Ancheta “Jaf la BT” risca sa intre in manualele de Drept

În seara de 18 ianuarie 2010, Vasile Blaga, fostul ministru de Interne, a anunţat la televizor că autorii jafului care a avut loc la unul dintre sediile BT din Cluj au fost prinşi. A doua zi, în dimineaţa zilei de 19 ianuarie, mascaţii şi procurorii i-au ridicat de la locuinţele lor pe Bogdan Baciu şi Andrei Hosu, doi tineri de 21 de ani. Niciunul dintre reprezentanţii IPJ Cluj nu au răspuns în acea zi la telefon pentru a face o declaraţie de presă, reprezentanţii instituţiei purtându-se de parcă nu ar fi ştiut nimic de ce se întâmplă. De la arestarea lor şi până în momentul de faţă, cei doi acuzaţi, rudele lui Hosu şi Baciu, şi majoritatea martorilor din acest caz, au susţinut şi susţin în continuare că tinerii nu au spart sediu băncii. În cadrul dosarului, cea mai sustenabilă probă a acuzării a fost faptul că ADN-ul prelevat de la locul faptei s-ar fi potrivit cu ADN-ul celor doi. Însă, pe parcursul evoluţiei procesului, procurorii au declarat că, de fapt, proba ADN prelevată din bancă s-ar fi “consumat”, astfel că o contra-expertiză nu mai este posibilă. Mai mult, una dintre cele mai elementare probe care ar fi trebuit făcută, înălţimea celor doi hoţi, a fost stabilită abia spre finele anului trecut, la cererea avocaţilor celor doi tineri. Verdictul stabilit de expertiza Serviciului Român de Informaţii (SRI) a fost că diferenţa de înălţime între autorii jafului, surprinşi pe camerele de supraveghere, şi cei doi acuzaţi care stau de un an în spatele gratiilor este de circa 10 centimetri. Mai mult, acest dosar este “completat” şi de faptul că o parte dintre martorii care susţin că Hosu şi Baciu sunt nevinovaţi li s-au deschis, din oficiu, plângeri penale din partea procurorilor pentru mărturie mincinoase.

Cu câteva luni înainte ca cei doi tineri să fie arestaţi, poliţiştii le-au ascultat telefoanele, dar în convorbiri nu a putut fi depistată nici o referinţă la faptul că Hosu şi Baciu ar fi autorii jafului. De asemenea, nici în urma percheziţiilor la domiciliile celor doi nu a fost găsit nimic care să-i incrimineze. Chiar dacă organele de cercetare au motivat mandatele de percheziţie pentru a găsi cagulele şi armele de care Andrei Hosu şi Bogdan Baciu, cei doi suspecţi în caz, s-ar fi folosit pentru a jefui filiala BT din Mănăştur, poliţiştii au găsit doar niste perechi de mănuşi, dintre care una pentru copii, mai multe telefoane uzate moral şi fizic, un spray paralizant expirat de mai bine de 10 ani, două laptop-uri, dintre care unul stricat, diferite acte, cd-uri cu manele, o poşetă, două perechi de adidaşi, două geci închise la culoare şi, piesa de rezistenţă, un pistol artizanal (vezi foto). „Astea mici sunt mănuşile de la nepoata noastră şi le-am spus poliţistilor să scrie în procesul verbal că sunt mănuşi mici, că ei nu vroiau. Spray-ul paralizat e expirat din 1996. Ne-au mai luat şi poşeta mea cu care mergea fiică-mea la şcoală. Astea sunt nişte telefoane vechi, pe care nu ştiu de ce le-au luat. În rechizitoriu scrie zeci de telefoane! Ei, astea sunt zecile de telefoane. Astea sunt cd-urile cu manele. Geaca asta mai rea e de la bunicul lui Andrei. Unul dintre laptop-uri ni l-au dat stricat. Cineva i-a rupt tasta! L-am întrebat unde-s cagulele şi pistoalele pe care le-au căutat şi ne-au zis că nu se mai găsesc după un an”, a declarat Dana Hosu, mama lui Andrei, unul dintre suspecţi. În 4 ianuarie 2011, la ultimul termen din cadrul procesului “Jaf la BT”,  judecătorul de caz a admis abia după un an de la arestarea celor doi că suspecţii pot face testul poligraf pentru a îşi susţine nevinovăţia. De asemenea, la acest termen, unul dintre martori a susţinut că Bogdan Baciu se afla lângă el atunci când s-a anunţat la ştiri că sediul BT din Mănăştur a fost spart. Este vorba de paznicul de la RAR din Gilău, care susţine că Baciu s-a aflat acolo între orele 16.00 şi 17.00 din ziua jafului.

 

 

Dacă cei doi vor fi găsiţi nevinovaţi, cazul “Jaf la BT” riscă să se înscrie într-o pleiadă a cazurilor ratate din Justiţia română.  La majoritatea facultăţilor de Drept din ţară se studiază “Cazul Anca”, cunoscut drept unul dintre cele mai mari rateuri ale justiţiei româneşti din perioada comunismului.  În 6 iulie 1977, o tânără de 19 ani din Sibiu, Anca Broscoţean, a fost violată, sugrumată şi tranşată pentru ca părţi din corpul ei să fie împrăştiate prin Bucureşti. Crima a stârnit o adevărată isterie printre locuitorii Capitalei care se temeau de un posibil “Jack Spintecătorul“.  La vremea respectivă, fostul dictator comunist, Nicolae Ceauseşcu a ordonat organelor Miliţiei ca vinovatul să fie prins. Pentru că nimeni nu avea nici un indiciu, crima a fost înscenată taximetristului Gheorghe Samoilescu. Singura lui legătură cu victima a fost că numărul lui de telefon se regăsea printre numerele din agenda telefonică a Ancăi. Samoilescu a fost arestat la 21 iulie 1977 şi supus unui interogatoriu sadic. Ulterior, el a relatat cum, în prima parte a anchetei, a fost torturat într-o pădure de la marginea Bucureştiului de către torţionarul, colonel de Miliţie, Tudor Stănică. Cel “interogat” a fost spânzurat cu mâinile la spate de un copac şi i-a legat o placă de fier de picioare, până când i s-au dizlocat braţele din umeri. Pentru a nu fi deranjat de urletele de durere, şoferului de taxi i s-a pus o mască de gaze pe faţă. Stănică l-a predat şefilor săi pe Samoilescu, afirmând că nu el este vinovatul, pentru că “dacă ar fi fost, la câtă bătaie a luat ăsta, ar fi spus şi laptele care l-a supt de la mă-sa.” Pentru a-şi păstra funcţiile, şefii Miliţiei şi Procuraturii au falsificat probe, au arestat martori, i-au ameninţat şi torturat pentru a-i determina să-l acuze pe Samoilescu, care a fost trimis în judecată şi condamnat la 25 de ani de închisoare de către judecătoarea Constanţa Stoia de la Tribunalul Bucureşti. După ce a fost acuzat, pe Samoilescu l-a părăsit soţia, iar în perioada anchetei, părinţii lui s-au sinucis de ruşine. Mama lui s-a electrocutat cu fire electrice legate de picioare, iar tatăl, militar de carieră, s-a spânzurat într-un spital. După patru ani de puşcărie, nişte miliţieni au descoperit într-o locuinţă din Piaţa Amzei din Bucureşti, aparţinând unui individ pe nume Romca Cozmici, cunoscut ca bolnav psihic, cadavrul unei femei. Cozmici a recunoscut că el a omorât-o şi pe Anca Broscoţean şi, chiar dacă iniţial nu a fost crezut, în casa acestuia s-au găsit lucurile personale ale victimei. Generalul de miliţie, Valeriu Buzea, unul dintre autorii înscenării judiciare (fost vicepreşedinte al PRM, decedat) a trimis un echipaj de asasini să-l omoare pe Samoilescu în penitenciar. Însă, pe 17 ianuarie 1981, Direcţia a VI-a Cercetări penale a Securităţii a aflat de caz şi, intuind pericolul, a trimis o echipă la închisoare care l-a salvat pe Samoilescu cu o oră înainte de sosirea miliţienilor trimişi să-l lichideze

Ancheta pornită de Securitate împotriva miliţienilor, procurorilor şi criminaliştilor a stabilit vinovăţia acestora în comiterea înscenării judiciare şi a propus destituirea şi tragerea la răspundere a anchetatorilor. Însă cei vinovaţi nu au fost traşi la răspundere, ci traşi pe “linii moarte” şi şantajaţi pentru a duce la bun sfârşit diferite acţiuni pe linie de partid. Redăm, mai jos o parte din ancheta pornită de cei de la Securitate împotriva anchetatorilor lui Samoilescu. “Conducerea comandamentului,  în mod greşit, a orientat şi organizat activităţile de investigaţie şi de urmărire penală, mobilizând întregul potenţial de muncă în direcţia exclusivă a versiunii privind pe SAMOILESCU GHEORGHE. Ca urmare, deşi iniţial s-au propus şi admis măsuri complexe care vizau şi alte persoane suspecte, pe parcurs, din ordinul colectivului de conducere, aceste măsuri au fost neglijate, iar ulterior abandonate. În acest sens sunt relevante indicaţiile date de gen. mr. BUZEA VALERIU în şedinţele de analiză ale Comandamentului din 10 şi 30 august 1977 din care redăm: ”… În legătură cu cercetarea lui SAMOILESCU GHEORGHE, se va respinge orice ne va spune şi va contrazice ceea ce ştim noi, întrebările axându-se numai cu referire la crima ” sau ”… să se treacă la o formă mai activă a anchetei, să se schimbe tactica de cercetare”.  Atitudinea gen. mr. BUZEA VALERIU, de natură a imprima subalternilor ideea de vinovăţie a lui SAMOILESCU GHEORGHE, rezultă şi din raportul biologului MINA DRAGOMIR din Institutul de Criminalistică al I.G.M, referindu-se la probele de sânge prelevate din holul şi baia apartamentului soţilor SAMOILESCU seniori din Str.Cristian Tell nr.27.  ”După terminarea lucrării, am fost la tov. general BUZEA să-i comunic rezultatul. La sfârşitul comunicării, i-am spus că am două nelămuriri: – cum de s-au văzut aceste urme la prima cercetare; – şi că nu înţeleg de ce s-au recoltat aşa de uşor şi cum de s-au păstrat după ce intrase atâta lume în apartament. Dânsul mi-a spus că aceste lucruri nu mă privesc pe mine şi să nu le mai discut”. În această ordine de idei este relevant şi faptul că în perioada cercetărilor au fost exprimate în mod expres opinii care îl excludeau pe SAMOILESCU GHEORGHE ca fiind autorul omorului, păreri care au fost ignorate şi apreciate ca expresie de superficialitate sau incompetenţă profesională.  Încă din luna iulie 1977, cât şi ulterior, lt. Col. TUDOR STĂNICĂ a raportat convingerea sa că SAMOILESCU GHEORGHE nu este autorul crimei, opiniind pentru punerea sa în libertate. În luna noiembrie 1977, după un studiu de câteva luni asupra materialului existent în cauză, col. VIANU IOSIF şi col. ZAHARIA DUMITRU au întocmit un raport în care au concluzionat lipsa de probe de vinovăţie împotriva lui SAMOILESCU GHEORGHE şi a soţiei sale. Documentul respectiv a fost înaintat gen.mr.BUZEA VALERIU, care însă nu l-a luat în consideraţie.”

În 1976, Gheorghe Samoilescu a cunoscut-o întâmplător pe Anca Broscuţeanu. A mers cu ea acasă pentru a întreţine relaţii sexuale, dar ea a refuzat. În perioada iulie 1976 – mai 1977, Samoilescu şi victima au avut mai multe convorbiri telefonice. Samoilescu avea antecedente penale, fiind condamnat pentru “furt din avutul obştesc” şi “acostarea unor femei pentru obţinerea de relaţii sexuale”. Având în spate acest back-ground infracţional, pe 21 iulie 1977, Samoilescu Gheorghe a fost arestat preventiv pentru că i-ar fi luat victimei Anca Broscuţeanu un medalion. Ulterior, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor, tâlhărie şi profanare de cadavru. La primul termen de judecată, la cererea procurorului, instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptei, în omor deosebit de grav, prevăzut de art.176 lit. a din Codul penal (omor prin cruzimi), iar după dezbateri,Tribunalul Municipiului Bucureşti, prin sentinţa nr.154 din 30 septembrie 1978 (dosar nr. 1574/1978), a condamnat pe inculpatul Samoilescu Gheorghe la 20 de ani închisoare pentru omor deosebit de grav, la 5 ani închisoare pentru viol, la 3 ani închisoare pentru tâlhărie şi la 3 ani închisoare pentru profanare de cadavru.

Prin Decizia nr. 75 din 10 iunie 1981 (dosar nr. 54/1981) a Tribunalului Suprem, Samoilescu nu a fost achitat, ci s-au casat hotărârile de condamnare, trimiţându-se cauza la Procuratura Municipiului Bucureşti, pentru completarea urmăririi penale. În 1982, procurorii i-au dat scoatere de sub urmărirea penală pentru viol, omor deosebit de grav şi profanare de cadavru, dar i-au reţinut un aşa-zis abuz de încredere constând în faptul că i-ar fi luat victimei un lănţisor pe care nu i l-a mai înapoiat, faptă pentru care s-a dispus încetarea procesului penal “constatându-se că persoana vătămată nu a formulat plângere penală prealabilă pentru această faptă care beneficiază şi de amnistia prevăzută de Decretul nr. 115/1977”. Lui Samoilescu i s-au acordat circa 70.000 lei despăgubiri materiale reprezentând salariile neîncasate pe perioada celor patru ani de detenţie, din care i s-au reţinut circa 30.000 lei cheltuieli de cazare şi mâncare în penitenciar. După ce a fost eliberat, Samoilescu s-a reapucat de meseria lui de taximetrist, iar în primăvara lui 1997, a depus plângere penală la Procurorul General al Romaniei (nr. 533/C/7 aprilie 1997) şi un memoriu încredinţat secretarului de stat din Ministerul Justiţiei, Flavius Baiaş. Aceste acţiuni nu au avut nici un răspuns. Samoilescu a decedat în 2005, de cancer pulmonar. Niciunul dintre cei care au lucrat la înscenarea din “Cazul Anca” nu a fost tras la răspundere.

Conform lui Mihai Giurgea, avocatul lui Andrei Hosu şi Bogdan Baciu, procurorii trebuie să aducă dovezi conform cărora persoanele respective reprezintă un pericol social, şi nu fapta de care sunt acuzaţi. „Cei de la Parchet trebuie să spună că în data şi la ora cutare cei doi au săvârşit cutare faptă care reprezintă pericolul social. Le-am cerut să prezinte fapte concrete, dar nu există nici un fel de dovezi şi nici la dosar nu sunt probe care să ducă la ideea că cei doi ar fi violenţi. Nici vecinii nu au depus mărturii care să ducă la această idee”, a declarat pe parcursul procesului avocatul Giurgea.