Deputatul clujean de la AUR, Alin Coleșa, a declarat într-o conferință de presă susținută vineri, 16 decembrie, că Parlamentarul României a adoptat în mod abuziv „Declarația privind Egalitatea de Gen în România.”
Parlamentarul a precizat că acea declarație încalcă legea și regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, în contextul activităților legate de adoptarea Legii Bugetului de stat pe anul 2023.
„Declarația privind Egalitatea de Gen nu a trecut prin niciuna dintre comisiile Parlamentului, neexistând nicio modalitate de dezbatere și de modificare asupra ei. A fost publicată pe siturile Camerei și Senatului cu foarte puține ore înainte de începerea Plenului, în timp ce toți parlamentarii erau la ședințele comisiilor.
Această declarație se înscrie între politicile agresive promovate de Guvernul actul cu privire la ideologia de gen, dintre care amintim – Planul de Egalitate de Gen (Gender Equality Plan) care constituție condiție de finanțare pentru orice universitate sau instituție de cercetare și – „Manualul pentru predarea și integrarea la clasă a egalității de gen” – destinat învățământului preuniversitar”, a precizat Alin Coleșa.
Se dorește înlocuirea termenului de sex biologic cu un concept ideologic de gen
Alin Coleșa a mai precizat că că prin această declarație se dorește înlocuirea termenului de sex biologic cu un concept ideologic de gen.
„Teoretic ele pot fi diferite, dar în practică este vorba de același lucru. Pe lângă genurile masculin și feminin, apare o lungă listă deschisă de genuri, dintre care amintim – lesbian, gay, transgender, bisexual, intersex, asexuat, demisexuat, polisexuat, poligam, poliamoros, non-binar, șamd. Sigur, în declarația Parlamentului nu se face referire la această lunga listă de genuri, ci doar se folosește în mod ambiguu termenul de gen. Putem zice că ideologia de gen este forma elegantă sub care se ascunde ideologia LGBTQIA+”, a afirmat deputatul clujean de la AUR.
Parlamentarul a amintit de faptul că prin ideea combaterii violenței contra femeii pe baza abordării de gen este promovată intens de către birocrați și grupurile feministe, dar ea este ideologizată, netratând adevăratele cauze ale violenței domestice.
„Consecințele acestei ideologii au un potențial distructiv al structurii clasice a societății inimaginabil. Se schimbă, în rău, percepția mentală a noilor generații, conceptul de familie, echilibrul demografic și
toate realitățile sociale care se țes în jurul familiei. Se impune o egalitate teoretică, numerică forțată și nocivă între toate genurile, în toate sectoarele educaționale și economice, în contradicție cu meritocrația și alegerea profesională personală. Se impun protocoale de angajare bazate pe criteriul egalității de gen. Condamnăm ferm promovarea ilegală și agresivă a ideologiei de gen prin care se promovează o construcție artificială, anti-culturală, de extremă-stângă, neo-marxistă, în contradicție cu realitatea, cu biologia și cu logica și chiar în afara legislației naționale privind echitatea de șanse între bărbați și femei”, a conchis deputatul clujean, Alin Coleșa.
Citește și: Ilie-Alin Coleșa: „Asistăm la o politizare structurală a instituțiilor de învățământ superior”
https://www.youtube.com/watch?v=dRGqERKwAN4