Poliţiştii de la Investigarea Criminalităţii Economice au făcut mai multe percheziţii la sediul Energy Holding, afacerea ”băiatului deştept” din domeniul energiei, Octavian Buzăianu. În acest caz există suspiciuni că Buzăianu ar fi prejudiciat bugetul de stat cu aproximativ cinci milioane de euro. Omul de afaceri este finul fostului ministru al Economiei, Dan Ioan Popescu. Patronul Energy Holding este implicat şi în dosarele de corupţie ale Elenei Udrea, procurorii indicându-l ca fiind mituitorul Elenei Udrea din dosarele în care ea a fost trimisă în judecată.

 

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii IGPR din cadrul biroului de Investigare a Criminalităţii Economice au făcut mai multe percheziţii într-un dosar în care există suspiciuni că s-a creat o fraudă de aproximativ cinci milioane de euro.

Potrivit anchetatorilor, ”Din  actele  de urmărire penală efectuate până în prezent   rezultă  faptul  că,  între  două  societăţi  comerciale  cu  capital privat  au  fost încheiate  contracte  de  consultanţă,  contracte  de  vânzare – cumpărare având  ca obiect  terenuri la  preţuri mult  supraevaluate, şi contracte de prestări servicii cu consecinţa înregistrării în contabilitatea  societăţii cumpărătoare  a unor  cheltuieli  deductibile  fiscal, în scopul diminuării profitului impozabil şi  a  taxei pe  valoarea  adăugată, sumele  calculate   cu  titlu de  prejudiciu până la  acest moment  fiind  în cuantum de  22.461.638  lei –  reprezentând impozit  pe profit în sumă de 10.268.177 lei şi  TVA în sumă de  12.193.461 lei – echivalentul a cca. 5 milioane de euro”, arată anchetatorii.

Potrivit surselor judiciare, poliţiştii au ridicat documente de la compania Energy Holding şi o instituţie media.

Din cercetările efectuate până în prezent de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (PCAB), a rezultat faptul că, în cursul anului 2009, între două societăţi comerciale au fost încheiate contracte de consultanţă şi vânzare-cumpărare, având ca obiect terenuri la preţuri mult supraevaluate,.

Potrivit unui comunicat al PCAB, în dosar sunt cercetate 2 persoane fizice, printre care administratorul companiei Energy Holding, şi 2 persoane juridice pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani şi delapidare. În vederea asigurării prezenţei la audieri, au fost emise mandate de aducere pe numele suspecţilor.

De asemenea, procurorii au pus sechestru pe 14 imobile — terenuri şi construcţii, identificate în proprietatea suspecţilor.

 

Buzăianu pionierul

Bogdan Buzăianu, unul dintre cei mai controversaţi oameni de afaceri din România, care s-ar fi îmbogăţit prin cumpărarea de energie ieftină de la Hidroelectrica şi revânzarea ei la preţuri mai mari. Potrivit informaţiilor judiciare,Bogdan Buzăianu i-ar fi plătit Elenei Udrea 5 milioane de dolari pentru a-şi proteja contractul cu producătorul de energie.

Omul de afaceri este implicat în piaţa de energie încă din 1996, când statul i-a permis să cumpere energie pe care, prin firmele lui, o revindea unor fabrici de stat la preţuri chiar şi de 10 ori mai mari. În 2001 a încheiat cel mai mare contract de energie cu Hidroelectrica, de aproape 1 miliard de dolari, pe vremea când ministrul Economiei era naşul său, Dan Ioan Popescu. Despre acel contract, procurorii DIICOT au spus că reprezenta mai mult de 1 la sută din PIB-ul României de la acea vreme şi că ar fi fost încheiat ilegal. Directorii Hidroelectrica sunt acum în închisoare fiind condamnaţi, însă partea de dosar cu Bogdan Buzăianu nu a plecat niciodată către instanţă.

Remus Borza, administrator judiciar al Hidroelectrica: „Buzăianu chiar a fost un pionier. A fost un vizionar. Când a încheiat el pentru prima dată contracte bilaterale de energie cu Hidroelectrica nici nu exista piaţa contractelor bilaterale. În ceea ce priveşte piaţa de energie a înţeles (…) care este potenţialul”.

Numele lui Bogdan Buzăianu şi al naşului său, Dan Ioan Popescu, fost ministru al Economiei e inscripţionat în vitrina celui mai scump magazin din lume – aflat în Beverly Hills – alături de cele ale lui Barack Obama, Vladimir Putin, Tony Blair, Arnold Schwarzenegger şi Michael Jordan.

În 2011, Bogdan Buzăianu a primit calitatea de ambasador al Zambiei la UNESCO. Tot atunci, preşedintele acestei ţări l-a acuzat de o escrocherie cu aur, iar omul de afaceri a pierdut titlul de ambasador. A anunţat însă că-l dă în judecată pe preşedinte, cerându-i despăgubiri de 100 de milioane de dolari.

Bogdan Buzăianu apărea în 2010 şi în topul Forbes, cu o avere estimată la 100 de milioane de dolari. Recent însă, în presă au apărut informaţii că ar avea probleme financiare care l-au forţat să scoată la vânzare un palat pe care îl deţine în Elveţia. În schimbul impunătoarei construcţii, el ar cere 7,6 milioane de euro.

 

Statul a produs curent electric pentru Buzăianu

În 2008, Buzăianu a reuşit să obţină un alt contract prin firmă EHOL Distribution. Ulterior, toate cele trei firme şi-au schimbat acţionariatul. Energy Holding a fost preluată de Marken Investment&Trading M.I.T., companie care este înregistrată în Olanda. Surse din piaţă spun că în spatele companiei s-ar află tot Buzăianu. EHOL Distribution s-a format prin desprinderea de Energy Holding, iar în înfiinţarea Buzmann Industries a fost implicat tot Buzăianu. Buzmann Industries şi cu Ehol Distribution au fost preluate în urmă cu câţiva ani de elveţienii de la Alpiq. În urmă acestor preluări, Buzmann Industries a devenit Alpiq RomIndustries, iar EHOL Distribution a devenit Alpiq RomEnergie. Toate aceste contracte au fost prelungite periodic până în vară lui 2012 când au fost denunţate, în urmă intrării Hidroelectrica în insolvenţă, de actualul administrator judiciar.

În perioadă 2004-2012, Energy Holding a beneficiat de energie ieftină în cantităţi uriaşe, indiferent de producţia obţinută de Hidroelectrica în toţi aceşti ani. Potrivit unor date obţinute de hotnews.ro, cele mai mari cantităţi de energie au fost livrate în 2005, 2006, 2007 şi 2008. De exemplu, în 2007, Energy Holding a primit peste 4,01 milioane MWh energie, în condiţiile în care a fost un an slab pentru Hidroelectrica, producţia obţinută fiind de doar 15,8 milioane MWh.


Cum s-a născut energy Holding

Buzăianu deschis prima firmă împreună de fratele sau, Constantin Mihail Buzăianu, New East Business Consulting&Management SA. Cei doi fraţi aveau 55% din acţiuni, iar un elveţian, Anton Corpataux, deţinea 10%. În acţionariat figura şi Vasile Saclaman, fost secretar general al Consiliului Concureneţi.

În martie 1999, Bogdan Buzaianu a preluat jumătate din firma fratelui său, Baco Sercom Impex, şi i-a schimbat numele în Baco Energy.

Constantin Mihail Buzăianu împreună cu soţia, Anişoara, au înfiinţat Baco Sercom Impex SRL în noiembrie 1991, fiind prima firmă a familiei. Anişoara Buzăianu a devenit avocat partener în cadrul casei de avocatură „Bostina şi Asociaţii”. Avocatul coordonator de la „Boştina şi Asociatii”, Doru Boştina, este cel cu care Buzăianu a înfiinţat celebra Energy Holding, compania asociată cu brandul băieţilor deştepţi din energie.

Sebastian Albescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.