pasager un milion

Aeroportul clujean Avram Iancu a sărbătorit săptămâna aceasta pasagerul cu numărul 1 milion, pentru a 13-a oară în istoria sa. Anul trecut, acest prag a fost atins cu o săptămână mai devreme, pe 17 mai 2023.

Conform comunicatului de presă, aniversarea atingerii pragului de 1 milion de pasageri este deja un eveniment simbol al aeroportului, fiind celebrat în fiecare primăvară, iar anul acesta pasagerul cu numărul 1.000.000 a fost înregistrat pe zborul charter Antalya – Cluj al companiei aeriene HiSky. Aceasta este cea mai populară destinație din Cluj-Napoca, aeroportul având anul trecut 75.000 pasageri pe această rută.

Conform Ziua de Cluj, pasagerul norocos este un medic cardiolog și rezident în anul II la Târgu Mureș, o tânără din Republica Moldova. Ea a primit un voucher de 250 de euro, care poate fi folosit pe curse HiSky, firma care a înregistrat acest prag.

Citește și: Cum se razbună Emil Boc pe presa tiparită cu legea în mână

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.