Din această toamnă, duminică de duminică, Ramona Bădescu va face naveta între Roma şi Bucureşti. Bruneta, care în ultimii ani a locuit în Italia, a fost aleasă de producătorii de la TVR să prezente emisiunea „Duminica în familie” la TVR 1, în locul Mihaelei Rădulescu.

Deşi încă patru vedete feminine – Monica Davidescu, Tania Budi, Kitty Cepraga şi Liana Stanciu se mai aflau în vizor pentru emisiunea în cauză, mai marii televiziunii publice au decis, în urma unor probe susţinute de Ramona, că ea este cea mai potrivită dintre ele pentru a fi la cârma emisiunii. „Duminica în familie” va reveni pe sticlă în weekend, la începutul lunii octombrie, probabil o dată cu noua grilă de toamnă de la TVR.

Ramona Bădescu a mai prezentat o emisiune în ţara natală în urmă cu trei ani, intitulată „100% adevărat!”. Practic, aceasta ar fi şi prima revenire a Ramonei pe micul ecran, de la show-ul pe care l-a prezentat la OTV alături de Pepe. Emisiunea „Duminica în familie” pe care Ramona o va prezenta la TVR 1 în locul Mihaelei Rădulescu va păstra la bază acelaşi format pe care l-a avut şi în anii trecuţi.

Va fi un show duminical în care invitaţii emisiunii vor fi oameni cunoscuţi publicului, care vin să vorbească despre experienţele lor de viaţă, dar şi despre cariera lor. „Duminica în familie” a debutat în 1998 la Antena 1, cu Mihaela Rădulescu. Deşi, iniţial, ea a acceptat să revină pe sticlă cu emisiunea care i-a adus consacrarea, într-un final diva s-a răzgândit. Se pare că la decizia ei a contribuit şi atacul lui Radu Mazăre la adresa ei, care a făcut-o haimana.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.