Actele de stare civilă încheiate în România vor fi recunoscute la nivelul UE fără alte formalităţi de certificare şi legalizare, odată cu aderarea României la Convenţia Comisiei Internaţionale de Stare Civilă (CIEC) din 1976 de la Viena, potrivit unui proiect de lege supus dezbaterii de MAI.

Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) a iniţiat proiectul pentru a asigura libera circulaţie a persoanelor, care este una din cele patru libertăţi fundamentale ale Uniunii Europene (UE), potrivit expunerii de motive de pe site-ul instituţiei.
"În urma unui studiu comparativ al legislaţiei statelor membre ale Uniunii Europene în materie de stare civilă, din cadrul proiectului JLS/2006/C4/004, Comisia Europeană a recomandat statelor UE luarea măsurilor legislative în vederea adoptării unor documente de stare civilă, al căror conţinut şi formă să poată fi recunoscute în toate statele membre fără formalităţi suplimentare de legalizare sau de certificare", mai arată MAI.
Potrivit articolului 6 al Convenţiei de la Viena, statele membre la acest instrument internaţional vor insera "în formularele extraselor multilingve traducerile formulelor şi simbolurilor invariabile în limbile oficiale ale noilor state aderente". În consecinţă, aderarea la Convenţie conduce la redactarea extraselor multilingve şi în limba statului respectiv.
Astfel, la adoptarea proiectului de lege, extrasele multilingve eliberate în conformitate cu normele internaţionale urmează să producă efecte juridice pe teritoriul următoarelor state: Republica Austria, Regatul Belgiei, Bosnia şi Herţegovina, Republica Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Republica Franceză, Republica Federală Germania, Republica Elenă, Republica Italiană, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Lituania, Republica Macedonia, Muntenegru, Republica Moldova, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Polonă, Republica Portugheză, Regatul Spaniei, Republica Slovenia, Republica Serbia şi Republica Turcia.
Conform prevederilor Convenţiei, se va substitui procedura de traducere, legalizare, supralegalizare şi apostilare a actelor de stare civilă cu una simplificată, rapidă şi avantajoasă, atât din punct de vedere temporal, cât şi financiar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.