cal furat

Un cal furat în timpul nopții de la un proprietar din comuna Râșca, a ajuns în cursul dimineții următoare la proprietarul de drept al acestuia, în urma prostului obicei al animalului de a mișca, informează presa suceveană.

Autorii furtului, doi tineri de 18 și 19 ani sunt cercetați pentru furt calificat, fiind și amendați cu câte 2.000 de lei pentru că nu și-au făcut o declarație pe proprie răspundere atunci când au plecat la furat.

Cercetările întreprinse de polițiști au stabilit că doi tineri de 18 și 19 ani, din Râșca au intrat în timpul nopții în curtea locuinței păgubitului, din grajdul căruia au sustras calul, pe care l-au dus pe pășunea de lângă locuința lor, unde l-au priponit. În dimineața următoare, cei doi au pus calul la căruță și s-au dus la Baia, unde nu au reușit să vândă calul, însă l-au dat până la urmă la schimb cu un altul.

Văzând că acesta mușca, vineri dimineață noul proprietar al calului furat l-a înhămat la căruță și a venit cu el la Râșca, în încercarea de a-l înapoia celor doi tineri cu care făcuse schimbul. Pe un drum din localitate însă, proprietarul păgubit al calului și-a recunoscut animalul la căruța bărbatului din Baia și a sunat la 112.

Calul a fost înapoiat proprietarului, iar cel din Baia și-a luat cabalina și s-a întors acasă, doar cei doi tineri suspecți de furt calificat au ajuns pe mâna polițiștilor, pentru audieri, notează sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.