Nivelul minim al accizei la ţigări valabil pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2009 va fi de 166,79 lei la mia de bucăţi, în creştere cu 9% faţă de valoarea aplicată în ultimul semestru al acestui an, de 152,72 lei, dar scade în monedă europeană, de la 45,5 euro la 44,64 euro la mia de ţigarete.
Acciza valabilă pentru primul semestru al anului viitor a fost calculată la un curs de 3,7364 lei pe euro, comparativ cu un curs de 3,3535 lei pe euro pentru perioada iulie-decembrie 2008.
Conform Codului Fiscal, nivelul accizei minime este stabilit semestrial, în funcţie de evoluţia accizei aferente ţigaretelor din categoria de preţ cea mai vândută, care a fost de 6,5 lei pe pachetul de ţigarete.
România trebuie să respecte un calendar de majorare treptată a taxei minime la 1.000 de ţigări, astfel încât valoarea accizei să ajungă, în 2010, la 74 de euro.
la preturi se aliniaza rapid Romanica,dar la salarii niciodata