Adrian Ivan

Mortul Coldea, ținut viu în vitrina sistemului” titra national.ro pe 4 martie, atunci când jurnaliștii dezvăluiau o operațiune specifică de intoxicare odată cu lansarea ”fumigenei” cum că pensionarul rezervist Florian Coldea ar urma să fie numit noul șef al Colegiului European de Informații. Posibilitatea de îndeplinire a unei asemenea variante de lucru fiind de la bun început”zero barat”, cel puțin atâta vreme cât marii jucători ai Uniunii Europene au plasat deja în vârful EPPO –Parchetul European o soluție de compromis precum românca Laura Codruța Kovesi. Culmea este însă că folosirea obsesivă a ”Bau Bau”-ului de serviciu Florian Coldea a dat roade din nou, până și inițiați altfel extrem de precauți ai sistemului aruncându-se de această dată ”pe fenta” SRI-ului, scrie Cărălin Tache în national.ro.

Eduard Hellvig l-a adus la Academia SRI pe profesorul clujean

Astfel că pur și simplu a trecut cu totul neobservat ”amănuntul” cine a semnat de fapt tocmai în acea perioadă la Zagreb document comun a 23 de state membre ale Uniunii Europene cu privire la înființarea ”Rețelei”, așa cum denumește până și în documente publice inițiatorul Colegiului European de Informații, președintele francez Emmanuel Macron acest controversat proiect. Un fel de SRI european. Numai că din partea României ”scrisoarea de adeziune de la Zagreb” nu a fost semnată nici de SRI, SIE, DGIA sau de vreun alt serviciu secret la vedere… Ci de ”componenta SRI” Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul”, condusă de Liviu Adrian Ivan! Cel a cărui atât de discretă, dar cu atât mai mare influență a crescut cu atât mai mult zilele acestea. Când între BND-ul german și DGSE-ul francez se dau adevărate ”lupte de gherilă” informativă pentru găzduirea nu doar a primei întâlniri, dar chiar și a sediului ”Rețelei”, la Berlin sau la Paris.

Macron, disperat că-i ia BND-ul ”Rețeaua”

Din informațiile de ultimă oră intrate în posesia jurnaliștilor de la național.ro reiese și că profesorul Adrian Ivan, cel văzut deja în unele dintre marile cancelarii europene drept ”adevăratul șef” al Serviciului Român de Informații este puternic implicat în aceste negocieri secrete internaționale, în care ”rețeaua” soroșistă are încă un cuvânt greu de spus. Însă și mai interesantă este informația ”la prima mână” furnizată de o altă structură contrainformativă privind loialitatea grupării ”creierelor” SRI la ”tabăra democrată” a intereselor americane în România, mai ales din vremea de aur a ”frăției” înființate de fostul ambasador Hans Klemm. Mai mult decât atât, sursele national.ro susțin chiar că ”partizanii” acestuia rămași la vârful sistemului pregătesc un ”contraatac masiv” la adresa noului ambasador. Presați fiind că Adrian Zuckerman nu doar că și-a intrat în rol, dar joacă ”la rupere”, cu cărțile pe masă, spre disperarea grupărilor transpartinice și chiar transfrontaliere.

Adrian Zuckerman, ”țintă în mișcare” pentru ”tabăra democrată” din servicii

Astfel că ”viesparul” sistemului ar pregăti o întreagă operațiune de ”tocare” mediatică a acestuia, propaganda așteptând doar ordinul pe unitate pentru declanșarea ”atacului la baionetă” asupra noului ambasador al SUA la București, româno-americanul Adrian Zuckerman.

Război total BND – DGSE pe ”Rețea”

Pe 5 martie, deloc întâmplător la Paris, emisarii structurilor de informații interne, externe și militare răspundeau inițiativei președintelui Emmanuel Macron, cel care inaugura astfel ”proiectul său de suflet”, Colegiul European de Informații. Se îndeplinea astfel ”vizunea” ambițiosului președinte ”progresist” al Franței, acela de a dispune de o structură informativă proprie a Uniunii Europene. Iar după un an de zile, pe 26 februarie 2020, la Zagreb, reprezentanții a 23 de state, cu toate membre ale Uniunii Europene semnau scrisoarea de adeziune la ”Rețea”, așa cum denumește Macron noul Colegiu. Numai că se pare că zâmbetul i-a înghețat pe buze președintelui francez, atunci când emisarul german și-a băgat coada, solicitând ca prima întâlnire informală a ”Rețelei” să aibă loc la …Berlin! Ceea ce i-a scos din minți pe francezi, astfel că între DGSE și BND-ul german s-a declanșat un nou război pentru preluarea ”hegemonei” asupra noii ”Rețele” informative. Astfel că în plină pandemie, pe frontul nevăzut al serviciilor secrete se dau atacuri la baionetă pentru a convinge statele semnatare să se suie în barca GDSE-ului francez sau în cea a BND-ului german. Iar cum din partea României documentul a fost semnat de Academia Națională de Informații, rectorul Adrian Ivan este acum intens ”curtat” de cele două tabere. Decizia ”creierului” SRI urmând astfel a avea puternice implicații nu doar asupra servicului despre care se spune că oricum l-ar conduce deja din umbra funcției de la Academie, dar și asupra întregului sistem de securitate națională.

Omul lui Hellvig! Sau invers…?

În ciuda rolului deținut la vârful sistemului, Adrian Ivan este o prezență mai mult decât discretă. El fiind de fapt mai cunoscut pentru perioada în care s-a aflat la conducerea Universității ”Babeș – Bolyai” din Cluj Napoca. De fapt, CV-ul acestuia este unul cu adevărat impresionant, fiind probabil printre cei mai ”galonați progresiști” români, după ce a terminat ca șef de promoție Facultatea de Istorie și Filosofie, completându-și studiile la ”Babeș-Bolyai” și la Institutul European al Universității din Geneva.

Coldea, din nou pe post de ”fumigenă”

De altfel, în toată perioada sa universitară, Adrian Ivan a fost perceput în mediul academic ca un adevărat ”vârf de lance” al ”globalismului soroșist”, fiind implicat în conducerea a nenumărate proiecte comune europene. Dezvoltând chiar structuri universitare destinate ”multicultularismului” și susținând fățiș înființarea Statelor Unite Europene! Ceee ce face cu atât mai surprinzătoare ”schimbarea de macaz” survenită în urma unui simplu telefon primit de la Eduard Hellvig, cel care preluase conducerea Serviciului Român de Informații. Astfel că în urma acestui telefon asumat primit de la Hellvig, profesorul Adrian Ivan intră ”peste noapte” în sistemul militar și este făcut ofițer tocmai la țanc pentru a putea participa la concursul pentru postul de rector al Academiei SRI-ului. Cel pe care îl și ocupă, la atât de puțin vreme după ce Hellvig îl sunase pentru a îl ”recruta” din mediul universitar clujean. Astfel că odată ajuns la conducerea Academiei Naționale de Informații și implicit a SRI, Adrian Ivan a fost catalogat imediat drept ”omul lui Hellvig”. Numai că lucrurile par a se schimba ”pas cu pas” în ultima vreme, când mai din greșeală, mai în serios, Hellvig a ajuns să fie el perceput drept ”omul lui Ivan”. Mai ales în mediile în care se propagă tot mai intens teoria ”faliei” care l-ar desparte pe directorul SRI de Klaus Iohannis, mai ales după ce generalul Ciucă s-a ”aciuit” pe lângă șeful statului.

S-a rupt ”coloana a cincea”!

Oricum, oamenii ambasadorului Adrian Zuckerman așteaptă liniștiți atacul informativ ce urmează, în ciuda presiunii crescânde la un anumit nivel al sistemului. Acolo unde se insistă cum că zilele Administrației Trump sunt ca și numărate și gruparea Klemm va ocupa din nou Amabasada SUA. Însă nu trebuie uitat că și ”coloana a cincea” democrată din serviciile românești s-a rupt odată cu vizita discretă pe care Hans Klemm a făcut-o la Universitatea de Vest din Timișoara, într-o încercare disperată de a o salva pe Laura Codruța Kovesi. În timp ce Florian Coldea era recuperat la Universitatea ”Babeș Bolyai” din Cluj, fief-ul lui Adrian Ivan. Asta doar așa, ”ca să se știe că se știe” nu doar despre ”rivalitatea istorică” dintre Universitatea de Vest din Timișoara și ”Babeș-Bolyai” din Cluj, dar și despre ”falangele” din politică și mai ales servicii secrete aflate la comanda anumitor ”proiecte universitare” ale acestora…

Sursa: national.ro


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.