Ca urmare a unei plângeri făcute de un investitor imobiliar din Bistrița Năsăud o parte dintre angajații biroului de urbanism din cadrul administrației locale au fost audiați de procurorii de la DNA Cluj. Printre ei, în calitate de martori, au dat declarații arhitecții Adrian Iancu și Ligia Subțirică, care fac parte din Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism. Acuzațiile au legătură cu modalitatea în care a fost construit proiectul imobiliar aflat pe strada Emil Racoviță nr 29.

Investitorul imobiliar Victor Nebunu, patronul firmei Inter Invest Grup din localitatea Beclean, jud Bistrița Năsăud, a formulat o plângere penală vizavi de modul în care a fost autorizat blocul de locuințe care s-a construit pe un teren cuprins între strada Cetății și strada Emil Racoviță nr 29. 

Potrivit surselor, terenul a fost deținut, inițial, de Victor Nebunu care ar fi dorit să înceapă o dezvoltare imobiliare pe amplasamentul respectiv. Însă, după ce s-a ”lovit” de opacitatea urbaniștilor de la Primăria Cluj-Napoca, a realizat că nu poate face nicio afacere. Ulterior, a fost contactat de Viorica Neag, un alt investitor imobiliar despre care nu se cunosc prea multe detalii, fiind o persoană stabilită în America, care l-a convins să îi vândă terenul. Când Neag și-a prezentat proiectul urbaniștilor administrației locale, nimeni nu a mai avut nimic de obiectat. Astfel, dacă pentru Nebunu, proiectul nu a putut fi autorizat cu mai mult de 10 apartamente, pentru Neag s-a putut autorizarea unui imobil cu 13 locuințe. Blocul, prezentat ca o clădire cu șase demisoluri, parter etaj și mansardă, are, de fapt, 10 etaje.

Frustrat de schimbarea de situație, investitorul bistrițean a formulat o plângere penală investigată acum de DNA Cluj.

Potrivit hotărârii privind adoptarea Planului Urbanistic de Detaliu, arhitectul Adrian Iancu a fost, pe de o parte, reprezentantul beneficiarului proiectului și, pe de alta, repreprezentantul Registrului urbaniștilor din România – Biroul teritorial al regiunii de dezvoltare  N-V și reprezentantul Universității Tehnice din Cluj-Napoca din Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism a Primăriei Cluj-Napoca, comisie care a avizat proiectul imobiliar al Nicoletei Neag. De altfel, SC Arhimobil SRL, firma de proiectare care s-a ocupat de trasarea blocului de pe Emil Racoviță nr 29, le aparține lui Lia și Adrian Iancu.

În hotărârea de adoptare a PUD-ului pentruy acest proiect imobiliar se arată că, în realitate, nu toți vecinii au fost informați despre acest proiect. După ce oamenii au aflat, accidental, că se construiește un bloc în trepte peste gardul lor au atras atenția că modalitatea în care terenul este configurat în partea dinspre strada Emil Racoviță nr 29 nu permite accesul auto sau a spațiilor de parcare. 

Afaceri de milioane de euro pe persoană fizică

În urmă cu doi ani, publicația Actual de Cluj a prezentat un articol despre acest proiect imobiliar. Ziariștii au atras atenția asupra intereselor din ”subsolul” comisiei de Urbanism a primăriei clujene. 

De altfel, nu mai este pentru nimeni o surpriză faptul că, în multe situații, în ultimii zeci de ani urbanismul clujean are o fundație solidă a corupției turnată chiar de reprezentanții administrațiilor locale și județene.

Potrivit sursei citate, Nicoleta Neag este persoana care forțează proiectul imobiliar cu cele 44 de blocuri și zeci de apartamente în zona pădurii Hoia – Donath Park Florești și cea care a dezvoltat  proiecte imobiliare cu 10 blocuri pe Calea Turzii în zona OMV, dar și pe Calea Turzii nr. 247 și pregătește un alt bloc pe malul nordic, încă neconstruit, al lacului din Gheorgheni.

Blocul de pe Cetățuie e o afacere de 6-7 milioane de euro, în timp ce, spre exemplu, firma la care Neag e acționară, Vile de Top, are o cifră de afaceri de 48.776 lei. Alte firme sunt ținute ca paravan cu cifre de afaceri spre 0, iar construcțiile se autorizează pe numele cetățeanului sirian Malhem Mohamed Emad, apoi blocurile se dau pe contracte unor terți spre a fi edificate sau proiectele cu avize sunt direct vândute. Cel care face contractele e Neag Alexandru, fiul de 31 de ani al Nicoletei Neag.

Aceste aspecte ar trebui să fie ridice semne de întrebare pentru procurori sau inspectorii ANAF, însă, în ultimii ani totul pare să se fi scufundat într-o amorțeală în care afacerile imobiliare înfloresc.

”Am văzut multe porcării la viața mea, dar ca aici n-au fost niciunde atâtea mizerii”

Contactat de reporterii Gazeta de Cluj, Victor Nebunu a declarat că anumite aspecte procedurale îl împiedică să ofere detalii despre plângerea depusă la DNA Cluj.

Însă, anterior el a explicat problemele sesizate în cazul acestui proiect imobiliar.

Victor Nebunu, spune că s-a băgat în afacerea de pe Cetățuie deoarece i s-a părut profitabilă, însă, pe parcurs a descoperit foarte multe mizerii. „Sunt inginer, am mai investit în imobiliare și pot spune că am văzut multe porcării la viața mea, dar ca aici n-au fost niciunde atâtea mizerii. A fost diferit pe Calea Turzii, unde proiectul autorizat pentru blocuri a fost vândut. Am cumpărat și noi un bloc de la doamna Neag, din proiectul celor zece de pe Calea Turzii (din spatele benzinăriei OMV, fostul proiect de turnuri cu 20 de etaje făcut de biroul Raum înainte de criză, în 2008 dezvoltat pe firma Latino Imobiliare, proiect autorizat în 2016 de Primărie, tot pe numele lui Malhem Mohamed Emad- n.red.).  Acolo am avut o singură reautorizare pentru mici modificări, am așteptat 6 luni, totul a fost în regulă. Am edificat blocul. Lucrăm în subantrepriză. Aici, pe Cetățuie, lucrurile nu au mers la fel. Au fost probleme de la început. În 2018 am încheiat un contract de execuție și o promisiune de vânzare cu Neag Alexandru (fiul Nicoletei Neag – n.red.) pe autorizația de construire din 27.12.2021 pentru blocul de pe Racoviță nr.29. În baza contractului, o dată cu autorizația de construire, Neag Alexandru urma să predea și un proiect tehnic complet întocmit conform legislației în vigoare, inclusiv detaliile de execuție. Pe parcursul lucrărilor am început să avem mari semne de întrebare cu privire la corectitudinea, legalitate și modul în care au fost obținute autorizațiile de construire pentru acest proiect. Am fost induși în eroare permanent și ni s-au generat costuri suplimentare enorme și imposibilitatea continuării lucrărilor. Avem un prejudiciu de 1 milion de euro plus TVA, lucrările fiind sistate în octombrie 2020. Studiul geo a fost incomplet, dar din cauza rezultatului de versant instabil se impunea un studiu de stabilitate, studiu care trebuia întocmit anterior proiectului de rezistență. Acest studiu a fost făcut abia în octombrie 2018 și aranjat în așa fel încât să se potrivească cu proiectul tehnic de rezistență întocmit în 2016. Planșele desenate nu sunt și nu au fost cotate, tocmai pentru ca arhitectul și proiectantul să poată jongla cu cota 0 a terenului. Proiectul de rezistență a avut și el abateri, planșe necorelate, corectate cu tuș, documente de execuție în afara autorizației. Există necorelări cu proiectul de arhitectură, lipsește un proiect de sistematizare verticală, parcările nu sunt cotate, nici accesul la acestea, care nu este nici reglementat. De la 10 apartamente și 15 parcări s-a ajuns la 12 apartamente și 12 parcări. Pe toată durata lucrărilor s-au emis dispoziții de șantier, peste 10, prin care au fost adăugate noi părți construcției, acestea încărcând de fapt costurile pentru noi și fiind plănuite încă dinainte să intrăm noi în acest proiect. Prin Dispoziția de Șantier nr. 2 avizată în aprilie 2019, s-a adăugat un demisol mascat clădirii care ulterior urma să fie transformat în apartament și au și încercat să îl introducă în contractul notarial cu noi, pentru execuție, însă el nu apărea în Autorizația de Construire, așa cum era normal. Demisolul mascat e adăugat prin această dispoziție de șantier avizată de Primăria Cluj Napoca, deși era nevoie de o reautorizare. Prin acest spațiu practic se modifică retragerile clădirii, volumul, fundațiile, suprafața construită. Se adaugă fundații transversale, se modifică volumetria clădirii, se modifică amplasarea clădirii față de strada Emil Racoviță si față de vecini din nord și sud. Inspectoarea din Direcția de Urbanism a Primărie (inspectoarea Daniela Stoia care s-a ocupat încă de la începutul proiectului de întocmirea tuturor documentelor și apare pe Autorizațiile de Construire emise de municipalitate – n.red.) nu spune nicio clipă că se schimbă structura clădirii, că apar două noi axe, 8 și 9. În plus, se avizează respectiva modificare prin care s-a creat un spațiu nou de 60 de mp, o încăpere de depozitare care, cu siguranță, poate deveni un nou apartament după recepția clădirii. În plus, prin Autorizația din 2016, s-au adăugat construcției ziduri laterale de sprijin care ar fi trebuit să aibă maxim 2,2 metri pe limita de proprietate, lucru stipulat cu tuș pe planșe, însă în realitate am fost puși să executăm ziduri de sprijin de 7 metri, inclusiv pe limita de proprietate, arhitectul arătând că fără ele nu pot fi realizate locurile de parcare. Nu le-am executat, este motivul pentru care ne-am oprit după ce ne-au fost date documente de execuție cu acestea și am refuzat realizarea lor. În nord-vestul construcției sunt prevăzute și ancore în zidul de sprijin aflat sub o locuință vecină, însă acestea nu ne-au fost prezentate corect pe planșe, nici nu exista atunci acordul celor de la respectiva casă afectată. Am cerut intrarea în legalitate, însă beneficiarul a întrerupt comunicarea cu noi, ni s-a refuzat accesul pe șantier și ulterior au cerut o nouă autorizație de construire pentru intrarea în legalitate cu respectivele ziduri de sprijin. Au și primit-o în 30 decembrie 2020. În memoriul depus pentru emiterea ei, nu apare nicio mențiune legată de etajul mascat”, a sesizat administratorul Inter Invest Grup, Victor Nebunu, citat de Actual de Cluj.

5 COMENTARII

  1. Bravo nebunule, numai sa te bage și careva in seama, vreun procuror mai nou și curat care vrea sa schimbe câte ceva in Cluj. Așa am patit și eu in Feleac, după ani de chinuri și început de procese, sper ca am castigat deocamdată . Dar și acum am hotărât sa fac pauza. Imediat după, mafioții ma acostează și îmi dau termen de V-C , ALTFEL eu Cica n-am șanse de construit sau nici măcar de urbanizare .
    Dar ei , cei care vor cumpara vor obține minim 2 cut și mie îmi dădea CJ și primăria Feleacu, flit.

  2. Câtă mizerie la serviciul urbanism al Primărie Cluj Napoca ! și eu trec printr-o situație grea din cauza aprobărilor date de persoane care lucrează la acest serviciu !

  3. Nu exista biroul urbanism in primaria Cluj-napoca. Cei care intocmesc autorizatii de constructii sunt Serviciul Autorizari constructii. Cei care emit certificate de urbanism sunt Serviciul urbanism. Cei care propun spre aprobare studii de urbanism sunt Serviciul strategii urbane.

  4. Haha.. am fost acolo..am văzut.. am plecat..trebuie sa fii nebun sa locuiești în acel oraș! Dacă se poate numi oraș groapa cu cărțile!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.