În 2006-2007, când au avut loc sub coordonarea lui „Victor” săpăturile de la Jucu în vederea ridicării complexului Nokia, săpături finanţate prin UBB, decan al Facultăţii de Istorie şi Filosofie era Toader Nicoară, preşedintele comisiei de concurs care l-a ridicat pe Alexandru Diaconescu la rangul de profesor universitar. Sume importante de bani au fost sustrase prin plăţi fictive prin caseria universităţii.
În 2008-2009, profesorul Ioan Piso a câştigat o serie de proiecte a căror finanţare, numai la nivel de aparatură (circa 180,000 Euro), se ridică la valoarea – dată eminamente pe (pseudo-) salarii – a săpăturilor de la Jucu. Sub patronajul aceluiaşi Toader Nicoară, ajuns – vremelnic – prorector sub Andrei Marga, şi în timpul primului mandat de decan al lui Ovidiu Ghitta, poate principalul susţinător din UBB la ora actuală al lui Alexandru Diaconescu, aparatura s-a „scurs” către Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei condus de Viorica Crişan şi apoi Carmen Ciongradi. Cea din urmă s-a jurat că nu ştie nimic despre aceasta şi că nu are nimic din patrimoniul UBB-ului. Din păcate pentru dânsă Facebook-ul nu prea minte. Câteva poze cu supuşii doamnei director chefuind pe maşina universităţii (CJ 40 BEX) în această vara valorează cât o mie de cuvinte şi sentinţe. În traducere liberă, cu binecuvântarea vechii şi noii conduceri a Facultăţi de Istorie şi Filosofie, falimentarul Muzeu Naţional de Istorie a Transilvaniei are tot arsenalul ca să elimine din proiecte de cercetare, restaurare şi valorificare universitatea clujeană.
Dacă ar fi să căutăm alte legături nu am putea trece cu vederea prezenţa sătmăreanului Cristian Matos, binecunoscut presei şi – totuşi prea puţin – justiţei. El este atât artizanul faimoasei teze într-un exemplar a lui „Victor”, cât şi al operaţiunii Jucu, şi nu în ultimul rând un vaşnic căutor cu puternic iz de DNA în apele tulburi dorite de Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei de la Carpaţi şi până la Tisa. Ar mai merita poate spus că şi Ovidiu Ghitta este din Satu Mare şi complet nestrăin de Cristian Matos. Iar Satu Mare a fost un „depozit” predilect până în 1989 pentru viitoare cadre didactice mai speciale ale Facultăţii de Istorie şi Filosofie, cum ar fi nu doar Ovidiu Ghitta, ci şi Toader Nicoară. Ne vom mai interesa. Poate ar trebui să o facă şi alţii. Prima dată poate chiar oficialii universităţii.
Gazeta v-a spus cum MNIT fură de la UBB
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) intra la începutul anului în al şaselea an de când este închis şi problemele nu contenesc să apară. Atunci scriam un articol care a stârnit prea puține reacții, dar acum venim cu dovezi suplimentare. Poza cu Volkswagenul din patrimoniul UBB apare acum la săpăturile MNIT. Așa că vă redăm fragmente din materialul inițial: În posesia ziarului Gazeta de Cluj intrau la acea vreme nişte documente care susţin că 58 de obiecte de patrimoniu ale UBB ar fi folosite de MNIT fără drept. Oficialii MNIT ar fi participat la anumite proceduri cu obiectele UBB, conform aceloraşi surse. Valoarea celor 58 de obiecte dispărute este de 650.000 de lei. Culmea este că UBB poate pierde o bătălie în faţa concurenţei de la MNIT pe baza acelor aparate. Reprezentanţii MNIT neagă, însă scandalul este pe cale să izbucnească.
58 de obiecte de patrimoniu de la Centrul de Studii Romane din UBB au dispărut. Nu mai sunt la UBB şi sursele noastre le indică ca fiind “sustrase” de MNIT. Printre aceste obiecte un Volkswagen Transporter cu numărul CJ-40-BEX, pe care de altfel îl puteți vedea în poza alăturată, un magnetometru de 135.000 de lei, un senzor de cesiu şi un magnetometru de 59.000 de lei, un dispozitiv Terrasirch Sir 3.000 GPR Data Acquisition de 112.525 lei, dar şi alte numeroase obiecte printre care laptopuri, videoproiectoare, aparate foto ş.a.m.d. Toate aparatele ar fi în patrimonial UBB, dar date dispărute. Sursele susţin că aparatele ar fi la UBB.
”Săpături cu logistica muzeului”
“Da’ de unde, nici vorba? Nu avem nimic de la UBB. Nu folosim. Noi avem maşinile noastre, ale muzeului. Eu habar nu am. Dacă în inventarul nostru nu sunt. Eu nu ştiu, că eu nu le-am folosit. Nu am de unde să ştiu. Ce licitaţii? (n.r. întrebată dacă a participat la licitaţii cu acele obiecte de patrimoniu) Am avut săpături, dar alea au fost făcute cu logistica muzeului. Nu au fost oamenii transportaţi la săpături cu acel Volkswagen Transporter”, a declarat Carmen Ciongradi, directoarea MNIT.
Un muzeu terfelit
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT), unul dintre cele mai importante instituţii de cultură dintre Bucureşti şi Budapesta, este închis de aproape şase ani de zile. Viitorul nu sună bine pentru această instituţie, deşi ministrul Culturii, Kelemen Hunor, cel în subordinea căruia se află MNIT, recunoaşte că miracolele nu se pot face. Dacă ar fi să luăm logic, clădirea în care se află muzeul aparţine Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), iar la felul cum au decurs de-a lungul timpului relaţiile dintre MNIT şi UBB există oricând şansa ca contractul să fie reziliat. Aşa cum Carmen Ciongradi, directorul MNIT, şi Viorica Crişan, directorul adjunct, au fost cât pe-aci să o facă şi în trecut.
