Alexandru Coroian: „Clujenii vor aprecia ceea ce am reusit sa facem”

Alexandru Coroian a fost numit vicepresedinte al Consiliului Judetean Cluj la sfarsitul anului trecut, dupa suspendarea din functie a lui Radu Bica. Acesta povesteste pentru Gazeta de Cluj despre proiectele in care s-a implicat de la investirea in functie si despre experienta sa in domeniul privat.

Reporter: Care au fost primele proiecte in care ati fost „cooptat” supa numirea in functia de vicepresedinte al Consiliului Judetean?

Alexandru Coroian: La modul general, ma voi cupa de coordonarea investitiilor, iar la modul concret, voi urmari foarte indeaproape investitiile la nivelul Sistemului de Management Integrat al Deseurilor, investitie de circa 62 de milioane de euro, la care pentru o parte din contracte a fost semnat deja contractul, urmeaza altele, pentru statiile de transfer si pentru achizitionarea de echipamente. Sic ea de-a doua investitie pe care o voi urmari mai indeaproape este cea legata de drumuri. Deci programul de modernizare a drumurilor judetene. In special cei 741 de km repartizati pe doua etape, unde, la fel, licitatiile s-au realizat. Pe una din etape s-a semnat deja contractul, pe partea de 424 de km. Urmeaza sa primim proiectele, si vom semna contractele subsecvente pentru ca lucrarile la drumuri se vor face in baza unor contracte-cadru, urmand ca in functie de bugetul de care dispunem sa semnam contracte subsecvente cu castigatorii contractelor-cadru.

Rep.: Pe cand ar putea demara lucrarile la Sistemul Integrat de Management al Deseurilor?

A.C.: Licitatiile pentru lucrari au fost deja finalizate, mai trebuie una mai mica pentru drumurile de acces. Practic, sunt trei contracte pentru lucrari. Unul este pentru construirea centrului de deseuri, care e aici, pe terenul de la Floresti. Aceasta este investitia cea mai mare ca si valoare, estimata la 34-35 de milioane de euro, s-a semnat contractul la 25 de milioane. Comisia de licitatie lucreaza la evaluarea celui de-al doilea contract de lucrari. Este vorba de statiile de transfer, cele trei puncte din Mihai Viteazu, Dej si Gherla. Cred ca in curand vom putea anunta castigatorul si acolo. Si acolo vom semna la o valoare mai mica decat cea estimata, deci vom face niste economii. Si in plus de asta, mai avem in total inca vreo sase contracte de servicii, dintre care sunt licitate si adjudecate doua, urmand ca restul sa fie pregatite documentele, in asa fel incat in perioada urmatoare sa fie demarata si finalizata licitatia, si mai sunt doua licitatii pentru contracte de achizitionari de echipamente, echipamente necesare functionarii sistemului. In total, valoarea a fost estimata la 62 de milioane de euro. Cred ca vom face economii serioase si vom veni cu mult sub aceasta valoare, pentru centru deja de la 34 am ajuns la 25, cred ca la fel se va intampla si la celelalte licitatii. Ca si durata de lucru, termenul prevazut este, cred, de 14 luni. Perioada integrala a proiectului, cu tot cu dotari, trebuie sa se finalizeze pana la 31 decembrie 2014, dar se va finaliza mai repede. Aici era un demers care trebuia facut mult mai din timp de vechea administratie, noi am fost constransi sa eliminam deseurile neconforme pana in 2010. S-a tergiversat foarte mult de vechea administratie, in asa fel incat noi am fost nevoiti sa luam totul de la capat, deci nu am avut absolut nimic pregatit de vechea administratie. Am reusit sa facem acest proiect pe fonduri europene, practic grosul finantarii vine din fonduri europene, o alta parte vine de la Ministerul Mediului, Padurilor s.a.m.d., si o contributie foarte mica, de circa 2% va fi de la Consiliul Judetean Cluj. Probabil ca cetateanul de rand nu este constient de cat de important este acest sistem de management al deseurilor pentru ei. Probabil ca nu toti realizeaza ca este un element important si protejam mediul.

Rep.: Inchiderea gropii de gunoi in a ui sarcina cade?

A.C.: Este inclusa in proiect. Un alt contract de lucrari se refera la inchiderea acestei gropi. Pentru constructia centrului, contractul s-a semnat undeva la 107 milioane de lei. Construirea celor trei statii de transfer este estimata la 23 de milioane de lei, cu o durata de executare de 12 luni. Cu siguranta unele vor merge in paralel. Urmeaza ca inchiderea si ecologizarea gropii de gunoi, un contract estimat la 51 de milioane de lei, cu termen in 14 luni, este in stadiul de postare pe SEAP, din septembrie 2011. Contractele de achizitie de echipamente sunt de asemenea consistente. Contractul pentru echipamentele pentru colectarea deseurilor este undeva la 14,8 milioane de lei, iar cel pentru echipamente pentru depozitul de deseuri, care prevede sortarea, tratarea mecano-biologica si depozitarea, undeva la 4,3 milioane de lei.

Rep.: Cum va functiona acest sistem?

A.C.: Judetul este impartit in patru parti. Colectarea se face in fiecare din centre pentru zona arondata. Gunoaiele, dupa ce sunt colectate de catre masini si aduse la aceste statii de transfer. La aceste statii de transfer sunt compactate si transportate in cantitati mai mari la centru, in Floresti. Aici se intampla cateva actiuni. Prima este sortarea si valorificarea deseurilor uscate. Apoi, deseurile umede sunt tratate mecano-biologic si sunt depozitate.

Rep.: Cand incepe prima etapa la modernizarea drumurilor?

A.C.: Proiectul este impartit in doua sub-programe: unul de 424 de km, si celalalt de 317 km. Am trecut de faza de licitatie. S-au incheiat niste contracte-cadru pe o durata de 2-3 ani. Conforma acestora, in functie de banii pe care putem sa-i disponibilizam de la bugetul judetean pentru aceste lucrari, dam comenzi concrete pe diferite sectoare. Pe fiecare din astfel de loturi se incheie contracte care presupun ca, castigatorul licitatiei sa intocmeasca proiectul si sa faca executia, dupa care noi facem receptia si decontarea. In prima etapa suntem in faza in care am incheiat deja cinci contracte din acestea subsecvente pe 19 sectoare de drum. Noi asteptam sa vina cei de la consortiul care a castigat sa ne aduca proiectele tehnice, dupa care noi le verificam, trebuie sa fie conforme cu prevederile caietului de sarcini, si daca sunt in regula, dam drumul efectiv la lucrari in teren. Pe cel de-al doilea subprogram, de 317 km, suntem in faza in care trebuie sa semnam contractele subsecvente. Trebuie sa predam amplasamentele, si in termen de 45 de zile urmeaza sa ne aduca proiectele si sa inceapa lucrarile. Deci daca nu sunt probleme cu proiecte lor, pana la sfarsitul anului vom avea undeva la 200 km, poate chiar mai bine, de drumuri finalizate concret. Eu sper sa fie mai mult, dar trebuie sa ramanem cat mai bine ancorati in realitate, pot aparea probleme.

Rep.: Ce alte proiecte are in desfasurare Consiliul Judetean Cluj?

A.C.: Avem pista de la aeroport, evaluata la 32 de milioane de euro. Acolo lucrarile s-au inceput. Deocamdata se lucreaza in functie de ce permite proiectantul. Pentru ca acolo sunt restrictii mai mari, trebuie respectate niste conditii de temperatura, si se lucreaza sub constrangerile acestea. Termenul de executie este de 6 luni. Asta inseamna ca in prima jumatate a anului vom face receptia la portiunea de 2.100 din cei 3.500, cat va avea in final pista. Pentru a ajunge la 3.500 de metri avem nevoie de finalizarea devierii Somesului, care in cursul anului viitor va fi realizata. Oricum, aceasta va permite aterizarea unor avioane de capacitate mai mare. Un alt proiect este legat de Tetarom. Aici vor fi sume consistente. La Tetarom I vor fi investitii de circa 17 milioane de euro, care se refera la lucrari de infrastructura, utilitati. Iar inca vreo 13 milioane de euro vor merge catre Tetarom IV, care se va construi tot in raza comunei Feleacu si va cuprinde un sistem de producere a energiei pe paza de panouri fotovoltaice. Speram astfel sa imbunatatim infrastructura si sa atragem investitori care sa creeze locuri de munca la nivelul judetului. Un alt proiect complex pe fonduri europene, derulat de Compania de Apa Somes, are o valoare de 293 de milioane de euro. Prin acesta se vor extinde si reabilita retelele de apa si apa uzata. Este inceput de ceva vreme si mai continua inca vreo doi ani.

Rep.: Cum credeti ca va ajuta experienta din domeniul privat in exercitarea functiei publice in care ati fost ales?

A.C.: Am o experienta manageriala destul de bogata Vin dintr-o companie care acum este privata, dar inainte a fost monopol de stat. Am avut sansa sa acumulez experienta si datorita transformarilor prin care a trecut Romtelecomul, ajungand de la monopol de stat pe o piata in care a avut de-a face cu o concurenta acerba. Cred ca aceasta experienta este pozitiva si mi-as dori sa pot aplica cat mai multe din cele invatate in domeniul privat in noua functie. Totodata, sunt constient ca timpul e scurt si nu putem sa facem lucruri spectaculoase, pentru ca lucrurile spectaculoase, in afara de a face valuri, nu cred ca sunt si de durata. Trebuie lucrurile foarte bine gandite in timp, trebuie planificate, altfel este greu sa faci schimbari.

Rep.: Credeti ca la conducerea CJ va ramane un membru PDL dupa alegerile de anul acesta?

A.C.: Cu siguranta clujenii vor aprecia ceea ce le vom arata concret ca am reusit sa facem. Fara indoiala, Alin Tise va candida. Este un lucru deja stabilit, Alin Tise va merge mai departe.

A consemnat Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.