Ancheta administrativă în cazul fondurilor DIPI ce ar fi fost utilizate fraudulos, aşa cum apare în rechizitoriul lui Gabriel Oprea, nu a fost făcută la nivelul Ministerului de Interne pentru că documentele care atestau folosirea banilor au fost ridicate de DNA, susţine Petre Tobă. 

Într-o reacţie la solicitarea MEDIAFAX, Petre Tobă, ministrul Afacerilor Interne, susţine că la momentul în care i-a fost prezentat raportul pe situaţia de la DIPI documentele care atestau folosirea fondurilor direcţiei fuseseră ridicate de către procurorii DNA.

„Nu am făcut niciodată comentarii privind cauzele penale şi nu o voi face nici acum.O singură precizare cred că se impune şi anume că la 18 ianuarie a.c., când mi-a fost prezentat raportul Comisiei de control privind fondurile operative, ancheta penală fusese deja începută. De altfel, la data de 14 ianuarie a.c. a avut loc o percheziţie a DNA la sediul DIPI în urma căreia s-au ridicat toate documentele relevante privind utilizarea acestor fonduri. În aceste condiţii cercetarea administrativă nu s-ar fi putut desfăşura. Precizez că nu am avut nicio calitate în dosar şi că MAI a sprijinit ancheta procurorilor”, a declarat ministrul pentru MEDIAFAX.

Reacţia vine după ce în rechizitoriul prin care Gabriel Oprea şi fostul şef al DIPI, Gheorghe Nicolae, au fost trimişi în judecată procurorii DNA fac referire la activitatea noului ministru al Afacerilor Interne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.