Un microbuz cu patru pasageri s-a răsturnat în această dimineață în Curba Morții, cel mai periculos punct de pe Calea Turzii. În urma impactului, un pasager în vârstă de 21 de ani a necesitat îngrijiri medicale de specialitate.

„Testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.”, a informat IPJ Cluj.

Din primele informații, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Tritenii de Jos, care conducea un microbuz înspre localitatea Tuirda, în care se aflau 4 pasageri, într-un viraj la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se pe partea carosabilă.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut pe Calea Turzii din municipiul Cluj-Napoca. La fața locului s-a deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ, unde au găsit un microbuz răsturnat pe partea carosabilă și ocupanții ieșiți din acesta. Un tânăr în vârstă de cca 21 de ani a fost consultat de către echipajul SAJ și a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate. Acesta era în stare de conștiență și era cooperant.”, a informat ISU Cluj.

Citește și: Tânărul care a violat o femeie într-un hotel din centrul Clujului, condamnat definitiv la 4 ani și 8 luni de închisoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.