Potrivit unui comunicat al sindicatului aeroportului clujean, ”Având în vedere necesitatea dezvoltării susţinute a activităţilor desfăşurate pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj, în perspectiva actuală şi imediată de creştere a traficului aerian și luând în considerare blocajul sistematic al activităţilor curente şi viitoare, pe care aparatul de specialitate al consiliului judeţean şi preşedintele acestuia îl practică permanent prin

  • Blocarea investiţiei „Extindere pistă de decolare – aterizare”           
  • Blocarea Proiectului de intermodalitate   
  • Practicarea abuzurilor şi a solicitărilor nejustificate  
  • Neefctuarea demersurilor necesare reglementării situaţiei juridice a platformei de staţionare a aeronavelor APRON 2

 

Ţinâd cont de ultimele manevre ale preşedintelui CJ Cluj prin care se încearcă discreditarea personalului care este supus unei presiuni nejustificate ce poate avea urmări nefaste asupra securităţii şi siguranţei aeronautice,

Sindicatul Independent al AIAIC  va organiza, în conformitate cu prevederile legale şi în urma acordului dat de Primăria Municipiului Cluj,  o acţiune de protest în faţa consiliului judeţean în zilele de 14 – 16 decembrie, orele 15.15 – 16.15.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.