţionat în continuare din cauza radiaţiilor care înca afectează oraşul şi regiunea adiacentă. Totuşi, Cernobîlul a cunoscut o creştere semnificativă a numărului vizitatorilor după ce HBO a difuzat un serial artistic despre tragedie.


sursa: adevarul.ro

Citește și: A plecat cu logodnicul în vacanță, apoi i-a fost găsit cadavrul care stătea de patru săptămâni la conservat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.