Rata absenteismului la alegerile europene s-a ridicat la 56,45%, absenteism record pentru alegerea reprezentanţilor Parlamentului European. „Participarea, comparativ cu cea din 2004, nu poate fi satisfăcătoare. Oamenii politici naţionali, ale căror dezbateri rămân adeseori centrate pe probleme naţionale, trebuie să se prezinte ca nişte actori atât naţionali, cât şi europeni” a declarat preşedintele în exerciţiu al Parlamentului European, Hans-Gert Pottering, potrivit Mediafax.
Cea mai mare rată a absenteismului a fost atinsă în ţări precum Slovacia, Slovenia, Cehia, România şi Polonia, care au adunat la urne mai puţin de 30 % dintre cetăţeni.
Potrivit preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, oamenii politici naţionali sunt vinovaţi de lispa de interes manifestată de cetăţeni pentru Europa. “Începând de astăzi, Europa este datoare alegătorilor să arate încă o dată că poate obţine rezultate făcând faţă crizei economice şi făcând tot ceea ce poate în favoarea celor mai vulnerabili din societate, mai ales a celor confruntaţi cu şomajul”, a declarat Barroso, potrivit Mediafax.

Silvia Boncuţiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.