Magistratul Alina Țopan de la Tribunalul Cluj a acceptat rechizitoriul reformulat de DNA Cluj și a decis trimiterea în judecată a cauzei. Cel mai probabil  hotărârea va fi atacată cu apel la Curtea de Apel Cluj, iar abia după pronunțarea instanței superioare se va intra propriu-zis în faza de judecată. În acel moment, arestul preventiv al celor trei inculpați – Horea Uioreanu, Ioan Bene și Vasile Pogăcean – va fi de 60 de zile.

În cursul zilei de astăzi se va edita și minuta ședinței, iar Gazeta de Cluj o va prezenta în totalitate.

 

„Încheiere – respinge cererile si exceptiile formulate de inculpatii U H D, B I, P V, D G R si P I prin avocatii alesi si in consecinta, constata legalitatea sesizarii instantei cu rechizitoriul nr.4/P/2014 emis de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie DNA Serviciul Teritorial Cluj privind pe inculpatii U H D, B I, P V, P I si D G R. Constata legalitatea administrarii probelor, precum si a actelor de urmarire penala efectuate in cauza. Dispune inceperea judecatii in cauza privind pe inculpatii U H D, B I, P V, D G R si P I, urmand a se fixa primul termen de judecata dupa ramanerea definitiva a prezentei incheieri. Cu drept de contestatie in termen de 3 zile de la comunicare”, se arata in incheierea de sedinta. UHD- Uioreanu Horea Dorin, BI- Bene Ioan, PV- Pogacean Vasile, PI-Petran Ioan si DGR- Davidescu Gabriel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.