Cum va fi privită România de proprii ei cetățeni după ce un cetățean străin vine în pădurile din Carpați și trece dincolo de lege pentru a vâna cel mai mare urs din Europa? Cum va fi privită România de propriei ei parteneri occidentali și mai ales de vecinii din est cu care și-a creat deja numeroase animozități?
Faptul că cineva poate veni în România iar pentru 7000 de euro să vâneze după capul lui ce vrea și cum vrea arată cât de ieftin sunt vândute resursele acestei țări. Deoarece, ce altceva este un urs daca nu o componentă a lanțului trofic, implicit o resursă naturală. Ceea ce urmează să descopere ancheta deschisă de procurori nu este numai (i)legalitatea acestei partide de vânătoare cât mai ales persoanele care au organizat vânătoarea și în speță stabilit gradul lor de vinovăție.
Or, până atunci presa germana scrie deja despre ”braconajul sub acoperirea statului” (a se vedea revista Der Spiegel).
Citiți despre acest subiect un amplu material în varianta printată a ziarului Gazeta de Cluj.
Citește și: Arthur este încă în țară, spune Ministrul Mediului