Edilul Emil Boc a prmit vizita ambasadorului Republicii Franceze în România la Primăria Cluj-Napoca.

„Am primit astăzi vizita Excelenței Sale, dl Nicolas Warnery, ambasadorul Republicii Franceze în România. E.S se află pentru prima dată la Cluj-Napoca de la învestirea sa în funcție. I-am prezentat, pe scurt, viziunea de dezvoltare pentru Cluj-Napoca și avantajele competitive ale orașului nostru.

Am discutat despre colaborarea dintre Cluj-Napoca și orașele înfrățite Dijon și Nantes și participarea la evenimente de cooperare între municipiul nostru și Franța. De asemenea, am discutat despre viitoarele cooperări, având în vedere că Institutul Francez din România împlinește în acest an 100 de ani de funcționare. Limba franceză este una dintre cele mai vorbite limbi străine în Cluj-Napoca, iar implicarea comunității francofone în domeniul cultural și educațional se resimte prin activități, evenimente și programe deschise pentru întreaga comunitate”, a declarat Boc.

Pe durata vizitei la Primăria municipiului Cluj-Napoca, E.S. Dl. Nicolas Warnery a fost însoțit de: Julien Chiappone-Lucchesi, consilier cultural și de cooperare al Ambasadei Franței și director al Institutului Francez din România, Pascal Fesneau, consul onorific al Franței la Cluj-Napoca, Alexandra Servel, director delegat al Institutului Francez din România la Cluj-Napoca și Raluca Mateiu, responsabil cultură și comunicare, institutul Francez din Cluj-Napoca.

Citește și: Relații bolnăvicioase între copiii magnaților din Cluj: Constantea, Rus și Ciorcilă, în afaceri cu doi antreprenori „lipiți” de capul unei rețele de trafic de droguri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.