Acest articol se doreste a fi primul dintr-o serie dedicata fondurilor structurale, instrumentele financiare prin care Uniunea Europeana actioneaza pentru eliminarea disparitatilor economice si sociale între regiuni, în scopul realizarii coeziunii economice si sociale. Vom încerca sa va aducem la cunostinta toate informatiile importante pentru aceia dintre dumneavoastra care doriti sa initiati proiecte, prin prezentarea pasilor efectivi de lucru. Am ales ca tema accesarea Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurala, Axa 1 – Cresterea competitivitatii sectoarelor agricol si silvic.

Ca exemplu, cresterea animalelor într-o ferma, se poate transforma într-un business foarte bun, având ca baza investitionala aceste fonduri europene, deosebit de importante în categoria imputurilor financiare. Pentru cei dintre dumneavoastra care doresc initierea unor proiecte pentru ferme de vaci pentru lapte, primul pas si cel mai important este încadrarea investitiei conform criteriilor de eligibilitate aferente masurii de finantare. În acest caz, masura este 1.2.1, mai exact modernizarea exploatatiilor agricole.

Cel de-al doilea pas îl reprezinta identificarea locatiei si a proiectantului. Conditiile de mediu impuse de acest tip de investitie trebuie cunoscute de la bun început, respectiv distanta de la ultima casa din localitate pâna la ferma sa fie de aproximativ 500 m. Este de asemenea obligatorie, în aceasta etapa, cunoasterea documentelor ce sunt necesar de solicitat proiectantului cum ar fi: studiul de fezabilitate, partea tehnica, ridicarea topo si studiul geo. Banii pentru o astfel de afacere se acceseaza prin Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, în limita maxima a 1.000.000 euro grant per proiect sau 1.500.000 euro grant per proiect, în conditiile în care este utilizata energie regenerabila. O parte din cheltuieli vor fi suportate de investitor, cum ar fi taxa pe valoarea adaugata, care reprezinta cheltuiala neeligibila, avînd însa posibilitatea de a aduce ca aport la afacere un teren sau o cladire. De asemenea, cofinantarea proiectului dumneavoastra se poate realiza prin contributie în numerar, dar poate proveni si dintr-un credit bancar obtinut de la institutiile bancare sau de la institutiile nebancare.

Colaborarea dumneavoastra cu consultantul, respectiv întocmirea cererii de finantare, a studiului de fezabilitate, pentru investitiile de tip complex sau a memoriului justificativ în cazul investitiilor de tip direct, împreuna cu sustinerea proiectului dumneavoastra la autoritatea de management, în cazul FEADR la Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, constituie urmatoarea etapa.

Necesitatea îndeplinirii conditiilor de eligibilitate specificate în procedurile de finantare sau în ghidul solicitantului sunt esentiale în vederea aprobarii proiectului. Noutatea adusa de acest program este lista cheltuielilor neeligibile, ceea ce înseamna ca tot ce nu este neadmis este permis.

În ceea ce priveste beneficiarii, acestia trebuie sa fie persoane fizice autorizate, asociatii familiale si persoane juridice constituite în conformitate cu legislatia în vigoare din domeniul agricol. De asemena, trebuie tinut cont de capacitatea manageriala si de cunostintele de specialitate în domeniu, confirmate de o diploma. În lipsa lor, fondurile nu se pot accesa. Cursurile de formare profesionala organizate de echipele Agentiei de Consultanta Agricola, la nivelul fiecarui judet, sunt o solutie viabila.

Este necesar ca proiectul sa fie în acord cu potentialul agricol al zonei si sa demonstreze viabilitate economica la data darii în exploatare a investitiei. Proiectiile financiare generate de proiectul dumneavostra sunt cele din care reiese acest aspect.

Deosebit de importanta este etapa achizitiilor. Beneficiarul trebuie sa prezinte, în decurs de maxim 3 luni de la semnarea contractului, primul dosar de achizitii si declaratia de esalonare a depunerii dosarelor de plati. Prin aceasta declaratie, beneficiarul îsi stabileste singur etapele în care doreste sa primeasca banii si se angajeaza ca va respecta aceste etape, cât si cele de implementare fizica si financiara a proiectului. Experienta a dovedit ca, în cazul unei investitii simple, durata de implementare fizica si financiara este de maxim 6 luni, iar pentru cea de tip complex poate fi si de 2 ani.

Un aspect demn de mentionat este acela ca se acorda finantari si pentru investitiile constând din construirea, extinderea si modernizarea  fermelor de vaci pentru lapte care se încadreaza în sistemul european al cotei de lapte. Cota poate fi detinuta sau achizitionata atât direct de pe piata, cât si de la Minister.

Fondurile permit achizitionarea în leasing de tractoare noi, combine de recoltat, masini, utilaje, instalatii echipamente si accesorii, echipamente si software specializate, aspect ce faciliteaza accesul la finantare (contributie poprie sub forma de surse atrase). Câteva reguli clare legate de investirea banilor sunt impuse de finantare, respectiv categoriile de costuri care trebuie sa fie încadrate în anumite limite impuse. Una dintre aceste categorii este legata de costurile generale ale proiectului, reprezentând: taxe pentru arhitecti, ingineri si consultanti, studii de fezabilitate, taxe de certificare, achizitionarea de patente si licente.

Procedura de întocmire a dosarelor de plati constituie ultimul pas în implementarea proiectului. Platile pot fi efectuate într-un  numar limitat de transe (între 3 si 5). Un alt aspect deosebit de important în implementarea proiectului este ca perioada prevazuta prin FEADR este de maxim 3 ani, cu precizarea ca în cazul aprobarii proiectului, ferma trebuie pastrata minim 5 ani, în caz contrar, banii trebuie returnati.

Saptamana viitoare vom prezenta posibilitatile de accesare a fondurilor europene de catre IMM-uri, inclusiv pentru cele care activeaza în mediul urban.

<i>

Dan Apostol

asociat la firma de consultanta MURESAN DRAGOS APOSTOL S.R.L. partenera a RGIC Consultanta SRL Bucuresti.

Pentru detalii va puteti adresa la sediul firmei din Cluj-Napoca, str. Decebal nr. 69, la telefon 0722362726 sau prin e-mail, la adresa office@mmda.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.