Într-o intervenție telefonică la Digi 24, Alexandru Rafila, șeful epidemiologilor din România, a spus care este scenariul pe care îl consideră probabil și unde trebuie să ne concentrăm.

Alexandru Rafila consideră că ”suntem cam cu o lună în urma Italiei în privința curbei de expansiune. În trei-patru săptămâni vom avea în România mii de cazuri de coronavirus, nu știm câte mii, dar trebuie să fim pregătiți ca să nu punem o presiune insuportabilă pe sistemul sanitar.” Întrebat care sunt aceste măsuri, medicul a spus că ”probabil că vom înăspri restricțiile pe măsură ce ne apropiem de acest vârf”. În ipoteza lui, România va fi în maximul epidemiei la începutul-jumătatea lui aprilie.

Prezentatoarea de la Digi 24 a întrebat dacă putem primi pachete la domiciliu, de mâncare sau alte pachete, având în vedere că studiile arată că virusul rezistă pe suprafețe.  ”Pachetele de mâncare de la comandă sunt sigure”, a spus medicul.  ”Și dacă cineva strănută pe ele?”, a insistat ziarista. ”Sigur, dacă strănută e altceva, dar nu aceasta este modalitatea cea mai frecventă de transmitere a virusului, să ne concentrăm pe contacte, pe aglomerații”, a conchis Alexandru Rafila.

sursă: libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.