O tânără de doar 17 ani din Bunești și-a pierdut viața în cursul serii de ieri, după ce a fost izbită în plin de un autoturism pe șoseaua de centura a orașului Gherla, după ce și-a condus mama până în stația de microbuz care a dus-o la munca.

Potrivit dejeanul.ro,  fata a traversat șoseaua fără să se asigure și a fost surprinsă de un autoturism înmatriculat în județul Prahova, care circula pe direcția Cluj-Napoca – Dej. În urma impactului, adolescenta a fost proiectată zeci de metri pe șosea. Șoferul a sunat la 112, iar la fața locului s-a deplasat de urgență o ambulanță de la Gherla. Echipajul a început manevrele de resuscitare, iar între timp, în sprijin a pornit o alta ambulanta cu medic de la Dej.

Din păcate însă, s-a constatat decesul, iar mama fetei a suferit un șoc. S-a prăbușit pe asfalt, având nevoie de îngrijiri medicale pentru a-și reveni. Șoferul autoturismului spune că fata i-a sărit în față de după microbuz, traversat printr-un loc nepermis. Acest lucru l-au confirmat și polițiștii, care au deschis o anchetă pentru a afla și dacă șoferul circula cu viteza regulamentară, având în vedere distanța mare pe care a fost proiectată fata la impact, dar și avariile serioase ale autoturismului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.