Prefectul Gheorghe Ioan Vuşcan, a iniţiat întâlniri periodice în cadrul unui Comandament de lucru la nivelul Instituţiei Prefectului – judeţul Cluj în vederea urgentării şi eficientizării colaborării între toate instituţiile statului de la nivel judeţean şi naţional pentru obţinerea unui nou Acord de Mediu necesar pentru continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania.

Astfel, vineri, 19 februarie 2016, ora 10.00, în Sala mare a Palatului Administrativ, va avea loc prima şedinţă de lucru a Comandamentului la care au fost invitaţi să participe directorul general al CNADNR, Cătălin Homor, directorul general DRDP Cluj, Eugen Cecan, Camelia Ştefănescu, reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului Cluj, Grigore Crăciun, precum şi reprezentanţi ai firmei Egis care a asigurat consultanţa proiectului, ai proiectanţilor şi alţi specialişti în domeniu.

Necesitatea unor discuţii periodice a apărut după ce prefectul a constatat că demersurile pentru obţinerea autorizaţiei sunt încă în prima fază de lucru (dintr-un total de 4), în condiţiile în care termenul limită de finalizare şi depunere a documentaţiei la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului era 23 decembrie 2015. De asemenea, prefectul judeţului Cluj este nemulţumit de colaborarea defectuoasă înte instituţiile abilitate care au obligaţia de a furniza documentele care stau la baza obţinerii autorizaţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.