ANGHEL SALIGNY SAU MODESTIA GENIULUI
Personalitatea unui om reprezinta cea mai inalta sinteza sufleteasca, fiind o valoare morala si profesionala, un deziderat etic sau estetic, pe care multi isi propun sa-l ajunga si putini il ajung in adevar. Ea este o realitate intreaga a omului si locul de intalnire intre schimbare si permanenta, dar si creatia gandirii celor din jur.
In acest context, Anghel Saligny reprezinta o individualitate umana, care se opune topirii in colectiv, printr-un sistem innascut de preferinte si de respingeri, printr-o forma de existenta intelectuala ce nu s-a dezmintit niciodata.
Savantul isi are originea in zona Allier din Franta, acolo unde se inalta castelul Saligny. Dar cum a ajuns in Romania? …
In anul 1685, Ludovic al XIV-lea, anuland Edictul de la Nantes, face ca numerosi protestanti (adepti ai lui Calvin) sa plece din regiunile natale in cautarea unor locuri cu credinta ingaduita. Asa se face ca familia Saligny primeste azil politic in Prusia, iar mai tarziu (secolul al XVIII-lea), boierii Ghica si Sutu il conving pe Alfred Saligny (tatal lui Anghel) sa se stabileasca in Moldova pentru a educa tineretul cu stare. Asa a aparut, mai tarziu, pensionul familiei la Focsani…
La 19 aprilie 1854 se naste Anghel Saligny, in hanul din comuna Serbanesti (Tecuci), unde familia se adapostea de urgia unei ploi torentiale.
Tanarul urmeaza scoala primara la pensionul familiei, gimnaziul la Focsani si liceul la Postdam. Isi incepe studiile universitare la Universitatea din Berlin, unde era atras de Astronomie, dar renunta si urmeaza Scoala Superioara Tehnica pe care o absolva cu brio in 1874 si lucreaza ca inginer in domeniul feroviar si hidrotehnic in Prusia (calea ferata Cottbus-Frankfurt-am-Oder).
In 1876 revine in tara si este angajat la calea ferata Ploiesti- Predeal, iar in 1881 devine director adjunct al Serviciului de Poduri si Sosele. Dupa anul 1883, cand a fost numit in serviciul de poduri si cai ferate, Saligny exceleaza in constructia podurilor metalice printre care se remarca podul dublu (cale ferata si sosea) peste Siret, de la Cosmesti.
Intre 1884-1901 inginerul Saligny este seful serviciului de docuri, context in care, prin aplicarea unor inventii proprii, realizeaza in premiera mondiala silozurile din beton armat de la Braila si Galati, dar cea mai stralucita realizare a lui Saligny o constituie podul de la Cernavoda inaugurat la 14 septembrie 1895, care, cu cei 4.088 m ai deschiderii sale, era cel mai lung pod din Europa. Prin inventiile sale aplicate aici, Saligny utilizeaza o suprastructura de grinzi si tabliere din otel moale si elimina folosirea fierului pudlat care era solutia de pana atunci.
Studiile lui Saligny referitoare la betonul armat constituie fara dubiu o cercetare fundamentala de nivel mondial, fiindca in perioada constructiilor sale, abordarea teoretica a betonului armat era aproape inexistenta. Faptul ca acest nou material era neomogen, compozit si cu discontinuitati, iar tratarea lui ca un corp elastic nu era stapanita, a facut ca unele cladiri celebre ale Europei de atunci sa se prabuseasca. Este cunoscut, in acest context, podul de la Podol (langa Praga) care s-a daramat in 1890, la fel ca podul spre „ Globul Ceresc” de la Expozitia Universului din Paris sau hotelul „Ursul negru” din Basel care are aceeasi soarta in 1903.
Saligny n-a avut astfel de probleme iar conceptia lui a fost dezvoltata stralucit de discipolul sau Gogu Constantinescu.
In calitatea sa de director general al Cailor Ferate, Saligny a fost promotorul legii pentru reorganizarea Cailor Ferate Romane (1895) si a deschis legatura feroviara directa intre Bucuresti, Constanta si Berlin. In perioada urmatoare a modernizat portul Constanta iar apoi a proiectat lucrari de imbunatatiri funciare si irigatii de mare anvergura.
Savantul Saligny s-a numarat printre membrii fondatori ai Societatii Politehnice (1881), devenind apoi conducatorul acesteia in doua randuri (1895-1897 si 1910-1911), iar timp de 30 de ani (1884-1914) a fost seful Catedrei de Poduri la Scoala Nationala de Poduri si Sosele din Bucuresti.
Datorita competentei si valorii sale, Anghel Saligny a fost numit ministru al Lucrarilor Publice (1918-1919), dar marea recunoastere o are la Academia Romana prin alegerea sa ca membru corespondent (31 martie 1892), devenind titular la 7 aprilie 1897, apoi vicepresedinte (1901-1904) si presedinte al Academiei Romane (1907-1910).
Pentru acest mare om, ratiunea a fost mereu un fel de imaginatie controlata, dar si o inteligenta cu un scop care ne permite acum sa scriem cateva randuri despre un om al patrimoniului national…
Radu Munteanu
„Din patrimoniul creativitatii romanesti” – in curs de aparitie
