Un proiect încheiat cu succes
Îmbunătățirea calității resurselor umane în mediul rural și promovarea antreprenoriatului în activități non-agricole

   Vineri, 20 Aprilie 2012, Fundația Civitas pentru Societatea Civilă a organizat în Cluj-Napoca conferința de închidere a proiectului ”Îmbunătățirea calității resurselor umane în mediul rural și promovare antreprenoriatului în activități non-agricole”, proiect finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, POSDRU. Am strâns la un loc pentru ultima dată, câțiva dintre beneficiarii cursurilor de competențe antreprenoriale, echipa de implementare a proiectului din regiunea Nord-Vest și jurnaliști interesați de dezvoltarea antreprenoriatului. Însă ne-am strâns pentru ultima dată doar în cadrul acestui proiect, deoarece colaborarea va continua în vederea susținerii celor mai ambițioși antreprenori, prin toate mijloacele care stau la îndemâna noastră.

   Din luna martie a anului 2010, până în luna aprilie a anului 2012, Fundația Civitas pentru Societatea Civilă împreună cu partenerii săi, Fundația Eos Timișoara, Centrul de Asistență Rurală Timișoara și Asociația Geo MUJER XXI Granada, Spania, am identificat nevoile de instruire în 3 regiuni ale țării: Vest, Nord-Vest și Centru, am asistat la un schimb de experiență cu partenerul spaniol, în urma căruia am alcătuit un set de interviuri menite să inspire antreprenorii din zonele rurale românești, am instruit 231 de persoane într-un program complex de dezvoltare a competențelor antreprenoriale, compus din module de comunicare și marketing, contabilitate, elaborarea planului de afaceri, utilizarea calculatorului și demararea unei afaceri. Instruirea a însemnat și elaborarea a 231 de planuri de afaceri, bazate pe resursele fiecărei zone, iar dintre aceste proiecte 10 au fost selectate pentru participarea la conferința finală, unde experiența cu finanțatorul a devenit una reală. În cadrul conferinței, reprezentanți ai instituțiilor non-bancare, ai instituțiilor bancare, investitori privați, dar și reprezentanți ai unor ONG-uri de profil, au avut ocazia de a cunoaște mai bine aceste planuri și antreprenorii care cred în ele. Sperăm ca pe termen mediu, să vedem roadele acestei conferințe, în colaborări de succes.

   Invităm cu plăcere orice persoană interesată de demersurile Fundației Civitas pentru Societatea Civilă, fie că e vorba de colaborări pentru consultanță, donații sau participări în cadrul unor proiecte să ne contacteze utilizând datele de contact ale echipei, regăsite pe site-ul www.civitas.ro,  sau la adresa Centrului Regional de Formare și Dezvoltare Antreprenorială Cluj-Napoca, strada Amos Frâncu, nr.6, ap. 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.