Aseară, în jurul orei 19:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Gheorghe Barițiu, din Cluj-Napoca, un conducător auto s-a oprit pe banda de circulație, prezentând un comportament neadecvat.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat persoana în cauză, stabilind că este vorba despre un tânăr, de 21 de ani, din Cluj-Napoca.

În autoturismul acestuia a fost găsită o pungă de mici dimensiuni care conținea o substanță vegetală uscată necunoscută. S-a procedat la sigilarea și ridicarea substanței, aceasta urmând a fi supusă analizelor de laborator.

Tânărul a fost condus la unitatea medicală, fiindu-i recoltate mostre biologice pentru a se stabili dacă a consumat substanțe interzise.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de Codul penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.