Ştefan Vuza a câştigat, in 2013, 86 de milioane de lei din aprecierea la bursă a companiilor pe care le controlează.

Ştefan Vuza a profitat din aprecierea cu 24% (82 de milioane) a acţiunilor Chimcomplex Borzeşti, propulsate atât de aşteptările privind restructurarea cu succes a companie cât, mai ales, privind participarea acesteia la privatizarea a ceea ce este viabil din Oltchim.

Portofoliul lui Vuza mai conţine pachete majoritare la foste glorii industriale precum Uzuc Ploieşti (UZC), care a construit mare parte din echipamentele rafinăriilor şi uzinelor chimice româneşti

Sinterom Cluj  făcea bujiile româneşti şi acum face alte piese din pulberi sinterizate. O companie preţioasă controlată de Vuza este şi Contactoare Buzău (CONQ).

Horia Ciorcilă, preşedintele consiliului de administraţie şi unul dintre fondatorii Băncii Transilvania (TLV), este şi unul dintre cei mai influenţi acţionari ai băncii, cu toate că este creditat, neoficial, că ar controla mai puţin de 5% din titlurile băncii.

Banca Transilvania  este a treia ca mărime a activelor sale din România, iar acţiunile TLV au crescut cu aproape 25% din 1 ianuarie 2013 şi până zilele trecute.

Valoarea pachetului lui Ciorcilă a crescut cu 46 de milioane de lei, până la 190 de milioane.

1 COMENTARIU

  1. Cresterea pe bursa a Chimcomplex a lui Vuza este zero barat!
    Acest om nu e interesat de bursa.
    Cresterea s-a facut pe cate 1-2 actiuni; cine vrea sa vanda 100 actiuni, duce cotatia in jos cu 50%
    Rusine Chimcomplex, rusine Domnule Vuza ca nu te preocupa nimic!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.