Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, Raluca Florescu, a declarat că accidentul a avut loc la o trecere de cale ferată fără bariere, din localitatea Văcăreşti, unde un camion cu lemne a fost lovit de un tren „Săgeata Albastră”, care circula de la Târgovişte la Bucureşti.

Potrivit sursei citate, primele informaţii arată că şoferul camionului şi un pasager al maşinii al fost răniţi.

Florescu a precizat că una dintre victime are leziuni uşoare, iar cealaltă a fost rănită mai grav, ambele persoane fiind preluate de ambulanţe şi transportate la Spitalul Judeţean din Târgovişte.

Reprezentantul Poliţiei Dâmboviţa a mai spus că în urma accidentului trenul a suferit o defecţiune la una din uşile din faţă şi nu şi-a mai putut continua traseul, astfel că la ora transmiterii acestei ştiri traficul feroviar este blocat.Un camion încărcat cu lemne a fost lovit, luni, de un tren „Săgeata Albastră”, la o trecere de cale ferată din localitatea dâmboviţeană Văcăreşti, primele informaţii furnizate de poliţişti arătând că şoferul şi un pasager al maşinii au fost răniţi, iar traficul feroviar este blocat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.