Judecătorul de cameră preliminară, Alina Țopan, a decis, săptămâna trecută, menţinerea în arest preventiv a preşedintelui suspendat al CJ Cluj, Horea Uioreanu, precum  şi a oamenilor de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean. Apărătorii celor trei inculpați au depus la dosarul cauzei o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.

 

Reprezentantul Parchetului a arătat că, la acest moment procesual, este de interes general ca toți cei trei inculpați din dosar să fie cercetaţi în stare de arest preventiv, iar din perspectiva Parchetului lăsarea în libertate a acestora nu este oportună. ”Pentru aceste motive solicită a se constata legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv faţă de cei trei inculpaţi şi pe cale de consecinţă menţinerea ei”, se consemnează în încheierea penală din 16 septembrie.

 

Apărarea lui Uioreanu

Apărătorul lui Horea Uioreanu, avocatul Ban Tiberiu arată că principiul suficienţei şi principiul proporţionalităţii, cerinţe prevăzute de lege, ar fi întrunite și dacă instanţa ar alege măsura arestului la domiciliu. Totodată măsura ar fi suficientă raportat la stadiul procesual al dosarului, mai ales că interesul public față de proces este remarcabil diminuat.

”Solicită instanţei a deschide uşa sălii de judecată şi a observa că interesul public este diminuat  şi nici măcar un reprezentant al mass-mediei nu mai este prezent. Consideră că interesul, după atâta timp s-a diminuat, s-a estompat, iar altele sunt cauzele care ţin cap de afiş în ceea ce priveşte mass-media. Spune acest lucru deoarece şi rezonanţa socială este un element la care se raportează frecvent Parchetul atunci când solicită menţinerea acestei măsuri procesual preventive faţă de inculpatul Uioreanu Horea Dorin”, a arătat Tiberiu Ban.

Tiberiu Ban a precizat că Uioreanu nu prezintă ”acel risc criminogen de a reitera o activitate infracţională, nu prezintă acele riscuri ce ar conduce la o schimbare a bunei desfăşurări a procesului penal”. De asemenea, amintește că poziţia procesuală a inculpatului, care și-a asumat comiterea faptelor și a dat declaraţii complete la parchet .

Nu în ultimul rând, Ban a arătat că nu există indicii că inculpatul a încercat să se sustragă de la judecată și trebuie să i se acorde o șansă pentru a demonstra că este de buna credință, deoarece până în acest moment, nu a avut această șansă.

 

Apărarea lui Bene

Apărătorul inculpatului Bene Ioan, avocatul Călin Budișan, consideră că trebuie avute în vedere atât circumstanţele personale, cât şi circumstanţele care ţin de o analiză concretă a gravităţii faptelor, în sensul că prin raportare la gradul de participare la activitatea infracţională. El spune că există o diferenţă – ce care trebuie să se țină seama – inclusiv între infracţiunile de dare de mită, care în vechea reglementare avea pedeapsă cuprinsă între  6 luni  şi 5 ani, spre deosebire de luare de mită care are o pedeapsă cuprinsă între  3 – 12 ani şi în actuala reglementare este 2 – 7 ani pentru dare de mită şi 3 – 10 ani pentru luare de mită.  De asemenea, amintește de atitudine sincere, de recunoaștere a faptelor și de cooperare pe care a avut-o Bene în timpul procesului.

”Trecând peste faptul că acest criteriu ar pleda pentru înlocuirea arestului preventiv, există şi alte aspecte colaterale, atât timp cât ai o poziţie procesuală de recunoaştere, de sinceritate debordantă în care explici totalul sumei şi modalitatea referitoare la inculpatul Uioreanu, nu există nici o motivaţie, nici un mobil ca vreodată să influenţezi ceilalţi coinculpaţi sau celelalte părţi din dosar sau martorii şi aşa mai departe”, arată Budișan.

Ce de al doilea apărător al lui Bene, avocatul Enache Mădălin, arată că ar putea exista temerea cum că inculpaţii ar putea influenţa martorii. El precizează ”că acuzaţia se bazează inclusiv pe declaraţia inculpaţilor şi ar fi cel puţin bizar a se asista în acest moment la vreo schimbare a calităţii procesuale a oricărora dintre aceştia mai ales raportat la inculpatul Bene despre care vorbeşte în totală cunoştinţă de cauză. Arată că nu ar putea să influenţeze alţi martori, arată că eventual martorul denunţător, care cu toţii ştim cine este şi ce poziţie procesuală a avut, astfel că nu vede ce s-ar mai putea întâmpla raportat la mijloacele materiale de probă. Arată mai sunt aproximativ 30 de martori indicaţi de către parchet care nu au nici o legătură cu inculpatul Bene. După cum se cunoaşte, este o realitate că această presiune nu este pusă pe dosar pentru că clientul său este prezent ca inculpat”, după cum reiese din încheierea penală.

 

Apărarea lui Pogăcean

Apărătorul lui Pogăcean Vasile, avocatul Retegan Delia, spune că situaţia acestuia este una specială, în sensul că la luarea măsurii arestului preventiv au fost reţinute două infracţiuni de dare de mită, o infracţiune de dare de mită cu zece acte materiale, şi o infracţiune de dare de mită cu două acte materiale. În ce priveşte cea de a doua infracţiune de dare de mită, cu cele două acte materiale, s-a dat o soluţie de clasare. Ca urmare, Retegan susține că au încetat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive şi nu există motive temeinice care să justifice menţinerea măsurii arestării preventive. De asemenea, urmărirea penală este finalizată, toate probele fiind administrate, astfel că în acest moment, măsura arestării preventive nu este utilă.

Sub aspectul poziţiei procesuale a inculpatului Pogăcean, solicită a se avea în vedere faptul că acesta a adoptat o poziţie cooperantă. Cât priveşte comportamentul lui Pogăcean, intenţia acestuia a fost aceea de a permite ca judecata să se desfăşoare într-un termen rezonabil.

Nu au convins judecătorul

Judecătorul de cameră preliminară, arată că, analizând menținerea temeiului de arestare, rămân valabile gravitatea faptei precum și modul şi circumstanţele de comitere a acestora, ceea ce impune privarea de libertate a inculpaţilor, pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

”Acest pericol pentru ordinea publică poate fi dedus din ansamblul circumstanţelor concrete ce caracterizează faptele comise, calitatea făptuitorilor, împrejurările concrete în care aceştia au acţionat în vederea obţinerii unor beneficii materiale, folosindu-se de funcţiile deţinute ori de confortul oferit de o anumită bunăstare materială, modul concret în care inculpaţii au acţionat, înţelegerile dintre aceştia pentru atingerea scopurilor proprii şi nu în ultimul rând, valorile sociale lezate, toate acestea caracterizând faptele descrise în actul de sesizare ca infracţiuni de o gravitate sporită. Mai mult, activitatea infracţională era departe de a se finaliza, fiind stopată prin intervenţia organelor judiciare penale iar valoarea mitei a fost una consistentă care, alături de conduita discreţionară a inculpaţilor astfel cum transpare aceasta din transcrierile convorbirilor telefonice şi modul în care au acţionat conjugat, pentru  a împiedica controale ale unor instituţii ale statului în legătură cu obiective deosebit de importante pentru  judeţul Cluj, dă dimensiunea activităţii infracţionale”, se arată în motivarea din 16 septembrie.

Judecătorul de cameră preliminară a constata că măsura preventivă a arestului dispusă faţă de inculpaţi este legală şi temeinică, ca urmare a menținut-o, respingând ca neîntemeiate cererile formulate de inculpaţi cu privire la înlocuirea măsurii preventive a arestului cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.