Adina Lupea-Aghiniţă a atras atenţia asupra presiunii sub care sunt puşi oamenii legii din România

În data de 22 februarie 2016 a fost postată o hotărâre veche din noiembrie 2013 pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii. După ce Adina Lupea-Aghiniţă a atras asupra atenţia acestei postări, site-ul CSM a şters hotărârea. Decizia ÎCCJ este din noiembrie 2013, iar articolul Danielei Panioglu a fost publicat pe siteul juridice.ro în data luna martie a anului 2012.

Consiliul Superior al Magistraturii a publicat pe site-ul oficial o hotărâre de mai bine de patru ani de zile. În hotărâre este vorba despre judecătorul Daniela Panioglu, care a fost sancţionată pentru o opinie critică la adresa preşedintelui Instanţei Supreme, Livia Stanciu. Care este motivul pentru care a fost publicată o hotărâre încheiată de atâta timp? Judecătorul Adina Lupea-Aghiniţă a atras atenţia şi a explicat ce a încercat CSM să facă prin acest gest.

Ce a scris Daniela Panioglu în opinia publicată acum 4 ani

Opinia dânsei publicată pe 9 martie 2012, face referire la cariera profesională a Preşedintelui Instanţei Supreme.

„În anul 1980, când lagărul comunist devenea tot mai cumplit, actualul preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie era numit procuror în oraşul în care m-am născut. Oraşul avea industrie metalurgică şi şantier naval, prin urmare colcăia de securişti, de la micii turnători până la cei mai abili şi privilegiaţi torţionari.

Eu aveam 12 ani şi eram în clasa a VI-a. Pentru că era mai mereu la serviciu şi ca să stea cât mai mult timp cu noi, mama ne lua, pe mine şi pe fratele meu mai mic, la defilarea de 23 august. Odată am fost scoşi să-l vedem, pe un stadion, pe Nicolae Ceauşescu, care venea în oraşul nostru cu elicopterul. Îmi amintesc că am stat ore nesfârşite în picioare, sub un soare ucigător. Erau oameni mulţi şi ponosiţi. Cu toţii stăteam drepţi şi repetam lozincile. Lângă mine o femeie, care, de-atâta oboseală, doar mima uralele. Atunci, întorcând capul sub soarele năucitor, am văzut că un bărbat a apucat-o de braţ şi i-a spus, discret, să-l urmeze. Doar pentru că vorbise fără glas. Nu am mai avut curiozitatea să-l văd pe marele conducător. Am plecat şi, după ce ne-am îndepărtat bine de stadion, o tot întrebam pe mama: De ce? În tot acest timp, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie era procuror, în plină ascensiune. Cum o fi luptat tovarăşa procuror pentru stârpirea duşmanului orânduirii socialiste şi înfăptuirea omului nou? Desigur, cu arma sa, dosarele.

Începusem să-mi imaginez ce se poate întâmpla în beciuri, de unde unii ieşeau fără de onoare, îngenunchiaţi şi-nfricoşaţi, iar mulţi nu mai ieşeau vii. Cine îi lovea? Cum arătau loviţii şi cei care loveau? Unde sunt urmele? Nici acum nu se vrea să se ştie.

Pe urmă, în clasa a VII-a, la practica agricolă, pe câmp, unde culegeam roşii, am văzut deţinutele. Purtau costum gros, cu fustă în dungi, şi batic pe cap. Doream să reţin un chip. Mi se părea incompatibilă calitatea de femeie cu statutul de deţinut. Ne chemau la ele, plângând, ca pe copiii lor. Apăreau, autoritar, alte femei, îmbrăcate în uniforme brăzdate de curele din piele. Mama mi-a spus că multe dintre ele erau condamnate pentru avort. Femeile alegeau să-şi ucidă nenăscuţii, pentru că n-aveau cu ce să-i crească. Pe lângă această tragedie interioară, erau hăituite de miliţie şi de procurori. Cum s-o fi descurcat, atunci, tovarăşa procuror, bineînţeles tot întru formarea omului nou?

Pentru mine, lumea, care deja se conturase, era compusă din sărăcia cruntă, tăcerea şi teroarea de la suprafaţa pământului şi iadul necunoscut din beciuri, de unde niciodată nu se auzeau strigătele. Procurorii erau undeva deasupra, într-o lume sclipitoare, intangibilă, de sub care nimeni din lumea mea nu putea să zărească cerul. Toţi aceşti tovarăşi, uzurpatori ai Lui Hristos şi ai Legii Lui, au păzit, cu străşnicie, temniţa comunistă. Şi tovarăşa procuror a plutit deasupra noastră, omniprezentă şi păzitoare, timp de 14 ani, până în anul 1994, când s-a metamorfozat în judecător. Adică până când eu am împlinit vârsta de 26 de ani. În tot acest timp, mi-am făcut lecţiile la lumânarea lipită de marginea borcanului, hrana era raţionalizată, apa rece curgea două ore pe zi, nu mai era demult apă caldă, am tremurat de frig în casă, stăteam în staţiile de autobuz până încremeneam, apoi eram norocoşi dacă mai prindeam un loc pe scară, să mergem la şcoală.

Acum îmi dau seama că tot acest timp, cât toată copilăria şi adolescenţa mea, nu a fost irosit, pentru că tovarăşa procuror a înfăptuit atâtea, cât să devină însuşi preşedintele tuturor judecătorilor. Preşedintele ţării a numit-o, în anul 2010, într-un stat european, în care se tot reformează la justiţie. Adică, la omul vechi, sub chip nou. De aceea, rezultatul este şi va fi un veşnic eşec.”

Printre apărările acuzatei aflate în hotrărâre (care a fost salvată înainte ca aceasta să se şteargă de pe site) se află şi „a scris respectivul  eseu din dorinţa de a comunica, ne având intenţia de a lovi şi răni pe cineva anume”.

Ce înţelegem din această situaţie? Înţelegem în primul rând că a fost încălcat dreptul la libera exprimare. În urma acestui articol, Daniela Panioglu a fost sancţionată, respingându-se recursul declarat de aceasta impotriva deciziei  Consiliulului  Superior al Magistraturii, din păcate.

În urma sesizării Adinei Lupea-Aghiniţă, hotărârea a dispărut de pe site

Judecătorul Adina Lupea – Aghiniţă de la secţia penală a Curţii de Apel Cluj, este, în primul rând o persoană care spune lucrurilor pe nume, exact aşa cum trebuie spuse. Şi în publicarea făcută de dânsa a procedat la fel, neomiţând niciun detaliu a acestei situaţii.

„Constat cu revoltă şi nedisimulată mirare cum ieri, 22.02.2016 Consiliul Superior al Magistraturii publică pe site-ul acestei instituţii o hotărâre a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie prin care a fost sancţionat deontologic un magistrat care în anii trecuţi ar fi publicat un articol referitor la doamna judecător Livia Stanciu.”

Judecătorul scoate la iveală faptul că CSM a vrut să intimideze (şi să reamintească!) cu această hotărâre pe toţi cei din interior care vor să-şi exprime public o opinie că oricum nu ar scăpa cu o „asemenea ieşire.”

„Stau şi mă întreb cât de întâmplătoare sau inocentă este această postare fără trimitere la nimic, în contextul în care doamna judecător Baltag a fost şi domnia sa sancţionată deontologic pentru acelaşi drept, al liberei exprimări.”

Aceasta mai declară şi faptul că nu există niciun motiv logic ca această publicare să fie postată acum, în 2016, şi că singurul motiv pentru care s-a întâmplat asta este că „se simte nevoia de a arăta pisica moartă tuturor acelora care, dintre noi, mai îndrăznesc să exprime un punct de vedere critic.”

Doamna judecător propune să se trimită în instanţe un sondaj de opinie anonimizat ca să aibă şi cei de la CSM o viziune a părerilor şi cum au fost percepuţi în urma gestului făcut.

În concluzie, CSM s-a simţit cu musca pe căciulă şi asta spune multe, dar să sperăm că istoria nu se va repeta, şi că doamna judecător Adina Lupea – Aghniţă nu va fi trimisă în Instanţă pentru că şi-a exprimat şi dânsa punctul de vedere.